Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Compas / Aromânii mei …

Aromânii mei …

au venit, în familie, de la Zitsa, pe vremea lui Caragea. Scrisori cu rudele rămase în Epir mai s-au păstrat, o generație. De căsătorit s-au căsătorit între aromâni, lărgind cercul spre cei veniți de la „Marea Armânească“ care fusese Lacul Ohrida din Albania, până la a treia generație Astfel bunicul era peste trei sferturi aromân – dar are sens o asemenea afirmație? Nu ! Fluviul vieții curge altfel prin noi; chiar și Dunărea devine Mare după cinci – zece kilometri, de-a lungul cărora se mai disting apele ei tulburi între talazurile sărate.



                                             Lacul Ohrida - „Marea Armânească“

La oameni, duhul si nu apele se amestecă, și nu cantitatea îi conferă bogăția. Aromânii astăzi sunt ca sarea în bucate în mijlocul poporului ce-a devenit român. Câte familii nu sunt, la care o discuție mai lunga descoperă o vână de aromâni veniți oricând între secolul XVIII și XX – amintiri mai vechi sunt rare la familii românești, dar nu și faptele.

Mă voi înclina puțin asupra caracterului aromân, cum l-am cunoscut prin ecouri si experiența familială, căci socotesc că este reprezentativ pentru mulți români, cel puțin meridionali. Sunt discreți și dornici de cunoaștere empatică a oamenilor. Uniți și muncitori în mod neostentativ, aceste două mari componente ale vieții, munca și legăturile de întrajutorare nu se afirmă, ci se trăiesc în modul cel mai natural, ca muzica sau frumoasele arte.

Trăiți între străini, sunt susținători intransigenți ai dreptății. Străbunicul, director de școală, a lăsat repetent în clasa a VII-a pe primul său născut, fără comentarii sau cesiuni la insistențele mamei îndurerate. Pe unchi se pare ca l-a readus de pe drumuri, a ajuns profesor de veterinară și cercetător la Institutul Pasteur de la Paris – doar venirea dictaturii proletare i-a creat unele probleme decisive de „sănătate“. În mod firesc, oamenii emoțional calzi și empatici sunt și iuți la mânie, fără de care lunecă în uitarea visătoare a minimelor interese vitale.

Dar unde este acceptare, mânia trece și ea fără urme. Prin pilda și discuții indirecte am înțeles de mic futilitatea egoismului – în loc de pedeapsă, bunicul îmi explicase odată răbdător cât de puțină bucurie aduce lupta pentru sine … deschizându-mi vaste spații de dumerire si meditație : „I want to be happy/but I can't be happy/Till I make you happy too“



                                                              Aminciu (azi Metsovo)

Aromânii au lăsat urme în timp și istorie. Multe nume de fruntași ai Eteriei; apoi la 1840 trei negustori din orașul Aminciu din nordul Greciei de azi dăruiau Atenei ceea ce a rămas Institutul Politehnic Metsovian (Metsovo: numele grec pentru Aminciu), MIT – la intrarea căruia figurează încă o placă cu George Averoff și ceilalți doi fondatori aromâni.

Din neamul primului a urmat o dinastie de politicieni postbelici ai Greciei.

Relații complexe, căci grecii nu au acceptat noțiunea de minoritate etnică – teama fiind îndreptată mai ales către slavi și turci, dar de suferit suferind aromânii. Aceștia au fost ajutați până la WW2 de la București, cu școli, biserici si burse, contacte strânse. În timp ce de la Aminciu pornise Politehnica din Atena, liceul acestui orășel, liceu cu limba principală aromână, era finanțat de la București.

Aromânii erau, firește și păcurari – adică păstori de pecore/oi, în întreg Balcanul. Încă din primul mileniu însă aveau și controlul transporturilor și deci și negustori, ajungând mai târziu nu numai la Budapesta și Viena, ci și la Veneția și Genova, ba chiar Paris, în secolele XVI-XVIII.

O altă îndeletnicire importantă erau construcțiile – Arhitectul C. Joja putea povesti ore în șir despre răspândirea stilului casei țărănești și negustorești cu verandă și tindă mari, în întregul Balcan, de către constructorii și arhitecții sud-dunăreni.

Reducerea lor la meșteșugul vizibil al transhumanței este însă o veche prejudecată, practicată pentru prima dată de scribi bizantini în secolul IX, ca urmare a unor răscoale, desigur.

Iată câteva nume pe care le-ați asocia poate mai puțin cu aromânii, și care se făceau recunoscute prin folosirea limbii române culte sau a dialectului.

Patriarhul Athenagoras era aromân și vorbea limba, spre exemplu cu Andre Scrima. Maica Thereza, fiica unui poticar aromân folosea la Bucuresti limba copilăriei sale, iar Herbert von Karajan era descendentul unei familii de negustori – Caraion – din Moscopole (azi Voscopoje – Albania) dar desprins de origini. Este Hans Demeter Peyfuss, urmaș al aceloraș familii innobilate la Viena, care a reinvățat limba si ne redă detalii despre negustorii aromâni răspândiți la Viena și Budapesta după masacrarea si eradicarea Moscopolei.

În sfârșit, cel mai surprinzător, Nicola Tesla s-a născut într-o zonă muntoasă a Croației cunoscută pentru răspândirea Morovlahilor („Vlahii“ din Nordul Dalmației), dar chiar se pare ca era din părinți morovlahi.

Oricum, Henri Coandă relatează cum tatăl său, bun prieten cu Tesla, geniul din Croația, îl avuse de mai multe ori ca oaspete si pe timpul vizitei, se vorbea românește, Tesla afirmând că este aproape de limba lui maternă, iar bătrânul Coandă bănuind (fals) ca ar fi fost un fel de timocean.


Fiind însă vorba de un portal româno-maghiar, aș menționa un aspect mai controversat al istoriei aromânilor, care însă are și o latură maghiară. În 1941, după ocuparea nazistă a Greciei, sub controlul Italiei, în nordul Greciei, a fost creat un stat autonom al aromânilor cu numele de Principatul de Pind și Meglen.Liderii principatului au fost Alchiviad Diamandi di Samarina (Prinț Alchibiades I, 1941-1943) și baronul maghiar Gyula Cseszneky de Milvány (Prinț Julius I, 1943). Fiind recunoscut numai de Italia, principatul a dispărut în octombrie 1943 odată cu capitularea Italiei și chiar majoritatea aromânilor din Epir nu au înțeles fenomenul, considerându-l o derută de război.

Aș încheia cu vorbele profesorului de istorie contemporană la Universitatea din Viena Max Demeter Peyfuss care remarca într-un articol publicat în Curierul Național că „Într-o viitoare Europă comună, aromânii – indiferent de ce parte a frontierei ar trăi (căci frontierele moderne au distrus spațiul natural de viață al aromânilor) – trebuie să obțina dreptul lor nelimitat de domiciliu ca aromâni.“






Sus