Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Compas / Scurgerea de energii patriotice și mutarea frontului

Scurgerea de energii patriotice și mutarea frontului

  

Stau și mă gândesc, câtă energie se consumă în România pentru a încetini punerea în aplicare a unor legi, care ar reglemanta odată și pentru totdeauna o bună parte a doleanțelor minorității maghiare. O aplicare, care ar permite unor localități sau regiuni întregi, să „scape” de apăsarea etnicizată, permițîndu-și astfel luxul normal de a se concentra și milita într-o unitate firească pentru rezolvarea problemelor tuturor – a românilor și maghiarilor.

Câtă energie „patriotică” se consumă pentru nimic.

Mă gândesc, cât costă pentru autorităților târgumureșene neaplicarea fără întârziere și cu bunăvoința necesară (noblesse oblige) a legii înscripționării bilingve. Când spun cât costă, mă refer nu numai la bani și energie, dar mă gândesc și la pierderea la capitolul image – o pierdere grea, deoarece prin acest lucru dai șanse în plus acelor orașe, care până acum erau obișnuite cu statusul de rezervă, știind că au de așteptat, deoarece părea logic, că după Cluj și Sibiu ar trebui să urmeze Târgu-Mureș pe lista orașelor „devoratoare de fonduri europene gigant”.

Nu prea există om citit în România, care nu ar știi, că Târgu Mureșul în 1968 era încă reședința Regiunii Autonome Maghiare Mureș și era locuit în marea sa majoritate de maghiari. Deci dacă există un loc în Transilvania, unde înscripțiile maghiare – garantate de fapt de „legea 20 la sută” – au legitimitate, este Târgu Mureș, adică Marosvásárhely (sau cum se spunea pe vremea când Avram Iancu era avocat aici: Mureș Oșorhei).

Și totuși, totuși, aplicarea întârzie. Și cu această întârziere se complică și statutul de viitor oraș european al orașului, deoarece este tot mai greu să vinzi valorile tale europene Europei, cu un primar care este amendat de CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) și un oraș în care ești amendat(!) dacă atenționezi autoritățile, că străzile nu sunt înscripționate conform legii, sau cel puțin în spiritul Chartei limbilor regionale și minoritare ratificate de România, care au slogane de genul:

        

Târgu-Mureșul pierde deci teren în lupta pentru acele fonduri, din care ar putea fi sponzorizate zeci și sute de proiecte, din care TOATĂ societatea orașului ar avea de câștigat. Clujul – scăpând de perioada Funar –, a încercat să rezolve problemele sale etnice sau etnicizate prin informare, dialog continuu, profitând de statusul lui de „mare putere intelectuală” și nu în ultimul rând printr-un „pact de pace”, care are la bază promovarea ideii: împreună putem face viitor, putem să atragem mult mai multe fonduri, decât mâncându-ne, ținând pumnii ca celălalt să nu reușească.



Cei care nu cred acest lucru, pot să consulte lista ONG-urilor și proiectelor câștigătoare la megaproiectul Cluj, Capitală Europeană de Tineret. Zeci, sute de grupări de tineret (practic fiecare școală puțin mai descurcăreață) aleargă în aceste zile/săptămâni cu acte, învâțând ce este ordinul de plată, dispoziția de plată, decontul, cererile de oferte, ca să poate să deconteze sumele... uriașe pe care le-au primit pentru proiectul lor.

Fiul meu în clasa a 11-a, mă întreabă de „fondarea unei asociații”, spunând înflăcărat, că organizația de elevi din care face parte, ar vrea în clasa a 12-a să angajeze profesori cu contract civil, ca să le ajute la BAC. Alți tineri de liceu au câștigat proiecte din care se întrezărește deja un loc de muncă, sau cel puțin o posibilitate de rotunjire de buget (ceea ce ar fi o veste bună pentru părinții lor...)

     
Iată, că datorită acestei „europenizări financiare” tinerii încep să prindă gustul acelor valori, care te pot duce înainte: informația, dialogul interetnic și social, deschidere spre nou, inovație, responsabilitate, credință în viitor (pe meleagurile natale) și investiția (culturală, socială, financiară).

