Joi, 27 Iunie 2019
Joi, 27 Iunie 2019


Compas / Maghiarii își lasă aripile la Monumentul Aviatorilor

Monumentul Eroilor Aerului din București este cunoscut ca Monumentul Aviatorilor. Fiind situat pe intens circulatul bulevard cu același nume, este un punct de reper de neocolit pentru cei care sosesc din provincie, dinspre nord în capitală.

Noi, maghiarii când ajungem din Ardeal în București, simțim acel nod în gât care prevestește șocul metropolitan, cauzat de mulțimea năvălind în sus și în jos, adică de mișcarea numită oficial: circulația capitalei. Mai pe ardelenește: maghiarul ajuns lângă acest monument își depune aripile ca să se odihnească, până va fi iar nevoie de ele.

Monumentul Aviatorilor


Puțini știu, că acest monument, dedicat memoriei aviatorilor români, militari și civili, care au contribuit la dezvoltarea aviației, a fost proiectat și realizat între anii 1928–1935 de interesanta artistă  de pe malul Volgăi, Lydia Kotzebue și sculptorul maghiar, Fekete József. Mai pe înțelesul Bucureștilor: Iosif Fekete Negrulea.


                                                     Monumentul Eroilor Aerului

Impunătorul monument are o înălțime de 20 metri, fiind compus din sculpturi de bronz, așezate pe un postament de beton armat, placat cu piatră de Banpotoc (o mică localitate pitorească din apropierea Hunedoarei, cu un calcar valoros, preferat și de Brâncuși). Deasupra obeliscului este așezată o statuie înaltă de 5 m, cântărind 5 tone, care ilustrează omul zburător, având aripile desfășurate.

Construcția monumentului a durat mai bine de opt ani

În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au făcut parte: prințul Carol – viitorul rege Carol al II-lea –, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, precum și aviatorii Cornel Olănescu și Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad să prezinte, contra cost, câte un proiect al monumentului.

Comitetul a considerat că proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, și a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40.000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptori să participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925 pentru a permite publicului să voteze în mod secret proiectul câștigător.

Trei lucrări au fost premiate (Spridon Georgescu, Lydia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur), însă și de această dată, comitetul nu a considerat niciuna din lucrări demnă de execuție. Mai târziu s-a încercat invitarea unui artist din străinătate să realizeze monumentul, însă aceste demersuri au eșuat. În final, după doi ani, a fost aleasă macheta realizată de Lydia Kotzebue, acceptându-se totodată ca aceasta să colaboreze cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului. În iulie 1927, pentru aprobarea finală a proiectului, comitetul i-a cerut Lydiei Kotzebue să realizeze până la 1 octombrie o machetă la scara 1/4.

Din lipsă de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel că pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea. Acesta a refuzat însă oferta și l-a recomandat pe tânărul sculptor Iosif Fekete, astfel că la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea.

Sculptorul Iosif Fekete intră în scenă

În anii 1928–1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilă și le-a turnat în gips în mărime naturală. În 1930 lucrarea putea fi turnată în bronz. Statuile au fost turnate în bronz la Turnătoria V.V. Rășcanu din București, lucrarea fiind terminată abia în iunie 1935. Monumentul a fost dezvelit cu mare fast la 20 iulie 1935. Ulterior, Ion Jalea a afirmat că drepturile morale asupra lucrării îi revin sculptorului Iosif Fekete, iar critici de artă, precum Mircea Țoca, au considerat că realizarea monumentului trebuie să-i fie atribuită integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetă prezentată la concurs de Lydia Kotzebue.

Despre „relațiile de muncă” dintre Lydia Kotzebue și „sculptorul său angajat” Fekete, se pot citi multe amănunte interesante în volumul Hildei Hencz, intitulat BUCUREȘTIUL MAGHIAR1  (Scurtă istorie a maghiarilor din Bucuresți de la începuturi până în prezent).

Iată un pasaj interesant:

„Student fiind, Fekete a expus la Salonul oficial încă din 1925 și a obținut un premiu. După terminarea serviciului militar, la recomandarea sculptorului Jalea, a lucrat un an și jumătate în atelierul Lydiei Kotzebue, între 1928 și 1929, având mână liberă în realizarea Monumentului Aviatorilor , după o machetă sumară concepută de aceasta. Detalii despre perioada în care Fekete a adus modificări machetei și a coordonat lucrările pregătitoare pentru realizarea monumentului până în faza turnării sale în bronz, ne-a oferit Corneliu Vasiu, fără să menționeze contribuția creatoare a acestuia; totuși, publică macheta realizată de Kotzebue, dându-ne în acest fel posibilitatea de a observa deosebirile fundamentale de concepție artistică dintre machetă și monumentul cunoscut astăzi.”


