Duminică, 22 Aprilie 2018
Duminică, 22 Aprilie 2018


Civitas



Cei trei au confecționat ștampile pe care scria „Jos cu Ceaușescu, cu tâlharul și cizmarul!”, ștampilau foi de hârtie pe care le răspândeau în spațiul public, chiar la marele loc de pelerinaj al catolicilor de la Csíksomlyó (Șumuleu Ciuc), în Miercurea Ciuc și în împrejurimi. Au fost prinși pentru că cineva i-a turnat la temuta Securitate.



Menționam, într-o postare anterioară, lumile paralele în care trăim, noi, maghiarii și românii din Transilvania. De altminteri, în titlu am scris dinadins maghiari și români, și nu invers, dorind, prin aceasta să fac o discriminare pozitivă la adresa comunității mele, minoritare.



Cu sediul în Cluj, Asociația a reușit să se integreze în viața culturală și civică prin organizarea unor evenimente culturale care vizau un public mai larg și o tematică mult mai vastă, (mese rotunde, proiecții, vernisaje, prezentări de carte), la aceste evenimente participând ca oaspeți și personalități din Transilvania, din Europa și chiar și din SUA.






Știu, nu demult am scris despre geocaching că ajută la apropierea minorității maghiare de majoritatea românească, dar cred: hobbyurile, petrecerea timpului liber împreună cu românii ne apropie de ei. Cred că am numărat bine paginile de pe blogul meu personal: am în jur de paisprezece moduri favorite de a petrece timpul liber, dar totuși nu simt că mă apropii de românii din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Asta pentru că aproape toate hobbyurile mele sunt strâns legate de comunitatea maghiară din capitala Transilvaniei. Este, de fapt, și dovada faptului că unii dintre noi, maghiarii din Cluj, trăiesc într-o lume civică paralelă de cea a majorității. Dar asta este o altă temă, o altă problemă pe care, sper, o dezvolt într-un alt articol viitor.



Zecile de organizații se duelează în realizări. Ieșind din perioada de pionerat al anilor 2000, acești tineri s-au angajat tot mai mult în redresarea învățământului, inițiind un întreg sistem de programe care, oricât de ciudat ar părea, promovează optimismul și bucuria de a fi profesor.



În aceste zile, privind spre drumul ce l-am parcurs în această lume, am realizat că am vârsta la care părinții mei au părăsit țara, iar de curând mi-am îndemnat fiica cea mare să facă același lucru și că la rându-mi, deși am rămas pe loc, regret tot mai des această alegere. Sunt convins că unii vor înțelege, dar că vor fi incomparabil mai mulți cei iritați de vorbele mele. Îi rog să mă ierte, așa cum și eu deja i-am iertat.




Sus