Știm cu toții, că actualmente drumul cel mai sigur (și simplu) de a intra în circuitul marilor proiecte este obținerea unui status de capitală culturală europeană, de tineret, sau de altă valență interculturală. Sibiul și-a făcut „plinul cultural”, Clujul acum devorează cu mare vitalitate „plinul de tineret”, ar trebui să urmeze Târgu-Mureș...

Cum arată însă Târgu Mureșul prin prisma presei? Ce impresie dă orașul trandafirilor acum, în 2015, când lupta pentru un image foarte bun este condiția elementară pentru a-ți dezvolta orașul pe bani europeni, cu reale speranțe pentru mii și mii de locuri de muncă?

Hai să recunoaștem: nu sunt chiar aspecte „fotogenice” acele evenimente „interculturale”, care converg spre planuri de miting pro-putere (!) , adică a ieși în stradă să „iei apărarea șefului poliției”. Nu cred – deși poate mă înșel – să fi văzut vreo știre în Europa despre mase de oameni care apără șeful poliției împotriva civililor...

Pare a fi o invenție de-a locului. Oricum – deși inventivitatea contează –, această viziune nu prea are prindere în societățile evoluate din Europa. Mai ales, că nu este pe deplin clarificată, dacă șeful poliției din Târgu Mureș, Bretfelean, este aceeași persoană cu ofițerul cu același nume

3) Bretfelean Valentin Constantin – fost ofiter de securitate. Pana in septembrie 2001, sub gradul de maior, a condus sectia SRI Maramures. Demis si trimis in fata Consiliului de Judecata al SRI, pentru abateri grave de la regulamentele institutiei. Pana in prezent, nu s-a pronuntat vreo sanctiune impotriva sa.




Nu-mi vine să cred, că poate fi adevărat, ca un fost ofițer de securitate ajunge erou național în Târgu Mureș, pentru faptul că amendează civili care atrag atenția autorităților să respecte „legea 20 la sută”. Nu-mi vine să cred, că organizații naționaliste românești ar putea să organizeze miting pentru „apărarea” lui de „furia civililor”.

Așa vrea Târgu Mureș să pășească în urmele Clujului și Sibiului?

Doamne, câtă energie „patriotică” se consumă pentru nimic.

Din ieșirea de pe scena mare a Târgu-Mureșului profită însă din plin Sfântu Gheorghe. Da. Orășelul despre care se vorbea zâmbind familiar ani de zile, și-a luat inima în dinți, și cu o schimbare de mentalitate de invidiat, a pornit pe drumul euro-proiectelor gigant. Evenimente bilingve moderne, menagement tineresc, clipuri de image peste clipuri de image.

Da, așa este. Vine, vine din spate Sfântu Gheorghe! Proiecte de viitoare Capitală europeană și capitală a Ținutului Secuiesc... Un orășel în care majoritatea maghiară și minoritatea română încearcă să fondeze un model modern al conviețuirii bazate pe situațiile de win-win (câștigător.căștigător) – un model în care își au rostul lor specific și gălăgioasele mitinguri pro-autonomie teritorială respectiv mitingurile anti-maghiare, amândouă tipuri de mitinguri făcând parte din arsenalul democrației adevărate.

 

Aș putea să continui exemplele de „autogoluri” ale unor autorități din orașe transilvane, care intrând în cercul vicios și gălăgios al naționalismului pierd cel mai important atu în lupta pentru aceste fonduri și statuturi de capitală: multiculturalitatea naturală, firească, care se poate „vinde” foarte bine pe piața fondurilor gigant (sau și la nivele mai „inferioare” cum ar fi piața turistică sau a show-urilor „multiculti”).

În acest cerc vicios este pe cale să intre și Oradea, unde un proiect cel puțin interesant – e vorba despre unificarea Oradiei cu Sânmărtinul (Băile Felix și Băile 1 Mai) – a picat printre altele și pentru nuanțele sale etnice. După cum se știe, unificarea Oradiei cu Sânmărtinul (Băile Felix și Băile 1 Mai) avea să aducă numai și numai avantaje economice zonei în pricină (Oradea mărită putea deveni astfel ținta unor investiții uriașe), însă referendumul a picat de două ori, pentru lipsa de interes.

Acest proiect avea însă și o altă valență, despre care nu se prea vorbește deschis, cu cărțile pe masă (cum ar trebui să fie într-o comunitate în care încrederea reciprocă a etniilor este considerată ca o comoară).

