Vineri, 19 Ianuarie 2018
Vineri, 19 Ianuarie 2018


Compas / FOTO, VIDEO – Gondviselés Segélyszervezet are grijă de enoriașii unitarieni, și nu numai de Crăciun…

Este duminică după-masă, suntem pe una din traseele acțiunii umanitare de Crăciun organizată de Gondviselés Segélyszervezet/Organizația Providență. Trecem pe lângă gardul unei case în stare precară, într-o localitate de pe Valea Arieșului (Aranyosszék). Attila Vagyas, coordonatorul organizației caritabile ne spune subit: vezi, vara aceasta noi am refăcut împrejmuirea pe durata Taberei de Clacă ”Mâini Ajutătoare/SegédKezek Kalákatábor”.

Ei îi ajută pe oamenii nevoiași și de Paști, preoții locali îi urmăresc permanent pe cei în situație socială dificilă.

Sentimente ambigue

Lacrimile stau să-mi năvălească ochii. Un domn care nu mai poate coborî din pat, altul care nici nu ne-ar invita în casă pentru că soția lui are abia 34 de kilograme, grav bolnavă de mai multe decenii. România profundă. Țara care, văzând aceste cazuri sociale grave, simți că se dezmembrează în fața ochilor tăi, statul care nu îi ridică pe cei care au căzut, nu alină durerea celor cărora nici medicamentele nu le mai oferă confort. Mulți vor doar să-și spună păsul, să vorbească cu cineva. Până când ceilalți se mai duc în câteva locuri, stau deci și vorbesc cu un alt domn. Și povestește necontenit. Îi dau lacrimile. Dar continuă. Eu lupt cu ale mele. Cum aș putea să-l îmbărbătez lăcrimând și eu?

Chiar și un pilot al unei companii aeriene (stânga) s-a alăturat efortului umanitar. În dreapta Attila Vagyas, coordonatorul Gondviselés Segélyszervezet/Organizația Providență

Unde sunt asistenții sociali? Poate un preot unitarian să aline un om în suferință, grăbindu-se la următoare adresă? Sau o face pe parcursul anului?

Altceva: cum putem defini un popor care nu are grijă de copii, bătrâni și animale?

Simt că am nevoie de alcool când mă confrunt cu astfel de cazuri, tocmai de aceea accept să mergem cu Dacia Solenza Grand Cherokee Pathmaker Especially Limited „Trailblazer” Edition, încă puțin ruginită, doar ca să nu pot consuma bere, nici tărie. Oricum, e mai bine să te confrunți treaz cu scene și situații greu de digerat din punct de vedere sufletesc.

Doamna din imagine trăiește fără curent electric, chiar în centrul comunei Moldovenești/Várfalva

Știi prea bine că acestor oameni, poate, le-a rămas doar mâna ta întinsă. Un gest simbolic, dar care poate însemna mult.

Unitarienii au grijă de semenii lor

Nu de parcă alte biserici nu ar face la fel, dar la ei parcă frecvența este alta. Mai mult, au o înrădăcinare accentuată, profundă în societate, dar nici ei nu pot tămădui complet lumea, în primul rând își ajută enoriașii. Și în unele cazuri preiau costurile școlarizării unor copii cu potențial, îi cazează în Cluj/Kolozsvár/Klausenburg  pentru ca ei să poată învăța, iar prin educație să poată ieși din cercul vicios care constă în sărăcie, familie dezorganizată, lipsa locului de muncă.

Bucurie

Senzația de neputință este cea care mă apasă pe tot parcursul acțiunii umanitare. Sunt conștient de faptul că îmi alin și propria conștiință participând în primul rând ca ziarist, în al doilea rând ca și voluntar la distribuirea pachetelor umanitare de Crăciun.

Știu că ceea ce facem este doar o picătură de algocalmin lichid într-un vast ocean al sărăciei, al neputinței și al suferinței. Dar ce putem face mai mult? Mă bucură, însă, că unitarienii nu-și lasă enoriașii suferinzi sau în dificultate materială severă de izbeliște.

                                                                           ***

Mai multe fotografii pe blogul autorului.

Video aici.

                                                                            ***


                                                                                                  Echipa





Sus