Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Compas / Colonia bicerdistă de pe Ada-Kaleh

Colonia bicerdistă de pe Ada-Kaleh

În ultimul timp, e la modă insula Ada-Kaleh. Frecvent dau virtual cu ochii de această lume scufundată, în numele progresului, la hotarul de sub Dunărea românească, sârbească și ungurească, și mă gândesc că nu peste mult îi va veni cuiva în minte chiar să o reconstruiască: plutitoare și orientală, așa cum am văzut-o când eram copil, pe o carte poștală dintre lucrurile vechi adăpostite în podul bunicilor.



Dacă s-ar reconstitui insula Ada Kaleh, într-una din dioramele sale va trebui așezat și ungurul Bicsérdy Béla împreună cu adepții și ucenicii săi bicerdiști. Bicerdiștii au constituit o subcultură, un fel de „sectă” vegetariană, în prima jumătate a secolului trecut, despre care eu am auzit pentru prima oară cam acum două decenii de la Bucin Laci, profesor de sport (și unchiul bărbatului meu), care a fost un admirator al bicerdismului fiind el însuși un model de cumpătare până în ultima clipă vieții sale de 82 de ani. Fiindcă viața și activitatea lui Bicsérdy Béla în Transilvania se leagă și de locuri și vremuri românești, ascultați povestea lui.

Bicsérdy Béla s-a născut (cel mai probabil) la Budapesta, la 20 martie 1872. Poartă în coada patronimului litera „y”, simbol onomastic maghiar al înnobilării, deoarece pretindea că strămoșii săi, de pământ de prin localitățile Bicserd (-ul Mare și Mic), din zona Szekszárd-ului, au fost răsplătiți de împărat cu ranguri în urma unor bătălii la care au luat parte precum și pentru servicii în folosul obștii. Până la nașterea sa, însă, averea familiei s-a cam împrăștiat, aproape că numai „y”-ul din coada numelui rămăsese.



                                                                      Bicsérdy Béla

Tatăl lui Béla era pictor și dascăl de desen, cu studii la München. În 1876 este angajat să copieze vestita Cronică ilustrată de la Viena, lucru migălos pe care îl realizează într-un an de zile, copia respectivă se află azi la Magyar Nemzeti Galéria. Mama lui Béla, Hermina, moare la 47 de ani, din cauza „modului de viață defectuos” – zice Bicsérdy, dar nu dezvoltă subiectul. În orice caz, băiatul ce va deveni mai târziu „meșterul care se hrănește cu crudități”, spune că încă de la 13 ani el era atent la poziția propriului său corp și la propria sa respirație și că îl interesau lucrările de științe naturale și medicină. Cum-necum, Béla își face bacalaureatul în comerț la Făgăraș, apoi își completează studiile liceale la Oradea.

În 1892 ajunge agent la fisc, în Berettyóújfalu (care ar veni pe românește Satul Nou de Barcău – azi în Bihorul unguresc), și aici, fără veste, face o mișcare greșită, drept pentru care se alege cu o boală mortal de „la modă”: sifilis!

Timp de aproape 10 ani colindă pe la o mulțime de doctori și clinici din Europa, dar păcătoasa boală nu-l slăbește, așa că Béla decide să se vindece cu metode alternative.

Mai întâi încearcă... cititul! De mic îi plăcuse să citească, iar în următorii 12 ani de boală citește biblioteci întregi, în 5-6 limbi. Printre care și românește!

Cel care îi finanțează „taberele de lectură” prin marile biblioteci ale lumii (cum ar fi cea de la British Museum), rămâne învăluit de mister!

Citea tot felul de lucrări, dar mai ales cărți de la care aștepta un sfat, o metodă de vindecare.

Toate cele citite, spirituale sau medicale, le încerca pe sine însuși, așa că au fost și cazuri în care aproape a murit de inaniție ori din alte pricini exagerate – de exemplu când a experimentat efectul muscariței asupra omului care o mănâncă!

Își impune un regim alimentar bazat numai pe crudități, pe exerciții fizice și pe un bagaj eclectic de experimente spirituale, acumulate prin lectură. Dar, minune, pe la 1900 se vindecă (zice el) de rușinosul sifilis. În jurul vârstei de 35 de ani (mărturisește tot el) îi crește la loc părul, ba chiar și dinții căzuți în urma bolii îi cresc la loc.

Pe lângă vegetarianism, Bicsérdy se ocupă serios de sport, producând chiar recorduri la scufundări și la atletism, pe care le consemnează și presa vremii.

Cel mai răsunător succes îl obține în 1922, la vârsta de 50 de ani, la Cluj: ridică o halteră de 188 de kg, din poziție culcată.