                                                 Fekete József – Iosif Fekete Negrulea

La inaugurare numele celor doi coautori nu au fost inscripționate, ulterior în 1983 consemnându-se inscripționarea numelui pe monument numai a unuia dintre aceștia – Lydia Kotzebue.

Numele lui Fekete lipsește...

Despre această doamnă interesantă Lidia Kotzebue, născută pe malul Volgăi cunoaștem relativ puțin, dar din notele fiului său Rostislav Kotzebue putem urmări principalele stații ale vieții sale, de la Volga în Bolgradul basarabean (azi regiunea Odesa), până în București respectiv Moara Domnească (Ilfov). Iată câteva aspecte din notele fiului său, Rostislav Kotzebue.2


                                                                 Lidia Kotzebue


„Mama mea, născută Suchanova, s-a născut pe malul fluviului Volga, în orașul Saratov, la 9 decembrie 1885. În preajma războiului ruso-japonez, ea s-a măritat cu Gladky, care, fiind mobilizat în timpul acestui război, a dispărut pe front. Era obiceiul în Rusia ca femeile, în timpul războiului, să se ducă voluntare pentru îngrijirea răniților. Mama mea s-a înscris la un spital de campanie, cu care, până la sfârșitul războiului, a colindat jumătate din Rusia. În acest timp ea a făcut cunoștință cu tatăl meu, care, fiind militar și având osul piciorului rupt de o schijă de obuz, a fost transportat la spitalul unde ea făcea servici.(…) În 1919 ajungând la Bolgrad (Basarabia), ea a deschis un magazin de jucării din lemn, carton și alte materiale. De asemenea sculpta capete de păpuși, pe care, după ce erau arse la cuptor, le picta și le făcea corpuri și îmbrăcăminte. Când tatăl meu a făcut acolo o fabrică de cărămidă, țiglă și olărie, ea făcea din humă pești, păsări și alte animale pe care le lipea de oale înainte de a fi smălțuite și arse la cuptor. Aceste basoreliefe atrăgeau țăranii și olăria se vindea foarte bine. Când părinții mei au abandonat Bolgradul, mutându-se la București, mama a făcut în 1923 sau 1924 o expoziție de sculptură în sala Mozart pe Calea Victoriei. În timpul acestei expoziții au fost vândute mai multe figurine.”

Dar cine a fost maghiarul Iosif Fekete?

Viața lui nu este mai puțin zbuciumată ca a doamnei Lydia Kotzebue și este plină de evenimente.

S-a născut la Hunedoara, mama sa era Járdányházi Júlia din Tușnad, iar tatăl lui era Fekete József, siderurgist hunedoarean. Școala primară o urmează în Hunedoara, liceul la Miercurea Ciuc, apoi in Odorheiul Secuiesc, Alba Iulia, Turda. Soarta îl aduce înapoi în orașul său natal Hunedoara – în apropierea curții spirituale a pietrei/calcarului de Banpotoc (o localitate cu “accent etimologic maghiar”, adică Bánpatak3 ) – , unde devine lăcătuș.

În 1921 ajunge în București, unde i se schimbă fundamental viața.

Fekete József s-a realizat ca sculptor la București. Primele sale mari experiențe artistice, impresiile care au desăvârșit evoluția, formarea lui sentimentală l-au atins în acest oraș, aici a învățat arta și meseria de sculptor. Avea doar unsprezece ani, când Monarhia Austro-Ungară a declarat război Serbiei, declarație cu care a început nefastul război mondial.

Încă se aud armele când băiețelul face primii pași spre a deveni bărbat. Războiul i-a afectat în mod indirect familia, prin faptul că realitatea de până atunci s-a destrămat. Tatăl lui, mic funcționar la furnalul din Hunedoara s-a îmbolnăvit grav, familia de șapte persoane trăind din micul ajutor primit. El fiind băiatul cel mai mare, trebuie să-și întrerupă studiile liceale făcute cu ajutorul rudelor darnice. Era în anul 1918, când băiatul Fekete a devenit ucenic la fabrica din Hunedoara, în această ipostază trăind sfârșitul războiului.

La studii în capitală

În 1921 a poposit la București, fiind printre primii tineri maghiari transilvăneni care au venit la studii și ca să-și încerce norocul. S-a trezit în mijlocul unui alt mediu artistic ( probabil același șoc metropolitan care-i dă noduri în gât călătorului transilvan lângă Monumentul Aviatorilor), care a avut un important efect asupra dezvoltării sale ca artist, în desăvârșirea personalității.

Fără București, fără legăturile cu artiștii români, fără prietenia lui Ciucurencu și Ladea, fără învățăturile lui Paciurea și Oscar Han, fără influențele primite de la Jalea și Medrea, fără interacțiunea cu aceștia nu ar fi devenit ceea ce a fost să fie la apogeul carierei sale.

