Compas / Cu bicicleta (pe) la ruinele istoriei

Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek, o filă dureroasă de neputință și nepăsare (Foto: www.koliver.wordpress.com)
Anunțându-se vreme frumoasă, impermeabilul a rămas acasă. Din fericire, m-a plouat doar cu amintiri și chiar puțină tristețe.
Până în comuna
Apahida a fost horror: fără pistă pentru bicicliști, camioane de mare tonaj,
praf, zgomot, o nevroză pe două roți. Dintr-o eroare de comunicație aici a fost
locul unde ne-am și despărțit, eu mergând singur, ei într-un grup de patru,
până la Gherla/Szamosújvár. Bicicleta mea a fost purtată chiar și de un tren
personal către ce avea să fie o dezamăgire: castelul Kornis din
Mănăstirea/Szentbenedek.
Biserica ortodoxă
din lemn de la Apahida
În Apahida nu am uitat de superba biserică ortodoxă construită din lemn. Am fost aici în 2014, când am găsit-o din greșeală. A fost în paragină.
În anul 2014 am putut intra (Foto: www.koliver.wordpress.com)
Am ascuns o geocutie atrăgând
atenția comunității căutătorilor de comori asupra acestui (încă) frumos
vestigiu religios și arhitectural. De asemenea, în calitate de ziarist, am
atenționat autoritățile județene pentru a face ceva pentru ca această biserică
din lemn să stea iarăși mândră de vechime și însemnătate.
Istoria s-a scris și în biserica ortodoxă din lemn de la Apahida... (Foto: www.koliver.wordpress.com)
Sunt sigur că
instituțiile de stat nu au luat în seamă cele semnalate de mine în 2014, dar
cumva au dat de bani și au făcut de trebuia.
Cu toate că din cauza lucrărilor
geocutia ascunsă împreună cu fosta mea prietenă, Vanda, a dispărut, nu am fost
trist pentru mult timp: prietenii geocacheri au înlocuit-o.
Biserica ortodoxă din lemn de la Apahida, o filă fericită de restaurare (Foto: geocahing.com și www.koliver.wordpress.com)
Urmând strada
Tudor Vladimirescu am ieșit din Apahida și am luat-o tot înainte. Am pedalat
până la Jucu de Sus, unde, din greșeală, am luat-o iar înainte. În 2014 am mers
spre mănăstirea Nicula, am ajuns la Sic/Szék, unde am și înnoptat.
Pânza de paianjen din biserica ortodoxă din lemn de la Apahida l-a cuprins chiar și pe Isus (Fotografia de pe www.koliver.wordpress.com datează din 2014)
După ceva
timp s-a terminat asfaltul, nu de parcă acest lucru ar fi constituit o
problemă, dar a apărut noroiul. Având bicicletă de munte (MTB) am zburat un
timp, mai apoi, însă, aripile mi s-au frânt: noroiul nu m-a lăsat să înaintez.
Nu am mai putut continua din cauza noroiului (Foto: www.koliver.wordpress.com)
Cu bicicleta pe tren
și la Castelul Kornis
Am mers înapoi
câțiva kilometri până la Jucu de Sus și iar am luat-o în direcția greșită:
către Tetarom III. Am ajuns în Răscruci. De aici aș fi putut continua doar pe
drumul principal.
Am fost tentat să vizitez cele două geocutii ascunse de mine
la casa unde s-a născut scriitorul Albert Wass și la Fundația Kallós Zoltán,
dar m-au speriat camioanele și mașinile care goneau și în localitate. Nu mai
știu exact cum, dar am ajuns la halta Răscruci. Un bărbat aștepta trenul. Dacă
acesta ar fi mers către Cluj nu aș fi ezitat mult. Domnul mi-a zis că garnitura
merge către Gherla/Szamosújvár, respectiv Dej/Dés.
Nu a avut rost ca din Răscruci să continui pe drumul principal până la Gherla/Szamosújvár... (Foto: www.koliver.wordpress.com)
Am urcat bicicleta, am urcat și eu. Domnul, desigur, m-a ajutat.
Când controlorul CFR m-a întrebat încotro mă îndrept, i-am răspuns: nu știu. A izbucnit în râs, iar eu râdeam pentru că și el făcea la fel. Până la urmă m-am decis să călătoresc cu trenul până la Dej/Dés, iar de acolo să pedalez până la Gherla/Szamosújvár via Castelul Kornis. Dacă coboram în orașul cu închisoarea ajungeam înaintea celorlalți. Zis și făcut!
S-a devastat și furat tot, s-a tăiat și copacul. Iarnă grea, moncher... (Foto: www.koliver.wordpress.com)
A început să
picure, dar nu m-am demoralizat. Am pedalat cât am putut de repede, iar în
câteva minute am ajuns la faimosul castel, aflat la doar câțiva kilometri de
Dej/Dés și care a ajuns în atenția opiniei publice în septembrie 2016 din cauza
unui vandalism grosolan: un inorog a fost doborât de necunoscuți.
Specialiștii
au ajuns la concluzia că inorogii urmau a fi furați: conform gherla.info la
fața locului au fost găsite bucăți de frânghie, ceea ce ar putea duce la
concluzia că cineva ar fi vrut nu doar să-l răstoarne, ci să-l și ia de acolo.
Wikipedia
scrie că în cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrusă,
iar după naționalizare colecțiile sale au fost arse de comuniști sau au fost
furate. Biblioteca din castel conținea înaintea distrugerii peste 9 mii de
volume, formate din colecții de cărți rare.
A fost distrusă și imensa colecție de istorie naturală. Pavilioanele au căpătat destinații de siloz, cămin și școală culturală. După război a fost reclădită, în perioada 1975-1976, numai o parte a zidăriei, iar capela Kornis a fost preluată de biserica ortodoxă. Nu au existat însă lucrări serioase de refacere a castelului și domeniului, castelul ajungând astăzi în ruine.
Suflet lăcrimând
Am privit cu
sufletul lăcrimând acest fost castel. Neputința societății românești de a
reclădi, timp de aproape 3 decenii, acest petic de istorie a aristocrației
transilvănene m-a făcut să mă întristez. În septembrie 2016 și cotidianul
regional de limbă maghiară Szabadság a relatat pe larg despre distrugerea și
tentativa de furt de la Castelul Kornis.
Castelul Kornis din Mănăstirea/Szentbenedek a trăit și zile glorioase
Iată ce a documentat fotograful publicației maghiare, Rohonyi D. Iván. El a adunat și unele imagini de arhivă despre cum arăta în epoca de glorie acest edificiu, iată-le aici.
Nu am zăbovit mult, mai ales că, din păcate, nu am găsit geocutia ascunsă aici de noile speranțe ale geocaching-ului clujean, adică ClujPrincesses.
Pedalând cei câțiva kilometri până la Gherla/Szamosújvár m-am gândit oare ce pot face eu ca situația de la Mănăstireni să se rezolve, adică castelul să fie reabilitat ca și cel de la Bonțida. Iată, am scris acest material, atrăgând atenția asupra existenței acestei situații dezastruoase, care trebuie rezolvată de proprietar împreună cu autoritățile locale, naționale și europene. Statul român chiar nu-și asumă nicio responsabilitate, cu toate că a naționalizat și folosit acest imobil cu valoare istorică semnificativă?
Reîntâlnindu-mi coechipierii (printre care și bursierul Petőfi, Paróczi Ákos, la casa prietenului János Sallai din Gherla/Szamosújvár și consumând câteva beri, mi-am revenit puțin după experiența de la castelul Kornis…