De cum ne-a zâmbit niţel soarele primăverii, prietenul nostru, János Sallai din Gherla/Szamosújvár ne-a mobilizat imediat, şi am pornit din Cluj, eu agale, ei (toţi patru) repede ca la un concurs, către oraşul cu biserica armeană. Bicicleta mea, cumpărată cu 400 de galbeni de la Botond Kakassy în 2011, e făcută pentru off-road, a lor pentru asfalt. Şi aşa se explică faptul că din Apahida am pedalat singur. Dar măcar am văzut unicornul. Chiar la Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek. Tura a fost, fără drept de apel, internaţională, la ea participând şi un bursier Petőfi, aflându-se „la post” în Gherla/Szamosújvár.

Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek, o filă dureroasă de neputinţă şi nepăsare (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Anunţându-se vreme frumoasă, impermeabilul a rămas acasă. Din fericire, m-a plouat doar cu amintiri şi chiar puţină tristeţe.

Până în comuna Apahida a fost horror: fără pistă pentru biciclişti, camioane de mare tonaj, praf, zgomot, o nevroză pe două roţi. Dintr-o eroare de comunicaţie aici a fost locul unde ne-am şi despărţit, eu mergând singur, ei într-un grup de patru, până la Gherla/Szamosújvár. Bicicleta mea a fost purtată chiar şi de un tren personal către ce avea să fie o dezamăgire: castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek.

Biserica ortodoxă din lemn de la Apahida

În Apahida nu am uitat de superba biserică ortodoxă construită din lemn. Am fost aici în 2014, când am găsit-o din greşeală. A fost în paragină.

În anul 2014 am putut intra (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Am ascuns o geocutie atrăgând atenţia comunităţii căutătorilor de comori asupra acestui (încă) frumos vestigiu religios şi arhitectural. De asemenea, în calitate de ziarist, am atenţionat autorităţile judeţene pentru a face ceva pentru ca această biserică din lemn să stea iarăşi mândră de vechime şi însemnătate.

Istoria s-a scris şi în biserica ortodoxă din lemn de la Apahida... (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Sunt sigur că instituţiile de stat nu au luat în seamă cele semnalate de mine în 2014, dar cumva au dat de bani şi au făcut de trebuia.

Cu toate că din cauza lucrărilor geocutia ascunsă împreună cu fosta mea prietenă, Vanda, a dispărut, nu am fost trist pentru mult timp: prietenii geocacheri au înlocuit-o.

Biserica ortodoxă din lemn de la Apahida, o filă fericită de restaurare (Foto: geocahing.com şi www.koliver.wordpress.com)

Urmând strada Tudor Vladimirescu am ieşit din Apahida şi am luat-o tot înainte. Am pedalat până la Jucu de Sus, unde, din greşeală, am luat-o iar înainte. În 2014 am mers spre mănăstirea Nicula, am ajuns la Sic/Szék, unde am şi înnoptat.

Pânza de paianjen din biserica ortodoxă din lemn de la Apahida l-a cuprins chiar şi pe Isus (Fotografia de pe www.koliver.wordpress.com datează din 2014)

După ceva timp s-a terminat asfaltul, nu de parcă acest lucru ar fi constituit o problemă, dar a apărut noroiul. Având bicicletă de munte (MTB) am zburat un timp, mai apoi, însă, aripile mi s-au frânt: noroiul nu m-a lăsat să înaintez.

Nu am mai putut continua din cauza noroiului (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Cu bicicleta pe tren şi la Castelul Kornis

Am mers înapoi câţiva kilometri până la Jucu de Sus şi iar am luat-o în direcţia greşită: către Tetarom III. Am ajuns în Răscruci. De aici aş fi putut continua doar pe drumul principal.

Am fost tentat să vizitez cele două geocutii ascunse de mine la casa unde s-a născut scriitorul Albert Wass şi la Fundaţia Kallós Zoltán, dar m-au speriat camioanele şi maşinile care goneau şi în localitate. Nu mai ştiu exact cum, dar am ajuns la halta Răscruci. Un bărbat aştepta trenul. Dacă acesta ar fi mers către Cluj nu aş fi ezitat mult. Domnul mi-a zis că garnitura merge către Gherla/Szamosújvár, respectiv Dej/Dés.

