Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Compas / Istoria și istoriografia sau fata mare și ușuratica

Istoria și istoriografia sau fata mare și ușuratica

Un umorist maghiar se întreba cândva spunând, că nu înțelege de ce se vorbește de reconciliere istorică în contextul relațiilor româno-maghiare, deoarece problema este mai mult de natură geografică. Dar lăsând deoparte gluma, putem afirma că tocmai istoria – sau mai bine zis prezentarea evenimentelor istorice precum și percepția lor – generează cele mai vehemente ieșiri din partea celor care își dau cu părerea pe marginea relațiilor româno-maghiare. Să ne uităm numai la numărul de like-uri sau share-uri primite de scrierile tangente cu istoria publicate pe portalul nostru.

Dacă e să ne luăm după wikipedia, „Istoria este o relatare, o construcție a unei imagini a trecutului făcută de oameni (i.e. istorici) care încearcă să descrie, să explice sau să facă perceptibile timpurile care s-au scurs. Indiferent de epoci sau de metode și oricare ar fi scopul subiacent al muncii istoricului, istoria este întotdeauna o construcție umană, înscrisă în epoca în care este scrisă”.

   

Tufele crescute pe lângă monumentul dărâmat de patrioți neidentificați în 1992 al lui Hunyadi János/Iancu de Hunedoara funcționează ca un WC public ușor abordabil prin prisma carosabilului care trece pe lângă localitatea Zeicani, jud.Hunedoara. Dezinteresul față de acest fenomen este anecdotic.

DEX-ul definește istoria în felul următor: „ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire.”

Istoria – ca și artele – prezintă realitatea. Trebuie să facem distincție între realitate, prezentarea realității și percepția acestei prezentări. Realitatea – prin care evident se înțelege și realitatea istorică – este dată: este un șir de evenimente petrecute, care sunt dovedite prin documente, obiecte etc. Istoriografia este interpretarea științifică a evenimentelor istorice, oglindirea acestor evenimente făcându-se prin prisma formației, cunoștințelor istoricului, precum și prin prisma epocii în care se scrie istoria.

  

Firesc ar fi ca istoricii să studieze evenimentele, să le reconstruiască, apoi să le interpreteze, creând astfel diverse teorii. Bănuiesc însă că de multe ori sunt create teoriile, la care se caută argumente istorice. Oglindirea evenimentelor istorice deci depind de epoca în care se face această muncă, de cunoștințele istorice a istoricului, precum și de scopul pe care îl urmărește prin munca sa.

Percepția istoriografiei la rândul lui depinde de mediul în care operează, de cultura, de cunoștințele acumulate de persoana care face cunoștință cu prezentarea și interpretarea faptelor istorice.
Așadar de multe ori se distorsionează evenimentele istorice prin prezentarea lor, precum și prin percepția prezentării.

Deci istoria nu este o știință exactă, cum ar fi matematica, putând fi lesne folosită în diferite scopuri politice, ideologice, căutând și aducând argumente istorice în favoarea lor.

Din păcate s-a manipulat foarte mult istoria, mai ales în partea de sud-est a Europei, iar prin istoria manipulată s-au manipulat masele de la școală pănă la așa zisele filme istorice.

S-a ajuns ca istoria să fie tratată ca un text sfânt, sau un descântec, care are efect numai dacă este intonat corect.

Altfel nu se poate explica cramponarea politicienilor de mai bine de douăzeci de ani, de obligativitatea predării istoriei românilor în limba română și în școlile cu predare în limbile minorităților.

Dacă s-ar fi considerat pur și simplu știință, ar fi fost tratat în același mod ca matematica sau fizica, scopul orelor de la școală fiind adâncirea cunoștințelor elevilor, iar cunoștințele se pot deprinde cel mai ușor în limba maternă. Atunci de ce s-a făcut atâta vâlvă pe marginea limbii de predare a istoriei României, a românilor?

Până când nu sunt delimitate clar miturile de istorie, miturile și faptele istorice nu sunt tratate la locul lor, iar prin istorie se caută argumente pentru decizii, evenimente sau întâmplări cotidiene sau scopuri ce se vor a fi atinse în viitorul apropiat, nu va scădea nici vehemența comentariilor de pe rețelele de socializare pe marginea temelor istorice.

Eu aș prefera o carte de istorie care să prezinte istoria Ardealului de exemplu punând laolaltă diferitele prezentări și interpretări, o carte care să nu combată, să nu decreteze adevăruri, ci să prezinte diferitele opinii.

Fiindcă adevărul istoric este unul singur, interpretarea lui însă poate fi făcută în mai multe feluri, iar percepția acestor interpretări se multiplică în mod exponențial.

Un istoric a afirmat odată, că istoria este ca o fată mare, istoriografia însă este a fată cu moravuri ușoare.

Deci să nu o divinizăm..., și să n-o aruncăm în luptă pentru rezolvarea problemelor noastre de natură... geografică.






Sus