Luni, 18 Februarie 2019
Luni, 18 Februarie 2019


Compas / Dózsa György 1514 și Timișoara 1989

Dózsa György 1514 și Timișoara 1989

În aceste zile s-au împlinit 501 ani de la moartea lui Dózsa György (Gheorghe Doja 1470–1514), mărunt nobil secui dar iscusit militar ce-și câștigase reputația în luptele cu turcii, care a condus țăranii într-un teribil război ce a zguduit Regatul Ungariei, favorizând dezastrul de la 1526.

În timpul domniei lui Ulászló II (Ladislaus Jagiellon 1490–1516), succesorul Regelui Matia, Coroana Maghiară nu se mai afla într-o poziție din care să poată dicta atotputernicilor magnați ce se manifestau discreționar, evident și în relația cu țăranii.

În acest context politic a venit chemarea la cruciada antiotomană, lansată de Papa Leon al X-lea, iar în fruntea mulțimilor de țărani adunați, în aprilie 1514, cardialulul Bakócz Tamás l-a numit pe Dózsa.



Zecile de mii de zdrențăroși flămânzi sperau că înrolându-se își vor îmbunătăți viața, așa că nu e de mirare că în momentul în care cruciada a fost suspendată (23 mai), au refuzat să se împrăștie și să înceapă recoltatul, iar în scurt timp au declanșat acțiuni armate, cu scopul declarat de a sfârși cu nobilii și cu asuprirea.

Cu toate că după ce au părăsit tabăra de la Buda, răsculații s-au împărțit în mai multe cete, principalele ținte ale acestora au fost Timișoara (Temesvár) și Cenadul (Csanád), localitățile de reședință ale episcopului Csáki Miklós considerat adversarul înrolării.

Răsculații cuceresc târguri și cetăți de pe Mureș și își îngroașă rândurile cu lucrători de la ocnele de sare, orășeni săraci și mici nobili. Inițial învingători la Cenad și Nădlac (Nagylak) , unde l-au capturat și ucis pe episcopul Csáki, Dózsa și armata sa eșuează în atacul din 15 iulie 1514 asupra Timișoarei, unde se refugiase marea nobilime, fiind înfrânt și capturat de voievodul Tansilvaniei și viitor rege al Ungariei (domnie 1526–40), Zápolya János.



Dózsa și apropiații săi au fost uciși într-un mod considerat bestial, chiar și pentru acea epocă, iar în ultima fază a răscoalei a intervenit decisiv armata regală ungară. După doar trei ani de la înfrângerea Răscoalei lui Dózsa, este elaborat „Tripartitum-ul lui Werbőczy István”, un cod de legi ce statua noțiunile de popor, ce se referea la nobilime și de plebe, categorie ce-i includea pe toți ceilalți, inclusiv români.

Aceste lucruri sunt îndeobște cunoscute, chiar dacă mai persistă câte unul în a-l româniza pe Dózsa și nici numărul anilor scurși nu reprezintă o cifră rotundă.



Privind în această lumină evenimentul de acum 501 ani, nu aș fi avut niciun motiv să-l evoc. Gândindu-mă însă că din locul unde, potrivit tradiției, comandantul secui a îndurat cumplitul supliciu – actuala Piață Maria din Timișoara –, în urmă cu 26 de ani s-a ridicat din nou plebea, inclusiv maghiarii, m-am decis să vă împărtășesc gândul meu.

În ultima vreme sunt tot mai mâhnit de delăsarea ce a cuprins Banatul, locul meu de obârșie și văzând nepăsarea cu care bănățeni de generații asistă la stingerea tradițiilor ce i-au animat pe înaintași, încep să cred că fără ungurii ce-și apărau pastorul și fără venetici n-am fi avut decembrie 1989. Pentru mine, acesta este un gând obsesiv, îndeajuns de chinuitor pentru a mă trimite în căutare de corelații și explicații.




Sus