Vineri, 20 Iulie 2018
Vineri, 20 Iulie 2018


Compas / Provincia Autonomă Voivodina – spicuiri de fapte si cifre

Provincia Autonomă Voivodina – spicuiri de fapte si cifre

Bunicul meu dinspre mamă, Ion Voin-Strecicu, născut în 1901 la Torac (Banatul Torontal din Imperiul Austro-ungar), decedat la 1972 în același sat devenit Begheiți din Banatul sârbesc, era semianalfabet; n-a mers la școală, a învățat singur să scrie și să citească, era slugă, pantofar, tâmplar, zidar și știa să vorbească trei limbi: româna, sârba, și germana, dar se descurca și cu maghiara.

Când l-am întrebat cum a învățat aceste limbi mi-a spus: „Nevoia îl învață pe om...”

Lucrând la Institutul provincial de statistică din Voivodina am avut acces la multe date referitoare doar la perioada postbelică, restul datelor statistice neavându-le în arhivele Institutului.

Întâmplător, citesc în prefața lui CONSTANIN M. POPA, a cărții lui George Vâlsan – ROMÂNII DIN BULGARIA ȘI SERBIA și un scurt text despre Banat. Astfel, după EMILE MOREAU (în "La temps" din 12.12.1918) Banatul ce cuprindea regiunea dintre Munții Transilvaniei, Mureș, Tisa și Dunăre, cu o suprafață de 27.000 de km2 avea o populație de 1.572.123 de locuitori dintre care: români 615.336, germani 387.545, sârbi 284.329, maghiari 192.222. Provincia era împărțită în trei districte: CARAȘ, cu 340.130 români și 14.674 sârbi; TIMIȘ cu 184.508 români și 69.905 sârbi; TORONTAL cu 199.750 sârbi și 91.600 români ...



Acest text m-a pus pe gânduri din simplul motiv că aflasem deja date similare despre Provincia Autonomă Voivodina în cartea „VOIVODINA – fapte și cifre”. De aceea m-am gândit să prezint pe scurt câteva aspecte care sper că vor servi la cunoașterea acestui pământ panonic, acum în mileniul trei când pășim spre o Europă unită: „Provincia Autonomă Voivodina cuprinde regiunile dintre râurile Dunăre, Tisa și Sava cu o suprafață de 21.506 km pătrați și o populație de 2.031.992 de locuitori (ultimul recensământ din anul 2002.) sau 1.528.238 de locuitori înregistrați în anul 1921, dintre care sârbi 533.466, maghiari 363.450, germani 335.902, români 67.675. Provincia este împărțită în trei regiuni: BAÈKA – între Dunăre, Tisa și Ungaria; BANAT – între Tisa și România; SREM – între Dunăre, Sava și Croația...”

Politica se schimbă, sistemele se schimbă, frontierele se schimbă, doar oamenii rămân aceiași, precum e și zicala din bătrâni – Omul sfințește locul.



După câte știu din auzite și citite, Banatul Torontal, din provincia istorică, a devenit Banatul voivodinean (sârbesc sau iugoslav). Dar oamenii?... Ce s-a întâmplat cu oamenii din această regiune? Au continuat cu munca lor zilnică, păstrându-și identitatea de minoritari prin grai, port, cântec și joc, de-a lungul istoriei pentru că...

Existența vestigiilor neolitice pe malurile râurilor dovedește trecutul furtunos al acestei regiuni în vremuri îndepărtate. Mult mai târziu, Voivodina a fost populată de celți, de romani (în anul 297, când Dioclețian a împărțit statul roman în patru părți, Sirmium – Sremska Mitrovica de astăzi – a devenit una din capitalele imperiului), apoi de huni, gepizi, longobarzi, avari... În secolul al VI-lea, în aceste ținuturi vin slavii, iar la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, ungurii.

Istoria ulterioară a acestor ținuturi este marcată de incursiuni frecvente ale turcilor, apoi de migrațiile spre Pannonia ale sârbilor din Kosovo și din Valea Moravei (sfârșitul secolului al XIV-lea), de conficte militare și lupte permanente.



