Miercuri, 23 Ianuarie 2019
Miercuri, 23 Ianuarie 2019


Compas / Sfântu-Gheorghe – capitala mică a conviețuirii româno-maghiare

Sfântu-Gheorghe    capitala mică a conviețuirii româno-maghiare

Cu ocazia scurtei vacanțe dedicate anului centenar am avut prilejul de a vizita orașul Sfântu-Gheorghe situat în inima României, în   Ținutul Secuiesc, fiind unul dintre prinicpalele centre urbanistice ale etnicilor maghiari din România. Chiar și din acest motiv multe persoane, în general români, când aud de județele: Covasna și Harghita, încearcă pe cât posibil de a le evita, fără măcar a le da o șansă de a vizita și experimenta cum trăiesc și se gospodăresc secuii în această parte a Transilvaniei.

Ca și român din Ungaria, cunoscător al ambelor limbi, maghiara și română, respectiv cu o mamă secuiancă din Covasna ca de altfel toate rudele din partea ei, am decis să mă conving cum este de fapt să fi minoritar în țara noastră.  

   

În concluzie primul lucru ce m-a surprins a fost politețea și bunul simț de a folosi limba română când musafiri români le trec pragul. Contradictoriu spuselor din presă cum că secuii nu te vor servi sau nu doresc să vorbească cu tine românește pe motiv că nu vrea. Majoritatea acestora înțeleg limba națională și o folosesc cu precădere.

Curățenia ce mereu bate la ochi când cineva își propune de a vizita vreun oraș al oricărui stat al lumii. 

Prima impresie este întotdeauna și cea mai importantă.

Pretutindeni pe unde mergi prin Sfântu-Gheorghe vei găsi inscripții bilingve româno-maghiare, maghiaro-române, neexistând acel soi de așa zisă ,,discriminare pe motiv etnic’’. Efectiv nimeni nu îți va avea baiul, vorba ardeleanului, având posibilitatea de a te exprima în ambele limbi fără nici o dificultate. 

Este un fel de copie leită a centrului românilor din Ungaria, orașul Jula, cu câteva excepții la care mai este un pic de lucrat.


Ce m-a mirat pe mine în sensul observatorului român din țara vecină a fost faptul că în Sfântu-Gheorghe există inscripții bilingve și turism, dar trecând pe lângă marile instituții ale orașului am observat un soi de naționalism obligatoriu fără precedent. În sens că peste tot erau arborate steagurile românești și ale U.E., dar niciunde altundeva în afară de Institutul Cultural Maghiar, nu am observat arborarea și a steagului maghiar sau măcar a celui secuiesc. 

Lucru ce pentru mine a fost un ,,paradox’’ total, având în vedere faptul că noi ca etnici români minoritari din Ungaria avem dreptul de a ne exprima apartenența la țara-mamă ca spre exemplu: prin arborarea steagului românesc alături de cel național și al UE pe instituțiile românești. Cu toate că, cu ocazia sărbătorii Zilei Maghiarilor de Pretutindeni din 15 martie, respectiv a Zilei Naționale a Românei din 1 Decembrie, prin oraș sunt arborate drapelurile ambelor state: maghiar și român( nu în același timp).


Un al doilea lucru de menționat este că plimbându-mă pe lângă statuile și busturile amplasate în diferite părți ale orașului, nu am observat la nici măcar unul/a coroane depuse de ambele părți, cu cele două tricolore ale statelor, indiferent de ce personalitate ar fi vorba, fie că e: Rákóczi sau Mihai Viteazul. Cu toate că inscripțiile erau tot acolo.

Concluzia este că dacă dorești să vizitezi orașul Sfântu-Gheorghe, fă-o fără ezitare pentru că nu vei regreta fie că ești român sau maghiar. Vei avea ocazia unică de a îi cunoaște pe loc, de a le cunoaște cultura și tradițiile, respectiv modul prin care au rămas, iar cu siguranță vor rămâne solidari unii cu alții mulți ani de acum încolo.




Sus