Marţi, 17 Octombrie 2017
Marţi, 17 Octombrie 2017


Compas / „Munții” din Ungaria – sursă de venituri, informații despre natură, educație civică

„Munții” din Ungaria – sursă de venituri, informații despre natură, educație civică

Pentru ardeleni munții din Ungaria par dealuri, iar vârfurile – mult sub înălțimile Carpaților – niște locuri împădurite, de unde „prinzi” priveliște. Și totuși, cu acești munți pitici și rezervații naturale numeroase , Ungaria își trăiește vesel viața cotidiană turistică. Avem mult de învățat de la unguri pe această temă. Deși ceea ce face statul pe această linie în Ungaria nu este ceva ieșit din comun, care să necesite un manegament special supereuropean, ci este mai degrabă ceva... normal.



În timp ce la intrarea în rezervația Apuseni de la Răchițele (jud.Cluj - vezi poza din sus) turistul este așteptat de gherete tipice vieții postsocialiste – deschise numai la sfârșitul săptămânii, aprovizionate cu plăcinte și „doze” –, la intrarea în rezervația din Munții Bükk, la Szilvásvárad, mașinile pot intra numai cu bilete de o zi, având dreptul astfel să se bucure de toate traseele turistice, care sunt făcute în așa fel, încât la fiecare 100 de metri să fie ceva interesant, totul fiind explicat cu tăblițe informative, educând astfel vizitatorii.


Pârâul este „exploatat” la maxim. Izvorul carstic este amenajat ca o scenă naturală, care obligă vizitatorul la contemplare. Digurile delimitează o serie de păstrăvării, acoperite cu plasă verde anti-păsări, dând astfel un aspect interesant, o țintă fotografică perfectă pentru laici. Tăblițele informative - legate de reproducerea păstrăvilor – nu lipsesc nici de aici, așa cum nu lipsesc nici de la intrarea peșterilor (mici, neînsemnate) sau a cascadei din Szilvásvárad (vezi poza din sus).

Tăblițe, informații, educație – odihnă activă. O adevărată școală optimistă a naturii.

Acei câțiva sute de metri în care vezi „doar” rezervația, ești așteptat de cerbi, care sunt obișnuiți să fie hrăniți și mângâiați de turiști. Tăblițele informative dau explicații pentru diferențele existente dintre cerbul lopătar și cerbul carpatin, precum despre arealele lor. Cerbii au un țarc uriaș ce se întinde până în desișul superior al făgetului.

În jurul intrării în rezervație s-a format un adevărat centru turistic, cu diferite posibilități de a-ți petrece timpul prin odihnă activă. Arheoparcul îți permite să imiți pe cei din epoca de piatră (apropo la prezența în regiune a cel puțin două peșteri cu urme preistorice), există trasee de noapte pentru copii (cu lanterne),călărie,bazine.


Pe cele două maluri a pârâului se aliniează ordonat micile restaurante în aer liber unde se frige păstrăvul scos din apă, dând astfel o atmosferă aparte acestor popasuri elegante.

Desigur, reflexele socialismului se simt și în Ungaria, cel puțin la această rezervație din Bükk. De exemplu traseul cel mai important și impunător prin mesajul său cultural-istoric – cel care conduce spre peștera Istállóskő, o grotă care atestă urme ale lupului îmblînzit și a flautului –, este impracticabilă de luni de zile, datorită unei ninsori de primăvară. Autoritățile arată cu degetul spre „celălalt”, societatea civilă fiind exclusă din ecuație, deși zeci și zeci de ONG-uri ar fi dispuse să ”curețe” acest traseu simbol al rezervației.

Tot un reflex al centralizării excesive respectiv a delăsării socialiste este și subinformarea miilor de turiști despre starea acestui traseu, lăsând mii și mii de turiști să plătească biletul de trenuleț până la poalele peșterii.

                                                                            ***

Deci diferențe uriașe între managementul turistic din Ungaria și România. Până ce în Ungaria fiecare stâncă, izvor sau fenomen carstic este conceput ca o posibilă atracție turistică aducătoare de profit, în România turismul este conceput ca ceva neimportant, un fel de rămășiță al fostei economii socialiste ”neproducătoare de profit” – o parte din fostele servicii socialiste.

Desigur se poate pune întrebarea și altfel: cum ar ajunge rezervațiile naturale din România, dacă șederea miilor de turiști neobișnuiți cu natura ar fi încurajată așa, cum se face în Ungaria? 

Sunt oare pregătiți turiștii din România să respecte legile scrise sau nescrise ale naturii? Dar copii? Ar fi pregătiți pentru interactivitate susținută cu natura?






Sus