Luni, 12 Noiembrie 2018
Luni, 12 Noiembrie 2018


Compas / Nature cool/CorbiiAlbi: Padiș – plaiuri interetnice care amintesc de fluierul ciobanului mioritic?

Acces interzis...

Nu mai știu cu câți ani în urmă urcam, mulțumită colegului meu ziarist Titus Crăciun, care lucra, pe atunci, la cotidianul clujean Adevărul de Cluj (azi Făclia), în Platoul Padiș din Munții Apuseni. Domnul Ștefan Dimitriu, directorul de la Societatea de Construcții Napoca, ne-a facilitat accesul punându-i la dispoziție lui Titus un vehicul de teren Mercedes. Și pe atunci se putea urca numai așa în Padiș.

Pe atunci, din câte îmi amintesc, singurul loc de cazare era Cabana Padiș de lângă drum, unde se adunau turiștii autohtoni și străini și consumau, în cantitate industrială,  alcool și povești mai mult sau mai puțin adevărate.

Fire răsărită, Titus înțelegea și aprecia glumele. Mergând în tură, dintr-o dată am observat un cioban cocoțat pe o culme. Fluiera, cum făceau strămoșii lui pretutindeni în Munții Apuseni și în Țara Moților. Trăiau, în principal,  din creșterea animalelor și cultivarea pământului. Dar mai ales din valorificarea aurului moților: pădurea.

- Ce frumos cântă ciobanul! De ce nu ați rămas aici, pe munte, de ce v-a trebuie la oraș? – l-am tachinat pe Titus. Au urmat două secunde de liniște apăsătoare. Apoi a râs în hohote. Am zâmbit doar dându-mi seama imediat de volatilitatea situației. Poate se supără, poate l-am jignit.

Nu am mai discutat niciodată despre acest subiect. Padișul, însă, rămâne strâns legat de acea experiență trăită împreună, de locul de campare găsit, pe care-l folosesc și acum. Totuși, când îl mai întâlnesc, rar, pe Titus, parcă simt că-și amintește de acest moment de prin mijlocul anilor ’90.

Mergând spre Lumea Pierdută pe marcajul turistic crucea galbenă, la sfârșitul săptămânii trecute, căutam din colțul ochiului, fără să-i povestesc prietenei de cele întâmplate acum vreo 20 de ani, locul unde ciobanul cânta din fluier. Am găsit o lume complet schimbată, căsuțe (de vacanță), mici, oceane de bere.

Nici urmă de cioban.

Trecutul s-a năruit, poate și el s-a mutat la oraș, poate locuiește în Ștei sau Abrud sau chiar Câmpeni. Poate soarta l-a purtat prin străinătate. Sper, totuși, că mai cântă la fluier. Sau din cobză. Poate doar în lumea cealaltă își alintă durerea  acumulată într-a noastră. Îmi lipsește. Poate și lui Titus. Îmi e dor și de acea camaraderie între un ziarist român și maghiar, de acea „tură interetnică” care a avut loc în timpul „regimului” Funar, când doi oameni au putut râde chiar și de o glumă puțin necioplită și arogantă.

Mai multe fotografii pe blogul personal al autorului.






Sus