Miercuri, 26 Septembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018


Compas / Erika Lengyel: Mini-vacanță cu iz de mici, coloane de mașini, valuri și mizerie

Erika Lengyel: Mini-vacanță cu iz de mici, coloane de mașini, valuri și mizerie

Cred că nu intră la discuție faptul că cea mai bună zi din săptămână este vinerea (nu mai pomenim de ziua de salariu/pensie).. Pentru unii poate fi chiar zi scurtă la muncă, însă pentru toooaaaată lumea înseamnă că urmează două zile libere, în care cel puțin putem să încercăm să dormim mai mult... asta dacă nu avem un motan iubăreț pe acasă pe care îl apucă dragostea și torsul la 6 dimineața.

Dar și mai bune sunt acele zile libere care sunt declarate sărbătoare, iar dacă se nimerește să se facă și o punte... satisfacția este maximă.

Urmează căutările de city-break-uri, târguielile cu gazdele neautorizate de la mare sau munte, apoi bagajul și începe vacanța. Dacă vrei să nu pierzi o zi întreagă într-o coloană de mașini, indiferent direcția în care vrei să o iei, recomand să pleci cu noaptea în cap. Adică nu la 6 sau 7... ci mult mai devreme, ora patru sau poate cinci ar mai putea să fie o șansă pentru un început de vacanță reușit.


Apoi urmează în unele cazuri primul șoc de la cazare: nu avem baie proprie în cameră, frigiderul trebuie să-l împărțim cu vecinii și parcă nici lenjeria nu este cea mai curată... Dacă trecem și peste asta, urmează ocuparea terenului în funcție de zonele turistice: la mare alegerea unui loc de plajă fără ca vecinul să poată să scape pe cearșaful nostru coaja de semințe scuipată evident pe jos, ori mirosul pampers-ilor copilului de lângă tine să te constrângă să evadezi pe o terasă sau în apă... asta dacă mai găsești loc și pe acolo. 

Dacă ești la munte... ești mai norocos, acolo duci o luptă acerbă doar pentru locul pentru grătar (nu e ușor nici aici) și parcă cojile de semințe aruncate pe jos nu par a fi atât de deranjante în iarba verde.

Anul acesta am avut o mini-vacanță mai atipică, în cerc restrâns, am reînviat vacanțele copilăriei și am petrecut o zi cu cortul pe malul Argeșului.

Și noi ne-am trezit devreme și cu toate că am ajuns pe la ora 8 și un pic la fața locului, ”locul nostru” identificat cu ocaziile precedente a fost deja ocupat. Să nu vă gândiți la o zonă exotică. Suntem pe malul unui râu la vreo 20 de km de București, fără amenajări în zonă, doar că te poți răcori în apa destul de repede a râului sau sub umbra groasă a copacilor din zonă. Păcat că nu am reușit să filmez goana după locurile cât mai „bune” de pe malul Argeșului, zici că eram în perioada comunismului și încercam să cumpărăm ceva, orice ce se vindea și pentru care se formau rânduri kilometrice.

  

Ne-am găsit și noi repede un loc drăguț și aparent mai izolat, am încercat să ne împrăștiem lucrurile... ca să ne putem relaxa în ziua noastră liberă de Sf. Mărie. Am pus cortul, am desfăcut mobilierul turistic, am pregătit locul de foc, am apucat să jucăm o table... și între timp primeam vizitatorii... care au ajuns cu puțin după noi și începea târguiala cum să ne mutăm mașina și tot ce avem, ca să intre și ei acolo.

Am rămas neclintiți, nu am mutat mai nimic, chiar dacă lumea ne considera antisociali, pentru că nu am permis să mai facă un foc la 2 metrii de mașină sau de cort. 

Unii mai, isteți și mai cu tupeu s-au mai apropiat de noi, am văzut că sunt cuminți, fără să bage muzică la maxim, chiar am început să socializăm cu ei... Au făcut grătarul la ora 10 dimineața, au mâncat, s-au bălăcit și evident, s-au apucat de politică. Au vorbit despre proteste, unii au fost, alții nu, au dezbătut clasa politică, s-a ajuns la concluzia că degeaba îi înjură pe cei de acum că nici cei vechi nu erau mai buni și nici care vor veni nu vor fi mai altfel... chestii interesante – da, recunosc, am cam tras cu urechea. Ce să facem dacă au venit prea aproape?

Dar după prânz, am constatat că noțiunea de ”aproape” este foarte relativă și că ființa umană poate sta și mânca chiar și în cele mai ciudate forme, sub egida iarbă verde. Ziceam că am avut până la urmă și vecini, de care ne delimita să spunem așa un loc de grătar unde am mai adunat noi hârtii și mizerie ce am găsit dimineață. Ei, această a treia familie, chiar dacă s-a văzut clar că nu mai e pic de loc pe acolo, s-a gândit puțin sau mai deloc și și-a făcut popas pe acel loc de grătar plin de gunoaie. I-am întrebat dacă așa și-au imaginat recreația în mijlocul gunoiului... ei au rămas neclintiți... stăteau și se bucurau de acel petic de pământ liber. 

O ultimă tură de grup care voia să se stabilească acolo la grămadă... a găsit alt mod de a-și face simțită prezența. Au trecut pe lângă locul nostru ca să intre în apă, se uitau cam strâmb la noi, însă și-au ținut mașina foarte aproape de noi cu muzică populară dată la maxim. Oricum, de data asta era muzica mai variată, față de o dată precedentă, când un tip cu un Audi A6 sau 8, nu mai ți minte exact, trei ore la rând ne delecta cu melodia Vreau să iau o panamera  dată la maxim, evident.

Cam așa a trecut la mine o zi din această minivacanță. Foarte plăcută de altfel, dar presărată cu mai multe momente simpatice în ocuparea teritoriului.
Mini-vacanța s-a sfârșit, și cozile de mașini s-au cam terminat până acum... și pentru cei care au avut 5 zile libere la rând nu rămâne decât șirul recuperărilor pentru cele 2 zile obținute în plus.

În orice caz, au fost niște zile libere bine-venite, parcă ne-am mai liniștit, fiecare și-a văzut de viața lui sau de ce are vecinu pe grătar. La mulți ani încă odată tuturor celor care poartă numele Sfintei Maria, și așteptăm cu interes următoarea sărbătoare care ne va mai oferi un prilej de mică vacanță.





Sus