Joi, 16 August 2018
Joi, 16 August 2018


Compas / Hoardă de maghiari în cabina piloților Wizz Air! CE SE ÎNTÂMPLĂ?! :-)

„Ce fac maghiarii când nu fură Ardealul?” – întrebare de duh de la colegul meu ziarist Szabó Csaba. Păi, de exemplu, din 2012 sunt voluntari la Clubul Plane Spotterilor Maghiari din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Adică organizează evenimente cu compania ungară, care oferă posibilitate și salariaților din instituțiile de presă să călătorească ieftin de tot. De asemenea, tot cu muncă voluntară, întrețin pagina de Facebook Wizz Air Fan Club, se întâlnesc cu piloții, însoțitorii de zbor și încearcă să organizeze un eveniment la care vor participa și cei de la turnul de control…

Clubul Plane Spotterilor Maghiari din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg are o „istorie” de șase ani. În tot acest interval de timp am organizat unsprezece zile ale plane spottingului la Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Ce înseamnă asta?

De obicei, în prima seară luam cina la Bulgakov cu piloții Wizz Air, ne povesteau fel de fel de întâmplări și pățanii, îi întrebam despre detalii tehnice ale avioanelor Airbus A320, ne spuneau și câte ceva despre viața lor personală, adică ce înseamnă să fii pilot, cum se poate întreține și susține o familie, o relație când ai un program… neconvențional.

În ziua a doua, vizitam aeronava companiei ungare: de regulă un Airbus A230. Unul dintre piloți ne explica toate detaliile referitoare la aeronavă în exteriorul acesteia, celălalt dădea răspunsuri, explica protocolul de decolare și aterizare în cabina pilotului. Însoțitoarele de zbor explicau membrilor celei de a treia grupe tot ceea ce ține de interiorul aeronavei, dar răspundeau și la întrebări personale. Faine domnișoarele, și nu numai frumoase: deștepte, sociabile, drăguțe și comunicative. Ei, na, știu și eu, e în „job description”-ul lor, dar aici fac muncă voluntară, sunt persoane particulare, deci se comportă (mai) natural.

                      

A treia zi mergeam și făceam plane spotting la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca adică ne holbam cum aterizează și decolează o „pasăre de fier”, piloții prezenți ne explicau tot felul de ciudățenii și lucruri interesante. De exemplu, de la ei am aflat că un singur pneu special de la o aeronavă Wizz Air costă în jur de… 10 mii (ten thousand) euro. Da, banii aceia europeni.

În 15 aprilie (mulțumim domnule director general al aeroportului internațional Cluj-Napoca, David CICEO, șefului bazei Wizz Air Cluj-Napoca Valentin MIHĂILESCU, căpitanilor Sándor MARACSKÓ și Norbert NÁDASI, cât și însoțitoarelor de zbor, Anda VÂGA și Zsófia DÁVID) am „vizitat” un avion Airbus A230. Sper că data viitoare, adică în toamnă, vom organiza și cină și pane spotting. Acum am fost puțin cam leneși… :)

Dacă vor rămâne locuri libere pentru ediția de toamnă, ele vor fi anunțate pe blogul meu: www.koliver.wordpress.com

Spor la zbor!

                         




Sus