Joi, 21 Iunie 2018
Joi, 21 Iunie 2018


Civitas



Următoarea stație a acțiunii noastre a fost casa Asociației “Providența”, unde ne-au întâmpinat 8 adulți cu suflete de copii: persoanele cu dizabilități care frecventează zilnic centrul. Înainte de a despacheta cutiile magice pline cu materiale, am discutat cu aceștia despre obiceiurile lor de Crăciun și despre ceea ce înseamnă pentru ei această sărbătoare. Am rămas uimiți de răspunsurile lor, căci cei mai mulți ne-au dezvăluit faptul că ei își adună banii de cadouri încă din septembrie și că abia așteaptă să se ducă la cumpărături pentru a le pregăti o surpriză celor dragi. Noi toate uităm chiar să aprindem lumânarea de pe coroana de Advent, iar acești oameni se pregătesc deja din septembrie pentru a se dărui complet celor care îi îngrijesc și celor care le sunt dragi.



Pentru ea era foarte importantă societatea maghiară din Transilvania și a decis să devină profesoară de limbă și literatura maghiară pentru a face ceva pentru comunitate, pentru copiii maghiari. Atunci mi-am dat seama că noi toți trebuie să ne facem utili comunității, că trebuie să muncim și să trudim împreună, pentru societatea noastră. Desigur, nu putem și nici nu trebuie să fim toți profesori, dar putem lua parte la acest proces păstrându-ne tradițiile, citind în limba maghiară, promovând artiștii maghiari, dar și dându-ne copiii în școli maghiare. Acesta este cel mai important lucru învățat de la fosta mea dirigintă.



– Mă consider jumătate maghiar, jumătate român și poate că și din această cauză pentru mine este indiferent dacă predau la secția română sau la secția maghiară; mi se pare același lucru. Dacă copiii simt seriozitate și respect din partea profesorilor, consider că a preda nu este mai greu la o anumită secție decât la alta. Totodată, am să vă povestesc, ca și regret personal, că noi am avut și clase la care s-a predat în limba maghiară, dar ei s-au mutat în urmă cu aproximativ 5 ani la Școala Nicolae Titulescu din anumite motive – mi-a răspuns domnul profesor.



Stimați cititori, vă întreb: dacă nu venea Ungaria cu acest proiect, se dărâma toată biserica în fața noastră, noi stând ca niște spectatori, rostind sloganul cel mai determinant al României: „Ce să facem? Mai rău să nu fie”?



Ultima tabără de acest gen s-a desfășurat la Timișoara, unde participanții lucrau cu așa elan încât organizatorii s-au gândit să și publice aceste reportaje într-un volum special de publicistică. Cartea a ieșit din tipografie și interesul față de această lucrare este mai accentuată decât s-a crezut la început. Prezența tinerilor în acest volum denotă și o altă intenție pragmatică a UZMR: cea de educare a tinerilor talente, care lucrând în grupurile seniorilor învață repede ce înseamnă educația și presa adevărată. Acești tineri se simt mândri că și-au făcut loc pe lângă seniori, că au publicat reportaje de calitate într-un volum de breaslă, și de acum se vede clar că ei nu o să ajungă jurnaliști de genul „Marco Bello” și „Jolt Torok” sau „Românul Eros Jolt”.



“Cel mai frumos și mai fericit moment al meu de aici a fost în timpul unei nașteri. M-au chemat după miezul nopții la clinică, unde mămica se chinuia de mult timp, extenuată, fără rezultat. Dar nu s-a lăsat, și-a strâns toate forțele rămase și a dat naștere unei fetițe superbe, gălăgioase și sănătoase, pe care am luat-o imediat în grijile noastre. O țineam strâns în brațe când și-a deschis ochișorii și mi-a zâmbit, în timp ce mama ei se ruga și ne mulțumea pentru ajutorul acordat.”



„Catalogul Corbilor Albi” este numele noului proiect lansat de către „Asociația Clubul Media Corbul Alb” și de către Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC). Scopul acestui proiect este de a vă prezenta săptămânal personalități deosebite din sistemul de învățământ. Săptămâna aceasta doamna Ștefan-Bîrdea Angela, directoarea Grădiniței „Universității Babeș-Bolyai” ne-a primit și ne-a povestit despre evenimentele de zi cu zi a unei educatoare.




Sus