Această unire ar fi scăzut procentul maghiarilor în apropierea cotei „miraculoase” de 20 la sută – acel 20 de sută care dă acestei minorități dreptul de a avea înscripții bilingve.

Oradea pășind însă loial pe drumul capcană a naționalismului, s-a angrenat în niște probleme administrative cu nuanțe etnice, pe care nu le-a putut rezolva cu mintea limpede și astfel a pornit psihoza semnăturilor pro și contra statuilor, a denumirii podurilor, râurilor... Aici semnează 7 000 acolo nu știu câte mii... Apoi vine punctul culminant, saltul calitativ, care te descalifică automat din meciurile democratice: amendarea civililor, că au pus tabliță bilingvă pe podul de peste Crișul Repede, scriind Sebes Körös.




Scandalul continua cu „desfășurătorul” standard a hîr-mîrurilor etnice: „românii” spuneau că „maghiarii” nu au în buzunar aprobare oficială, iar „maghiarii” spuneau, că „legea 20 la sută” permite afișarea respectivă. Mai pe băbește: ambele părți aveau dreptate în felul lor. Mai pe limba pedagogilor: clasa a IX.B se ceartă cu a IX.A, așteptând ce spune directorul – care este în concediu pe termen nelimitat.

Normal că atunci, când erau chemați la vot, o bună parte a maghiarilor s-a speriat de posibilitatea scăderii procentajului lor în apropierea cotei de 20 la sută, și s-au gândit în felul următor: „Cu mâna mea să-mi fac viața minoritară mai grea? E problemă cu înscripțiile acum, când avem 24 la sută, d-apoi ce ne așteaptă la 21? Târgu Mureș și-a schimbat totalmente componența etnică în 25 de ani, fenomen dirijat oficial de PCR, cum să mai avem noi încredere în cineva „român”, care promite marea cu sarea, vorbește despre conviețuire pașnică, însă amendează civilii maghiari și dă aspect etnicizat proiectul unificator, folosind în campanie o puzderie de elemente subtil antimaghiare: Unire! Românii vor unire!”.

Nimic despre maghiari, nimic despre un sfert din populație...



Și iată așa s-a risipit energia unui megaproiect, care – teoretic – ar fi putut fi unica șansă a orașului de a prinde din urmă Aradul, Timișoara, Clujul, ba chiar Debreținul...

Vorbim de Arad, un oraș al cărui dezvoltare este privită cu invidie chiar de Estul Ungariei. Cotidianul budapestan Népszabadság a și realizat un reportaj pe această temă (despre ideea migrației muncii din Ungaria de Est în România de Vest am relatat și noi). Vorbim de Timișoara modernă și puternică, unde bustul regelui maghiar Carol Robert – carea avea capitala cândva la Temesvár-ul de atunci – a fost inaugurat chiar de edilii români ai orașului, sugerând timișorenilor necesitatea, ba chiar frumusețea familială a promovării încrederii și stimei reciproce.




Asta ar fi putut deveni și Oradea, dacă folosea în campanie denumirea istorică a orașului fondat de regele maghiar Sfântul Ladislau: Nagyvárad, ceea ce în limba română înseamnă exact ceea ce a vrut să facă cu acest referendum primarul Bolojan: Oradea Mare.

Câtă energie „patriotică” se consumă pentru nimic. Târgu-Mureș, Oradea...

În loc să ia exemplul Brașovului sau al Timișoarei – unde problema tăblițelor a fost rezolvată printr-un compromis elegant (deși numărul maghiarilor este sub 20 la sută, deci legea nu obligă consiliile locale să pună aceste tăblițe) – Târgu-Mureș și Oradea aleg stagnarea pe „frontul” problemelor etnice.
  
Deși acest „front” s-a mutat de mult din pagina virtuală a DEX-ului colocvial într-o altă pagină, însemnând în 2015 NU linia între cele două tabere etnice (românii și maghiarii), ci linia de muncă grea situată între cei care vor să ducă regiunea lor natală spre bunăstarea Europei (maghiari și români), respectiv aceia, care își găsesc scopurile lor de viitor în activitățile compensatorii cu slogane și drapele multe și fonduri europene puține (maghiari și români).










Sus