Emite o doctrină personală, bazată pe lecturi din religiile orientale (ca Zend-Avesta), dar și pe Biblie, și începe să se autointituleze „meșter”.

Asupra „sistemului” său filozofic nu mă opresc, atâta doar că e cu „de toate", se inspiră chiar și din evoluționismul darwinian iar, la un moment dat, Bicsérdy conchide că omul, cu trecerea unui timp îndelungat, urmând o viață de post cu crudități, dar decorată cu multe elemente spirituale și fizice, va deveni capabil să se hrănească cu apă și aer.

El însuși își propune să trăiască, urmând această cale, 600 de ani!



În ultimele decenii are loc în Ungaria un discret reviriment al bicerdismului, astfel au văzut lumina tiparului „operele” lui Bicsérdy Béla (unele scrise de el însuși, altele stenograme ale conferințelor publice pe care le-a ținut în diferite locuri). Acestea nu se referă strict la modul de viață sănătos, la vindecare sau la efectele benefice ale vegetarianismului, ci la toate aspectele istorice și sociale ale vremii.

E vorba de vremea celui de-al Doilea Război Mondial, iar ideile lui Bicsérdy sunt clar hungarocentrice, cu o retorică specifică extremei drepte, bazată pe conceptul despre rasa ariană (care îi include și pe unguri).

Românii sunt prezentați ca îndeobște: inferiori, dezorganizați și corupți, păcătoși care vor suporta pedepse binemeritate, atât pentru împărțeala de la Trianon, cât și pentru că autoritățile românești l-au luat la bani mărunți pe „meșter”, suspectându-l de șarlatanie. Așa că în anii 1930 acesta se refugiază în Ungaria – iar la apariția sovieticilor pleacă și de aici.

Doctrina bicerdistă e destul de complicată, dar nici viața personală a „meșterului” nu e imaculată sau conformă ideilor morale și etice pe care el le propagă în public. De exemplu, a avut cinci neveste! Primele două au murit, de a treia a divorțat.

A patra era fiica unui bogat fabricant de cașcavaluri din Elveția, strămutat în Ungaria. Și de această elvețiancă (devenită mai întâi adeptă, apoi secretară, apoi consoartă de „meșter”) divorțează.


Ultima soție nu apreciază doctrina înțeleptului vegan – dovadă și faptul că, după moartea acestuia, se mărită cu un măcelar.

A avut doi copii: o fată care a îmbrățișat și ea vegetarianismul crudivor, la maturitate s-a întors în Transilvania – unde (se pare) autoritățile române au condamnat-o și probabil a murit în închisoare.

A avut și un băiat, care însă n-a dat doi bani pe teoriile tatălui său.

Activitatea profetică derulată sub formă de conferințe publice și-o începe în 1921, la Făgăraș. În câțiva ani ajunge să țină conferințe în tot Ardealul și își publică teoriile în mai multe volume care produc o adevărată isterie în masă.

Oficialitățile serviciilor sanitare române încearcă să interzică această mișcare pseudo-medicală, cu baze științifice îndoielnice, dar o avalanșă de scrisori care depun mărturii despre vindecări miraculoase reușește să împiedice tentativa de frânare a entuziasmului bicerdist. Căci, da, bicerdismul devine o mișcare populară, o inițiativă originală, care se bucură, pentru câțiva ani, de un succes orbitor în lumea avântată a perioadei interbelice, mai ales maghiare.

… Și așa, în 1925, în plină glorie, Bicsérdy Béla își ia familia și se mută din Făgăraș în pitoreasca și exotica insulă Ada-Kaleh.

De aici, în anul următor, călătorește cu vaporul pe Dunăre până la Budapesta, unde e întâmpinat de un puhoi de oameni, de ziariști, de simpatizanți și de opozanți și chiar de echipa cu cameră de luat vederi a jurnalelor de film. Dar gloria „meșterului” începe să pălească atunci când cinci persoane care duc la extremă învățătura sa, mor prin înfometare.



                                   Bicsérdy și bicerdiști în 1936, în Szentendre, Ungaria


Sătul de trageri la răspundere și de atacurile presei, Bicsérdy se retrage la Ada-Kaleh. Autoritățile românești îi urmăresc însă activitatea „profetică” și, obosit de hărțuială, în 1930 pleacă definitiv în Ungaria. Rămâne aici până în 1944, apoi – presimțind că lucrarea sa de schimbare a lumii va fi tot mai puțin tolerată de vremurile ce urmau să vină – împreună cu soția și cu un grup restrâns de adepți, pleacă în Germania.

