Duminică, 23 Septembrie 2018
Duminică, 23 Septembrie 2018


Compas / Chidea: patru biserici, populație în scădere, case de vacanță cu grămada

Chidea: patru biserici, populație în scădere, case de vacanță cu grămada

Imola și Attila, Zsófi și Alpár – au casă (de vacanță) în satul Chidea din județul Cluj. Doamna, prima, are și rude în localitatea aflată la circa 40 de kilometri de Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, cei din urmă sunt doar „imigranți de week-end”, cum scrie Zsófi. Acest loc retras, liniștit atrage mulți asemenea soților Koós. Chiar și pe mine, care bântui când într-una din case, când în cealaltă…

Drumul care duce spre capătul satului… se și termină acolo. Mai precis, se întoarce pentru a-i da ocazia călătorului să-i întâlnească pe ceilalți – în jur de 77 de oameni – care stau pe cealaltă uliță a localității care are în total aproximativ 155 de suflete. Dar până să ajungem acolo… ne-am cam rătăcit.

              

Sigur, pentru cei care știu deja drumul, e simplu: până la Chinteni mergi aglomerat, o iei tot înainte pe la „Broasca Verde” (pour les connaisseurs!), ajungi la celebrele lacuri aflate la capătul localității, mai apoi la Vechea/Deușu (Bodonkút/Diós), îi dai blană (cum spun off-roadiștii de la CERT Cluj) până dai (cu ochiul) de indicatorul localității Băbuțiu (Bábóc), aici o lași mai moale pentru că la Șoimeni (Sólyomkő) urmează o curbă de 90 de grade, iar îi dai gaz (dar nu pe foc) și la Ciumăfaia (Csomafája) una mică la stânga. 

Noi ne-am dus după Maps.me, care, de altfel, nu a trișat nici măcar în țări „mai speciale”, cum ar fi Iran sau Azerbaidjan, dar aici ne-a tras o țeapă zdravănă. 



„Păi cum adică?”. Așa, simplu și concret: ne-a făcut s-o luăm la dreapta aproape imediat după intrarea în Chinteni/Kajántó, ne-a dus spre Pădureni/Fejérdi fogadók și Satu Lung/Hosszúmacskás. Aici deja am avut ezitări, am întrebat, deci, un localnic. „Da, dragă, pe acolo e Chidea!” – a strigat. Și a arătat drept în față. 

Nice! 

Lângă casa gospodarului neaoș am observat ceva ce părea un conac în paragină. Ultima chiar era, și cândva și prima. „Pe vremea aia veche, domnule, aici ar fi stat un gróf. Cică a jucat conacul la cărți” – zice el, amintindu-mi că nici grófului Urmánczy nu i-au intrat așii, și a pierdut, printre altele, spun unii localnici, satul Poiana Horea din Țara Moților.


De cum am ascuns o geocutie, ne-am continuat drumul. Numai că Fiat Punto nu putea trece pe o uliță în pantă, plină cu noroi. Cred că nici Dacia mea Solenza Grand Cherokee PathMaker (!) Especially Limited „Trailblazer” Edition nu putea trece pe aici. 

Așa încât am făcut cale întoarsă, dându-ne seama că ne-am rătăcit. I-am poruncit OFF navigației off-line, ne-am orientat după indicatoarele rutiere și am ajuns tocmai când Attila pregătea deja gulyásul, gustos numai cum un bărbat îl poate face.



A doua zi, eu mahmur, cu copiii zburdalnici ai Imolei și Attila, respectiv Anettei și Zsófi ne-am îndreptat spre Gaura de piatră/Kőlyuk, unde, asistat de cei mici, am și ascuns o geocutie. La întoarcere spre casă încă una la biserica unitariană, cea protestantă și cealaltă sub o cruce cu Isus Cristos. În sat mai există cea de la biserica catolică, din păcate nu am putut ascunde una lângă frumoasa biserică ortodoxă din lemn.

Numărul geocutiilor, al caselor de vacanță, cât și al „imigranților de week-end” crește, localnicii scad. E Chidea. Dar în câte alte sate nu se întâmplă la fel?!




Sus