Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Compas / Țurca – un joc ce dezleagă amintiri și leagă prietenii

Țurca – un joc ce dezleagă amintiri și leagă prietenii

Oricât de mulți ani ar trece de la vremea copilăriei, cele mai vii amintiri ne rămân din acea perioadă. Asta mi-a dat curaj atunci când m-am apucat de proiectul de salvare a jocului sportiv tradițional țurca!

Împreună cu Adrian Bârlea am avut oarecare emoții, dar pe lângă amintirile încă vii, deși trecuseră în cazul meu mai bine de treizeci de ani de când mă certase mama pentru coada de mătură lipsă, știam că ne puteam baza pe memoria colectivă.

Prima sursă a reprezentat-o Franyi Gyula, ceva mai în vârstă decât mine, care m-a lămurit despre regulamentul jocului, așa cum îl juca el in copilărie.

Apoi, la prima ieșire pe terenul de sport, pentru verificarea regulamentului, îngrijitorul Stadionului Municipal din Sighetul Marmației și-a amintit că „așa ceva” juca și el în copilăria petrecută în Harghita, doar că-i spuneau „bige” (bighe).

    

Au trecut cinci ani de atunci. Am avut turnee, campionate, tot felul de meciuri, chiar și maraton, dar pentru mine important a fost numărul mare de oameni care s-au perindat pe la terenul de sport cu același motiv: dezlegarea amintirilor din copilărie și legarea unor noi prietenii.

Pe terenul de țurcă uiți de probleme, politica nu-și are loc. O lovitură executată bine o aplauzi sau o invidiezi. Iți dorești să fii în echipă cu jucători buni, îți dorești să participi, îți dorești să faci istorie.

Trăim într-un oraș pe care cel puțin șase etnii și-au pus amprenta. Memoria noastră colectivă conține modul de reușită a conviețuirii în bună pace și înțelegere.

Pentru o ilustrare a acestei stări am recurs la un mic interviu ca între prieteni cu câțiva participanți ai proiectului nostru, cărora le-am pus trei întrebări: ai jucat țurca în copilărie? Ce părere ai despre ceea ce face Asociația Sportivă Clubul Român de Țurcă? Ai avut probleme vreodată pentru că ai comunicat în limba maternă – maghiară – pe terenul de sport?

Tinca Romeo Gergely

– Da, țurca o știu încă din copilărie. M-am jucat cu prietenii în cartier, îmi aduc aminte că ne făceam bâtele din lemn de liliac. În ziua când am ajuns în echipa Stejarilor m-am bucurat că am reușit să mă împrietenesc cu alte persoane pasionate de țurcă.

   

Nu am avut nici o discuție în privința naționalității.Ne-am organizat, am jucat iar cei mai buni au câștigat. Sper că și în viitor tot așa de bine organizată va rămâne țurca.

Adrian János Mező

– Aveam în jur de 7-8 ani când, pe lângă lapte gros, mâța lungă, hento și alte jocuri de care mulți dintre tinerii din ziua de azi nici n-au auzit, băgam și o țurcă în parcul din fața blocului. Bâtele făcute din coadă de mătură ne asigurau distracție la maxim dar și urmări ca geamuri sparte și ura bătrânilor din cartier. După mult timp, aproximativ 22 de ani, apare un client, Gyalog Flaviu, cu niste pancarde și mă roagă să-l las să lipească în magazin câteva afișe cu al II-lea turneu de țurcă organizat de Asociația de Țurcă din Sighetu-Marmației; foarte încântat l-am întrebat detalii la care el mi-a făcut o invitație la un antrenament cu echipa lui „Tinerii Roșii" pe vremea aia, la care după scurt timp am devenit membru.
   

Eu fiind de etnie maghiară, majoritatea țurcașilor fiind români, mă așteptam ca în timpul jocurilor, la fel ca în copilărie să apară probleme și discuții de genul „mă ungure" sau „de ce vorbești pe ungurește? Să nu înțelegem și noi?" N-a fost așa. Asta probabil datorită faptului că Asociația de Țurcă are un regulament bine pus la punct, atât față de acest joc cât și de respectul jucătorilor, unul față de celălalt. Acum, sunt membru al echipei Galacticii și asteptăm cu nerăbdare ca Asociația de Țurcă să organizeze noi competiții și turnee.