Nerecunoscătoare, mulțimea care cu câțiva ani în urmă îi sorbea vorbele, îi călca pe urmele vegetariene și îi păroslăvea profețiile, acum îi răvășește casa și îi împrăștie biblioteca de mii de volume. Colac peste pupăză, „meșterul” cade din trenul ticsit cu refugiați și își rupe oasele. Trăiește un timp în Germania, în condiții mizere, apoi emigrează în America unde, la Billingsben, Montana, în 1951, își dă obștescul sfârșit.



Sunt multe legende despre moartea lui Bicsérdy, cea mai autentică mi se pare cea care spune că a murit postind. Adică a murit de foame – acum fie că n-a vrut, fie că n-a avut ce să mănânce. Dar sunt și legende care spun că în America "meșterul" a pus bazele unei biserici și unul dintre convertiți l-a împușcat în cap.

Așadar, între anii 1925–1930, Bicsérdy Béla a locuit pe insula Ada-Kaleh. A reconstruit o casă turcească veche și și-a scris în acest loc retras majoritatea cărților sale cu titluri mirobolante: Cartea vieții, Menirea omului, Învingerea morții, Cartea Înțelepciunii.

Împreuna cu fata lui, Aranka, și soția Jolán, zilnic înotau în Dunăre și visau să construiască un paradis natural și vegetarian, poate împreună cu fidelii discipoli bicerdiști, cei mai mulți vindecați de diferite boli grave. Între anii 1920-1930, Bicsérdy Béla a avut aproape 10 mii de adepți pe teritoriul României și Ungariei actuale. Dintre bicerdiștii români, în lucrările sale sunt amintiți: Evien Eugen, ziarist din Sovata; dr. Gherasim Aurel din Sibiu; Muntean Ion din Alba Iulia; dr. Vancea Iosif, avocat din Târgu Mureș.

În lucrarea tipărită la Arad, dar scrisă pe Ada-Kaleh, în 1928, și intitulată Cartea vieții și puterea forței gândurilor, la paginile 24-25, Bicsérdy scrie câteva rânduri și despre viața lui pe insulă. De fapt, "colonia bicerdistă" se vede a fi foarte redusă și nu face casă bună cu condițiile din acest mic Orient de pe Dunăre, departe de a fi asemănător Paradisului originar despre care "meșterul" vorbește adesea în cărțile sale:



Adevărul este că trăim într-o casuță turcească, cu camere joase, în stare destul de rea, cumpărată cu 55 de mii de lei. Primele două încăperi au fost ocol pentru oi. Cu mâinile noastre – neavând posibilități să angajam meseriași – și folosind 60 de saci de ciment și 2500 de kg de var, am pus căsuța la punct, spre marea mirare a turcilor băștinași.

Despre recolta bogată de struguri (despre care scriau știri exagerate gazetele vremii, spre necazul "meșterului") numai atât: sunt vreo două gropi cu viță uriașă și bogăție de frunze, dar struguri niciodată nu rodesc din cauza apei multe din sol (…).

Pe insulă, în afară de turcii sărăciți, pescari și barcagii, mai trăiesc și două familii de unguri: cea a judecătorului pensionar dr. Lesnyovsky și cea a fotografului Meggyesi. Aceștia locuiesc însă departe de noi, îi văd de la depărtare cam de două ori pe an.




Toate cele de trebuință sunt aduse pe insulă de la Orșova, care e la 5 km, sau de la Turnu Severin, care e la 25 de km, astfel toate sunt mai scumpe aici cu 25 %. Așa că toți cei din casa mea trebuie să lucreze: eu îmi petrec o parte a zilei scriind și pictând, soția face și ea obiecte decorative, la care o ajută cu îndemânare și fiica mea. În plus, ele pregătesc și vestitele conserve din fructe de Ada Kaleh, pentru populația nevegetariană.

Materia primă ce constă în zmeură și mure, o cumpără de pe celălalt mal al Dunării. Trandafirii pentru dulceață cresc chiar aici, pe insulă.

Ele mai lucrează și perne decorative pentru divanuri, pictate manual, într-un cuvânt lucrăm toți din greu pentru a trăi și pentru a ne putea procura lemnele de foc pentru iernile al căror vânt nu e ușor de îndurat aici.

Ada-Kaleh a fost o insulă pe Dunăre, la 6 kilometri de Orșova. De-a lungul vieții sale milenare, a avut cel puțin 16 nume și mai mulți stăpâni.

A murit turcită, în 1972, sacrificată pe altarul barajului de la Porțile de Fier.

E posibil ca exotica insulă să fi fost modelul pentru insula Senki (Nimeni) din romanul Omul de aur (Az arany ember) al scriitorului maghiar Jókai Mór.
 

Originalul vezi AICI:










 




Sus