Miercuri, 26 Septembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018


Compas / Cronica din Băile Homorod

În cadrul programului „Față în față cu realitatea seculului XXI.” în perioada 24-26 august 2018 grupul UDTM Bistrița împreună cu grupul UDTM Mediaș, au luat parte la o excursie de excepție la Băile Homorod din județul Harghita.


Între munți și văi, pe plaiurile mioritice din secuime ei au fost cazați la Vila Nr. 6, care se află în mijlocul naturii, lângă pârâul „Fürdő”. Camere spațioase, cu utilități moderne și curte generoasă. Vila are o capacitate de 75 locuri unde oricare călător se poate simții ca acasă.


În prima zi tinerii s-au relaxat la ștrandul Lobogo din localitate. Ei au fost încântați de frumusețile locului, dar și de apele minerale care se regăsesc din belșug în zonă.

Sâmbătă a urmat o zi de expediție. Au vizitat fabrica de bere locală din Sânsimion, unde se fabrică berea artizanală „Igazi Tiltott Csíki Sör”. După o masă tradițională pe măsură a urmat adevărata aventură la fosta graniță dintre Imeriul Austro-Ungar și România în localitatea Ghimeș-Făget din județul Bacău. Aici au vizitat muzeul local, și au cutreierat munții din prejur.


Duminică înainte de întoarcere, grupul UDTM a dat startul unei campanii „îmbrățișări gratis”, în cadrul căreia au împărtășit o mică parte din iubirea bistrițeană fraților din secuime. Campania a continuat și în drum spre casă, la Sighișoara. Grupul a revenit în Bistrița cu o mare bucurie în suflet.


„Scopul proiectului Față în față cu realitatea secolului XXI. este spirijinirea tinerilor și inițiativelor acestora pe termen lung, deoarece pentru UDTM este un scop esențial ca fiecare tânăr din diasporă să își cunoască țelul în viață, să își dezvolte abilițățiile și capacitățile dobândite, respectiv să fie conștient de importanța și frumusețea culturii, și să ajute la promovarea acesteia acasă, în orașul natal.” – a declarat Zoltan-Sipos Timea, președintele UDTM Bistrița.

Acest minunat eveniment nu s-ar fi realizat fără sprijinul Consiliului Județean Harghita, Fundația Bethlen Gábor Alap și al UDMR oragnizația județeană Bistrița-Năsăud.

Biroul de presă UDTM Bistrița




Sus