În urma războaielor cu turcii, Voivodina a fost grav pustiită, iar holdele nelucrate și pârjolite. Din această cauză, Austria a procedat la colonizarea ei. Pe lângă sârbi și bunievați, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Curtea de la Viena a colonizat sistematic, în primul rând nemți, urmărind germanizarea regiunii. În aceste ținuturi, mai vin unguri, slovaci și ruteni. Românii au coborât în câmpie din Munții bănățeni, iar autoritățile de atunci au colonizat și italieni, spanioli, chiar și francezi, care au fost asimilați rapid.

În urma Primului Război Mondial și a înfrângerii Austro-Ungariei, Marea Adunare Națională de la Novi Sad a proclamat unirea Voivodinei cu Serbia, la 25 noiembrie 1918, provincia devenind curând o parte a noului stat, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

În etapa finală a constituirii politice și constituționale a Iugoslaviei, la 31 iulie 1945, Adunarea reprezentanților poporului din Voivodina a adoptat hotărârea ca teritoriul acesteia să intre ca provincie autonomă în componența Republicii Populare Serbia (actuala Serbia), unde se află și azi.

În provincie conviețuiesc 24 de popoare și naționalități: sârbi, unguri, croați, slovaci, români, muntenegreni, albanezi, macedoneni, rromi, nemți, ucrainieni, sloveni, bulgari, musulmani, cehi, ruși, polonezi, evrei, greci, turci, italieni, vlahi, austrieci etc.

În Voivodina există 44 comune cu 462 localități dintre care 47 orașe; peste 520 comunități locale cu o suprafață medie de 41 kilometri pătrați și cu o populație în medie de circa 4.000 locuitori (recensământul din 1978). Capitala este Novi Sad, iar orașe mai mari sunt: Subotica, Zrenianin, Panciova, Sombor, Kikinda, Vârșeț, Sremska Mitrovica, Ruma, Vrbas etc.

Voivodina a fost și este regiunea cu cele mai mari mișcări migratorii din fosta Iugoslavie, cu circa 30% locuitori născuți în alte regiuni, iar sporul natural al populației este cel mai redus, fiind unul dintre cele mai mici din Europa și din lume.
                                                                                
                                                                                   ***

Minoritățile din Voivodina au drepturi egale cu poporul sârb folosind limba maternă în școli, licee, facultăți, biserici. Pentru cultivarea limbii se ocupă diferite instituții, organizații și societăți atât provinciale cât și comunale și locale. Minoritățile amintite mai au edituri unde apar cărți, ziare, reviste, publicații în limba maternă.


Certificat de naștere bilingv în Provincia Autonomă Voivodina (Serbia), unde limba română (ca și maghiara) sunt oficiale.

S-ar mai putea enumera foarte multe date, dar ne oprim aici. Nu pot termina această lucrare fără a aminti un fragment din piesa „Satul Sacule, da' dân Bănat" a lui Velko Petrovici în care mustrându-și soția pentru micile neînțelegeri cu vecinele de diferite naționalități, stăpânul casei, între altele, amintește că nu poate ieși ziua în stradă fără a saluta vecinii: pe român cu „bună ziua”, pe sârb cu „dobar dan”, pe neamț cu „guten tag”, pe ungur cu „iuri ghelt”, și că oricum i-ai zice pâinii: „pită”, „hleb”, „brot” sau „kenyér”, în câmpia asta panonică dintotdeauna a avut același gust, în orice limbă vorbită.

Mă gândesc mereu la bunicul meu Ion Voin-Strecicu, semianalfabet, slugă, pantofar, tâmplar și zidar.

El a vorbit patru limbi (româna - limba maternă, sârba  limba de stat, germana  limba gazdei unde era slugă și maghiara  limba Imperiului austro-ungar unde făcuse armata). Toate acestea în pusta bănățeană, regiunea Voivodina din Câmpia Panonică. Bunicul întotdeauna spunea „Am dus-o foarte greu, a fost mult mai rău, dar acum e bine... și sper să fie și mai bine”. Să sperăm și noi...

Am vrut să vă prezint buletinul de identitate al meleagurilor noastre cu care vom intra într-o Europă unită, pentru că ne putem iubi, respecta și putem fi toleranți numai atunci când ne cunoaștem mai bine.

V-am întins o palmă plină de cifre și fapte. Luați, serviți și dați și altora.








Sus