Vineri, 20 Iulie 2018
Vineri, 20 Iulie 2018


Compas / Cu bicicleta (pe) la ruinele istoriei

Cu bicicleta (pe) la ruinele istoriei

De cum ne-a zâmbit nițel soarele primăverii, prietenul nostru, János Sallai din Gherla/Szamosújvár ne-a mobilizat imediat, și am pornit din Cluj, eu agale, ei (toți patru) repede ca la un concurs, către orașul cu biserica armeană. Bicicleta mea, cumpărată cu 400 de galbeni de la Botond Kakassy în 2011, e făcută pentru off-road, a lor pentru asfalt. Și așa se explică faptul că din Apahida am pedalat singur. Dar măcar am văzut unicornul. Chiar la Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek. Tura a fost, fără drept de apel, internațională, la ea participând și un bursier Petőfi, aflându-se „la post” în Gherla/Szamosújvár.

Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek, o filă dureroasă de neputință și nepăsare (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Anunțându-se vreme frumoasă, impermeabilul a rămas acasă. Din fericire, m-a plouat doar cu amintiri și chiar puțină tristețe.

Până în comuna Apahida a fost horror: fără pistă pentru bicicliști, camioane de mare tonaj, praf, zgomot, o nevroză pe două roți. Dintr-o eroare de comunicație aici a fost locul unde ne-am și despărțit, eu mergând singur, ei într-un grup de patru, până la Gherla/Szamosújvár. Bicicleta mea a fost purtată chiar și de un tren personal către ce avea să fie o dezamăgire: castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek.

Biserica ortodoxă din lemn de la Apahida

În Apahida nu am uitat de superba biserică ortodoxă construită din lemn. Am fost aici în 2014, când am găsit-o din greșeală. A fost în paragină.

În anul 2014 am putut intra (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Am ascuns o geocutie atrăgând atenția comunității căutătorilor de comori asupra acestui (încă) frumos vestigiu religios și arhitectural. De asemenea, în calitate de ziarist, am atenționat autoritățile județene pentru a face ceva pentru ca această biserică din lemn să stea iarăși mândră de vechime și însemnătate.

Istoria s-a scris și în biserica ortodoxă din lemn de la Apahida... (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Sunt sigur că instituțiile de stat nu au luat în seamă cele semnalate de mine în 2014, dar cumva au dat de bani și au făcut de trebuia.

Cu toate că din cauza lucrărilor geocutia ascunsă împreună cu fosta mea prietenă, Vanda, a dispărut, nu am fost trist pentru mult timp: prietenii geocacheri au înlocuit-o.

Biserica ortodoxă din lemn de la Apahida, o filă fericită de restaurare (Foto: geocahing.com și www.koliver.wordpress.com)

Urmând strada Tudor Vladimirescu am ieșit din Apahida și am luat-o tot înainte. Am pedalat până la Jucu de Sus, unde, din greșeală, am luat-o iar înainte. În 2014 am mers spre mănăstirea Nicula, am ajuns la Sic/Szék, unde am și înnoptat.

Pânza de paianjen din biserica ortodoxă din lemn de la Apahida l-a cuprins chiar și pe Isus (Fotografia de pe www.koliver.wordpress.com datează din 2014)

După ceva timp s-a terminat asfaltul, nu de parcă acest lucru ar fi constituit o problemă, dar a apărut noroiul. Având bicicletă de munte (MTB) am zburat un timp, mai apoi, însă, aripile mi s-au frânt: noroiul nu m-a lăsat să înaintez.

Nu am mai putut continua din cauza noroiului (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Cu bicicleta pe tren și la Castelul Kornis

Am mers înapoi câțiva kilometri până la Jucu de Sus și iar am luat-o în direcția greșită: către Tetarom III. Am ajuns în Răscruci. De aici aș fi putut continua doar pe drumul principal.

Am fost tentat să vizitez cele două geocutii ascunse de mine la casa unde s-a născut scriitorul Albert Wass și la Fundația Kallós Zoltán, dar m-au speriat camioanele și mașinile care goneau și în localitate. Nu mai știu exact cum, dar am ajuns la halta Răscruci. Un bărbat aștepta trenul. Dacă acesta ar fi mers către Cluj nu aș fi ezitat mult. Domnul mi-a zis că garnitura merge către Gherla/Szamosújvár, respectiv Dej/Dés.