Nu a avut rost ca din Răscruci să continui pe drumul principal până la Gherla/Szamosújvár... (Foto: www.koliver.wordpress.com)

Am urcat bicicleta, am urcat şi eu. Domnul, desigur, m-a ajutat.

Când controlorul CFR m-a întrebat încotro mă îndrept, i-am răspuns: nu ştiu. A izbucnit în râs, iar eu râdeam pentru că şi el făcea la fel. Până la urmă m-am decis să călătoresc cu trenul până la Dej/Dés, iar de acolo să pedalez până la Gherla/Szamosújvár via Castelul Kornis. Dacă coboram în oraşul cu închisoarea ajungeam înaintea celorlalţi. Zis şi făcut!

S-a devastat şi furat tot, s-a tăiat şi copacul. Iarnă grea, moncher... (Foto: www.koliver.wordpress.com)

A început să picure, dar nu m-am demoralizat. Am pedalat cât am putut de repede, iar în câteva minute am ajuns la faimosul castel, aflat la doar câţiva kilometri de Dej/Dés şi care a ajuns în atenţia opiniei publice în septembrie 2016 din cauza unui vandalism grosolan: un inorog a fost doborât de necunoscuţi.

Specialiştii au ajuns la concluzia că inorogii urmau a fi furaţi: conform gherla.info la faţa locului au fost găsite bucăţi de frânghie, ceea ce ar putea duce la concluzia că cineva ar fi vrut nu doar să-l răstoarne, ci să-l şi ia de acolo.

Wikipedia scrie că în cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrusă, iar după naționalizare colecțiile sale au fost arse de comuniști sau au fost furate. Biblioteca din castel conținea înaintea distrugerii peste 9 mii de volume, formate din colecții de cărți rare.

A fost distrusă și imensa colecție de istorie naturală. Pavilioanele au căpătat destinații de siloz, cămin și școală culturală. După război a fost reclădită, în perioada 1975-1976, numai o parte a zidăriei, iar capela Kornis a fost preluată de biserica ortodoxă. Nu au existat însă lucrări serioase de refacere a castelului și domeniului, castelul ajungând astăzi în ruine.

Suflet lăcrimând

Am privit cu sufletul lăcrimând acest fost castel. Neputinţa societăţii româneşti de a reclădi, timp de aproape 3 decenii, acest petic de istorie a aristocraţiei transilvănene m-a făcut să mă întristez. În septembrie 2016 şi cotidianul regional de limbă maghiară Szabadság a relatat pe larg despre distrugerea şi tentativa de furt de la Castelul Kornis.

Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek a trăit şi zile glorioase

Iată ce a documentat fotograful publicaţiei maghiare, Rohonyi D. Iván. El a adunat şi unele imagini de arhivă despre cum arăta în epoca de glorie acest edificiu, iată-le aici.

Nu am zăbovit mult, mai ales că, din păcate, nu am găsit geocutia ascunsă aici de noile speranţe ale geocaching-ului clujean, adică ClujPrincesses.

Pedalând cei câţiva kilometri până la Gherla/Szamosújvár m-am gândit oare ce pot face eu ca situaţia de la Mănăstireni să se rezolve, adică castelul să fie reabilitat ca şi cel de la Bonţida. Iată, am scris acest material, atrăgând atenţia asupra existenţei acestei situaţii dezastruoase, care trebuie rezolvată de proprietar împreună cu autorităţile locale, naţionale şi europene. Statul român chiar nu-şi asumă nicio responsabilitate, cu toate că a naţionalizat şi folosit acest imobil cu valoare istorică semnificativă?

Reîntâlnindu-mi coechipierii (printre care şi bursierul Petőfi, Paróczi Ákos, la casa prietenului János Sallai din Gherla/Szamosújvár şi consumând câteva beri, mi-am revenit puţin după experienţa de la castelul Kornis…