Este de remarcat că și-a păstrat talentul nativ, stimulii interni, valorile spirituale, umane și artistice, valori care l-au ajutat să fie statornic, să-și păstreze verticalitatea și în vremurile grele din anii 50 ai secolului trecut, și să fie capabil în cele două decenii petrecute în București nu numai să primească, ci să și dăruiască. Spiritul lui și-a lăsat amprenta de neșters în Micul Paris, devenind parte a caracterului, a atmosferei acestui oraș – afirmă istoricul de artă Gazda József în monografia scrisă despre marele sculptor4 .

Refugiat la Budapesta

Autorul subliniază faptul că Fekete și-a lăsat amprenta și în viața artistică a capitalei ungare, unde s-a refugiat în timpul pogromurilor Gărzii de Fier, în anul 1941. Aici a realizat statuia lui Ady Endre în anul 1943, lucrare care a fost amplasată la locul ei, în localitatea de naștere a poetului care astăzi îi poartă numele (din anul 1977: Adyfalva, jud.Sălaj). Tot la Budapesta realizează sculptura din lemn monumentală Sf. Anton de Padua, operă care în momentul de față poate fi văzută pe fațada bisericii franciscane din Novi Sad, Serbia. Una din cele mai frumoase lucrări reprezentându-l pe secuiul Gheorghe Doja este tot opera lui, statuia face parte din colecția Muzeului de Artă din București.

Unde pot fi văzute operele lui Fekete

Multe din lucrările sale monumentale pot fi văzute și astăzi, nici o revoluție nu le-a înlăturat, probabil din cauza valorii lor artistice. Dar mai are multe lucrări monumentale, care se ascund prin muzee, în loc să înfrumusețeze parcurile din orașe, astfel statuile reprezentând artiștii Constantin Brâncuși, Bartók Béla și Horváth Imre.

În București dintre lucrările sale nu numai Monumentul Aviatorilor poate fi admirat, ci multe alte statui, reliefuri. Dar compozițiile sale pot fi văzute la Alba Iulia, Oradea, Hunedoara, Novi Sad. Aceste lucrări demonstrează, că Fekete face parte din avangarda sculpturii moderne central-europene – afirmă Gazda în monografia amintită.


                                           Monumentul Căpitanului aviator Dumitru Hubert
 

                                          Bustul lui Mark Twain din parcul Herăstrău

Fără Monumentul Aviatorilor Bucureștiul nu ar fi ceea ce este astăzi. Și nici Cimitirul Belu – Militar nu ar fi ce este fără Monumentul Căpitanului aviator Dumitru Hubert. Și nici multe edificii publice nu ar fi ceea ce sunt fără aportul lui Fekete – subliniază autorul monografiei.

Puțini l-au cunoscut, puțini l-au acceptat

Omul, scund de statură, retras din fire, cu fața-i străină, cu accentul maghiar nu a putut să devină nici din aceste motive centrul atenției vieții mondene bucureștene, chiar dacă succesul artistic a venit foarte curând, chiar de la primele apariții ajungând pe culmile succesului. Totuși: puțini aveau să-l cunoască, puțini l-au acceptat.

Dar rodul artei sale puternice – chiar dacă într-un mod mai balcanic – au fost acceptate de oraș. Și chiar dacă ultimele patru decenii ale vieții lui le-a petrecut pe alte meleaguri, stabilindu-se la Oradea, și i-a schimbat și stilul artistic, el s-a format ca artist în acest oraș, aici s-a ridicat, de aici a pornit spre noi orizonturi artistice, spre noi realizări.


Cinci decenii creatoare

„A învățat totul, a știut totul ce putea ști un sculptor, dar s-a folosit numai de ceea ce a putut să aducă la numitor comun cu propriile aspirații artistice. A fost un artist desăvârșit, maestru al formei, maestru al exprimării simțămintelor. Cunoștințele sale au fost ieșite din comun, iar spectrul lui de forme a fost neasemuit de bogat. În cele cinci decenii, cât a durat activitatea sa creatoare, s-a aflat în permanență printre cei mai buni” – subliniază Gazda József în monografia dedicată lui Fekete József.

Monumentul Aviatorilor este un punct de reper pentru cei care vizitează orașul, pentru cei care vin aici cu diverse treburi, dar și pentru locuitorii urbei. Orașul ar fi mai sărac fără această lucrare, viața spirituală a Bucureștiului ar fi mai săracă fără opera lui Fekete.

Odihnește-te în pace, Fekete József – Iosif Fekete Negrulea!

–––––––––
 
1 Hilda Hencz:  BUCUREȘTIUL MAGHIAR (Scurtă istorie a maghiarilor din București de la începuturi până în prezent); Editura Biblioteca Bucureștilor București – 2011
2 http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/monumentul-eroilor-aerului-file-din-dosar-iii-cine-a-fost-lydia-kotzebue-9791166
3Banpotoc în maghiară înseamnă Pârâul banului (patak-pârâu)
4Gazda József: Fekete József; Pallas Akadémia,2013





Sus