Kovács Béla

Bună ziua,

După obiceiul ultimilor ani, noi, veșnicii amatori iubitori de țurcă, înscriem din nou echipa „Zöldhagyma" în următoarea formație: Kovács Béla - cpt.; Slujeru Virgil; Ivanciuc Daniel; Kovács Béla jr.; Ferenczy Dániel

(email de înscriere la Turneul Sighetean de Țurcă, ediția a III-a)

   
 
– Din altă parte nu am auzit de acest sport, este o idee bună, care are ca scop restabilirea jocurilor jucate de părinții noștri. Mi se pare o idee foarte constructivă cu care barierele dintre cele doua etnii se șterg, un sport benefic pentru socializare și sănătate. Nu am avut probleme, jucătorii aceștia sunt înțelegători și nu se simt jigniți pentru faptul că nu înțeleg ce vorbim între noi.

Slujeru Virgil

– Am jucat țurca prima oară prin ‘78-‘79, știu sigur, pentru că tocmai ne-am mutat în cartierul Traian și ne făceam găurile printre dalele de beton cu care era și este pavat cartierul.

Despre țurcă îmi aduc aminte că era și un joc de familie. Mergeam pe vremuri pe dealul Solovan cu părinții și prietenii lor și ne jucam mult. Făceam bețe din alun și sângerel, le afumam la foc, că cică erau mai tari.
 

Asta până la revoluție, cred, începând cu anii ‘75. Am auzit și alte denumiri ale acestui joc, dar prin Cugir. Nu știu cum se numea pe ungurește.

– Cum ți se pare mișcarea noastră?
– E mișto. Nu am jucat demult, îmi lipsește țurca. Cu limba vorbită nu am avut probleme la țurcă.
 
Melega Rolf-Tibor

(îl consider inovator în țurcă pentru “schema harminc”, adică aruncarea cu boltă deasupra apărătorului de la linia de cinci metri, în spațiul dintre jucători aflat la o distanță de circa 10-15 metri. Este jucătorul care a executat-o prima dată și a și botezat-o)

– Ai găsit prieteni între țurcași, mai mult unguri decât români?
– Cel mai bun prieten țurcaș e maghiar. Adică fratele meu, Erik.



În rest, cu Lulu (Călin Ardelean) mă înțeleg cel mai bine. Nu m-am simțit în minoritate niciodată și am încercat pe cât posibil sâ vorbesc în limba română, să nu jignesc pe nimeni.

Pásztor Péter

– Știu despre țurcă de când mă știu eu. Se juca în cartier, jucau și cei mai mari decât mine, când eram un puști ce urma să meargă la școală, prin anii ‘93-‘94.

Despre asociație: avântul de început a fost foarte bun, și comunitatea jucătorilor relativ bună, dar cred că țurca ar trebui să se hotărască în ce direcție vrea să meargă: sport profesionist sau recreațional.

Despre limba maternă la țurcă, nu cred că am vorbit vreodată în maghiară pe teren, poate cu Rolf, dar nu au fost probleme de nicio culoare. Nu vorbeam în maghiară decât în afara meciurilor... pentru că mereu erau și alți jucători care nu ar fi înțeles ce vorbeam!
   

                                                                            ***
În momentele în care scriu aceste rânduri (joi, 5 martie 2015), în Ungaria, la Martfü, se desfășoară o conferință a Forumului European al Sporturilor Tradiționale. Adrian Bârlea, președintele Asociației Sportive Clubul Român de Țurcă din Sighetu-Marmației, este prezent la acest proiect pentru a lega noi prietenii.


Mihail Manole

Coordonator programe,
A. S. Clubul Român de Țurcă
www.tzurca.wordpress.com






 

 

 

 

 





Sus