Nu a avut rost ca din Răscruci să continui pe drumul principal până la Gherla/Szamosújvár... (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Am urcat bicicleta, am urcat și eu. Domnul, desigur, m-a ajutat.

Când controlorul CFR m-a întrebat încotro mă îndrept, i-am răspuns: nu știu. A izbucnit în râs, iar eu râdeam pentru că și el făcea la fel. Până la urmă m-am decis să călătoresc cu trenul până la Dej/Dés, iar de acolo să pedalez până la Gherla/Szamosújvár via Castelul Kornis. Dacă coboram în orașul cu închisoarea ajungeam înaintea celorlalți. Zis și făcut!

S-a devastat și furat tot, s-a tăiat și copacul. Iarnă grea, moncher... (Foto: www.koliver.wordpress.com)

A început să picure, dar nu m-am demoralizat. Am pedalat cât am putut de repede, iar în câteva minute am ajuns la faimosul castel, aflat la doar câțiva kilometri de Dej/Dés și care a ajuns în atenția opiniei publice în septembrie 2016 din cauza unui vandalism grosolan: un inorog a fost doborât de necunoscuți.

Specialiștii au ajuns la concluzia că inorogii urmau a fi furați: conform gherla.info la fața locului au fost găsite bucăți de frânghie, ceea ce ar putea duce la concluzia că cineva ar fi vrut nu doar să-l răstoarne, ci să-l și ia de acolo.


Bijuteria arhitectonică, a cărei clădire principală a fost construită de către Kristóf Keresztúri între anii 1573-1593, în stilul renascentist, este în paragină (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Wikipedia scrie că în cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrusă, iar după naționalizare colecțiile sale au fost arse de comuniști sau au fost furate. Biblioteca din castel conținea înaintea distrugerii peste 9 mii de volume, formate din colecții de cărți rare.

A fost distrusă și imensa colecție de istorie naturală. Pavilioanele au căpătat destinații de siloz, cămin și școală culturală. După război a fost reclădită, în perioada 1975-1976, numai o parte a zidăriei, iar capela Kornis a fost preluată de biserica ortodoxă. Nu au existat însă lucrări serioase de refacere a castelului și domeniului, castelul ajungând astăzi în ruine.

Suflet lăcrimând

Am privit cu sufletul lăcrimând acest fost castel. Neputința societății românești de a reclădi, timp de aproape 3 decenii, acest petic de istorie a aristocrației transilvănene m-a făcut să mă întristez. În septembrie 2016 și cotidianul regional de limbă maghiară Szabadság a relatat pe larg despre distrugerea și tentativa de furt de la Castelul Kornis.

Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek a trăit și zile glorioase

Iată ce a documentat fotograful publicației maghiare, Rohonyi D. Iván. El a adunat și unele imagini de arhivă despre cum arăta în epoca de glorie acest edificiu, iată-le aici.

Nu am zăbovit mult, mai ales că, din păcate, nu am găsit geocutia ascunsă aici de noile speranțe ale geocaching-ului clujean, adică ClujPrincesses.

Pedalând cei câțiva kilometri până la Gherla/Szamosújvár m-am gândit oare ce pot face eu ca situația de la Mănăstireni să se rezolve, adică castelul să fie reabilitat ca și cel de la Bonțida. Iată, am scris acest material, atrăgând atenția asupra existenței acestei situații dezastruoase, care trebuie rezolvată de proprietar împreună cu autoritățile locale, naționale și europene. Statul român chiar nu-și asumă nicio responsabilitate, cu toate că a naționalizat și folosit acest imobil cu valoare istorică semnificativă?

Reîntâlnindu-mi coechipierii (printre care și bursierul Petőfi, Paróczi Ákos, la casa prietenului János Sallai din Gherla/Szamosújvár și consumând câteva beri, mi-am revenit puțin după experiența de la castelul Kornis…






Sus