Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Civitas



– Domnule Csaba, sunteți un visător incurabil. Cum credeți că un ziar serios își permite în toiul zbuciumului politic să publice pe prima pagină „copii mângâiând măgari”. Ar fi culmea... Lumea pe care o invocați Dvs. este una utopică. Esența mass mediei e senzaționalul, nu lucrurile copilărești.



Ce impresii își fac acești tineri despre acele zile, când presa vuiește de două decenii și ceva despre teroriști, agenții secrete, laturile bune ale comunismului, necesitatea menținerii decretelor antimaghiare, patriotismul lui Ceaușescu? Ce să înțeleagă tinerii despre Revoluția din Timișoara, când rolul acesteia este minimalizată, iar rolul decisiv al lui Tőkés László – celui care a fost scânteia revoluției Tinerii maghiari da, tinerii români ba este ridiculizată, ba mai mult, ulterior, luându-i-se Steaua României?



Aș vrea să mai spun că propun acest program tuturor tinerilor, maghiari și români, deoarece în afara faptului că pot readuce valoarea de odinioară a unui monument istoric, se vor cunoaște mai bine în cadrul acestor activități extrașcolare și își pot îmbunătăți anumite calități, care le vor fi de folos în viitor – ne povestește Mărginean Attila, din aceeași echipă.



Următoarea stație a acțiunii noastre a fost casa Asociației “Providența”, unde ne-au întâmpinat 8 adulți cu suflete de copii: persoanele cu dizabilități care frecventează zilnic centrul. Înainte de a despacheta cutiile magice pline cu materiale, am discutat cu aceștia despre obiceiurile lor de Crăciun și despre ceea ce înseamnă pentru ei această sărbătoare. Am rămas uimiți de răspunsurile lor, căci cei mai mulți ne-au dezvăluit faptul că ei își adună banii de cadouri încă din septembrie și că abia așteaptă să se ducă la cumpărături pentru a le pregăti o surpriză celor dragi. Noi toate uităm chiar să aprindem lumânarea de pe coroana de Advent, iar acești oameni se pregătesc deja din septembrie pentru a se dărui complet celor care îi îngrijesc și celor care le sunt dragi.



Pentru ea era foarte importantă societatea maghiară din Transilvania și a decis să devină profesoară de limbă și literatura maghiară pentru a face ceva pentru comunitate, pentru copiii maghiari. Atunci mi-am dat seama că noi toți trebuie să ne facem utili comunității, că trebuie să muncim și să trudim împreună, pentru societatea noastră. Desigur, nu putem și nici nu trebuie să fim toți profesori, dar putem lua parte la acest proces păstrându-ne tradițiile, citind în limba maghiară, promovând artiștii maghiari, dar și dându-ne copiii în școli maghiare. Acesta este cel mai important lucru învățat de la fosta mea dirigintă.



– Mă consider jumătate maghiar, jumătate român și poate că și din această cauză pentru mine este indiferent dacă predau la secția română sau la secția maghiară; mi se pare același lucru. Dacă copiii simt seriozitate și respect din partea profesorilor, consider că a preda nu este mai greu la o anumită secție decât la alta. Totodată, am să vă povestesc, ca și regret personal, că noi am avut și clase la care s-a predat în limba maghiară, dar ei s-au mutat în urmă cu aproximativ 5 ani la Școala Nicolae Titulescu din anumite motive – mi-a răspuns domnul profesor.



Stimați cititori, vă întreb: dacă nu venea Ungaria cu acest proiect, se dărâma toată biserica în fața noastră, noi stând ca niște spectatori, rostind sloganul cel mai determinant al României: „Ce să facem? Mai rău să nu fie”?




Sus