Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Compas / Un conte în slujba progresului. Viața și memoria lui Mikó Imre

Un conte în slujba progresului. Viața și memoria lui Mikó Imre

În imaginarul colectiv format de către retorica manualelor de istorie comuniste, nobilimea se află la marginea respingerii totale și a interesului monden. În cazul nobilimii maghiare din Transilvania, situația este agravată de faptul că sunt încă reprezentați ca marii exploatatori ai națiunii române. În discursul public se referă la ei ca nemeși, grofi– desigur, cu o conotație preponderent negativă.

Lucrările de specialitate apărute în limba română nu schimbă prea mult această imagine de balaur mitic, devorator de suflete care tronează pe munți de lacrimi și suferință. Dacă ne uităm mai bine însă la viața acestei categorii sociale, vom observa că, printre cei care într-adevăr puneau piedici nu numai în calea dezvoltării naționale, dar și în calea dezvoltării generale a Ardealului, sunt și mulți care și-au sacrificat viața și averea lor pentru progresul pământului natal. Un astfel de personaj a fost și contele Mikó Imre din Zăbala.
   

Contele s-a născut la Zăbala, pe atunci Trei Scaune din Secuime, în anul 1805. Și-a efectuat studiile la Colegiul Reformat din Aiud. A terminat liceul cu distincție în 1824. Pentru a se specializa în științele juridice s-a mutat la Târgu Mureș, unde a lucrat la tribunalul regal ca asistent juridic. După ce s-a transferat la Guberniul din Cluj, cariera lui a luat avânt. A devenit de două ori guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei (1848, 1860-61). Cu ambele ocazii circumstanțele politice erau nefavorabile. Fiind adept al progresului cumpătat și fiind loial regelui Ferdinand al V-lea, a încercat să medieze între taberele politice din Transilvania la începutul revoluției din 1848.

A făcut tot ceea ce era omenește posibil să evite războiul civil în provincie. După ce a dus personal memorandumul Guberniului Transilvan la noul împărat, Francisc Iosif, la Viena, în care a prezentat situația precară și periculoasă în care se afla provincia, a fost arestat. În timpul arestului și-a pierdut nevasta din cauza unor complicații la naștere fiicei lor.

După revoluție, în condițiile create de neoabsolutismul Vienei, și-a concentrat atenția asupra dezvoltării economice, culturale, sociale și educaționale al provinciei. A fondat Asociația Ardeleană pentru Economie (1854) și Asociația Muzeului Ardelean (1858), care funcționează și astăzi, chiar dacă statul român, mai apoi cel comunist i-a confiscat arhivele, imobilele și colecțiile muzeale donate de către marile familii aristocratice ardelene.

A fost un mare patron al dezvoltării educației protestante, de numele lui legându-se printre altele fondarea Liceului Reformat din Sfântu Gheorghe (1859) și sprijinirea materială a liceului reformat din București.

În urma realizării Imperiului Austro-Ungar în 1867, contele Mikó a devenit deputat în parlamentul din Budapesta ca trimis al Clujului. În guvernul Andrássy a ocupat funcția de ministru al lucrărilor și transporturilor publice. În această calitate a pus bazele rețelei de căi ferate ale Regatului Maghiar, fondând Căile Ferate Regale Maghiare. A propus încheierea unei înțelegeri economice cu România, în urma căreia ar fi fost construită o cale ferată care ar fi legat Clujul cu Galațiul.

După 1872 s-a retras din politică și a murit de ciroză la data de 15 iulie 1876 la Cluj. A fost înmormântat în Cimitirul Central (Házsongárd) din Cluj cu participarea a peste 10000 de oameni. Odată considerat trădător al Clujului, pentru că în 1848 a predat orașul imperialilor, a devenit un mare binefăcător al acestuia.

În Cluj, mai multe instituții își datorează exitența activității lui Mikó Imre. În primul rând, Asociația Muzeului Ardelean, care a fost concepută ca o academie științifică ardeleană, își are și astăzi sediul la Cluj. Existența acestei instituții, cu colecțiile ei bogate și activitate științifică vibrantă, au fost factori determinanți în fondarea universități la Cluj. Desigur, contele a pus la bătaie întreagă influență politică a lui pentru ca orașul Cluj să devină oraș universitar, visând la o relație de complementaritate între noua universitate și Muzeul Ardelean. Aceasta relație armonioasă astăzi nu mai există.

Contele Mikó a participat și la fondarea Teatrului Național din Cluj. A rămas membru al Consiliului de Supraveghere a teatrului până în 1875.

Astăzi, memoria lui Mikó Imre este păstrată doar de către minoritatea maghiară din Cluj, cu toate că o bună parte a studenților clujeni trăiesc și studiază și astăzi pe un teren care pe vremuri a fost proprietatea contelui. Complexul studențesc Hașdeu, pe vremuri, purta numele de Grădina Mikó, pentru că acolo exista o vilă de vară a contelui.



Această vilă, împreună cu grădina din jurul ei, a fost donată de către Mikó Imre Asociației Muzeului Ardelean pentru realizarea unei grădini botanice. În vila în stil neoclasic a fost mutat Institutul pentru Studierea Animalelor.

Asociația Muzeului Ardelean a ridicat bustul contelui în semn de recunoștință în 1889 pe partea dreaptă a drumului care astăzi urcă spre căminele studențești(din strada Clinicilor, urcarea ”pe la Geogra”).
În mod ciudat. bustul a supraviețuit comunismului într-o stare bună, iar astăzi stă în umbra copacilor uriași, fără să fie băgată în seamă de trecători. Pe soclu se poate citi motoul contelui: Peragit tranquilla potestas/ quod violenta nequit, adică Realizează puterea blândă ceea ce nu poate să facă violența. Motto-ul este un semn al unei personalități echilibrate într-o epocă în care naționalismul violent distrugea conviețuirea pașnică seculară a popoarelor din Valea Dunării.

Pentru eforturile și realizările lui în serviciul nu numai al maghiarimii, ci al întregii Transilvanii, Mikó Imre a fost intitulat contele Széchenyi a Ardealului, făcând referință la contele reformist din Ungaria, care a avut o activitate la fel de bogată și a fost considerat cel mai mare maghiar de către contemporani.

Personalitățile celor doi erau similare, fiind adepți ai progresului mai lent dar sigur și a evitării conflictelor între popoare.




Sus