Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Civitas / Autismul social – invitație la dezbatere

Autismul social –  invitație la dezbatere

Vreau să atrag atenția asupra unui fenomen alarmant de care se plâng mai ales învățătorii de la clasa pregătitoare. Copiii nu sunt atenți la ce anume le cere invățotorul să facă, nu răspund la întrebări, nu pot fi antrenați în activități coerente, nu păstrează ordinea în clasă, circulă de la unul la altul, se îmbrâncesc în clasă, învățătorul trebuie să intervină fizic pentru a-i despărți etc.. De aici apar conflictele dintre învățători și părinți, ridicările de ton, debandada tot mai mare în procesul de învățare. Învățătorii interpretează atitudinea copiilor drept lipsă de respect, sfidare, obrăznicie. Și totuși nu au dreptate.

Fenomenul este mai nou și se numește AUTISM SOCIAL: copilul pur și simplu nu-și dă seama când un adult îi vorbește. Cauza este în familie în primul rând: părinții nu angajează un dialog real și susținut (pe cel puțin 10 minute) cu copilul, nu-i dau sarcini zilnic și nu-l ajută efectiv, prin indicații verbale, să le îndeplinească.

Nu controlează dacă pruncul a înțeles ce i se cere, nu-l pun să repete verbal ce i-a spus tata sau mama, nu-i cer să-și privească părintele în ochi când vorbește cu el (funcția conativă a comunicării), ci îl lasă să se descurce, sunt pur și simplu mulțumiți că cel mic nu-i deranjează, nu-i solicită, că și-a găsit ceva de făcut singur: să coloreze, să butoneze, să manevreze piese lego, să vadă un film de desene animate, să bată mingea etc.

Nu mai puțin vinovate sunt educatoarele care lasă copiii cantonați în activitățile lor individuale preferate, atât timp cât sunt „cuminți”, iar ca metodă didactică confundă jocul (activitate organizată, cu scop definit, controlată și mediată de adult) cu joaca (activitate cel mai adesea individuală și haotică).
 

Educatoarele uită uneori că datoria lor de bază nu este de a supraveghea copilul (asta poate s-o facă și o îngrijitoare), cât mai ales de a-l pregăti pentru școală, ceea ce presupune activitate instructiv-educativă verbalizată.


Destul de rar educatoarele lucrează frontal, cu toată grupa, folosind verbe de acțiune la prezent, adverbe de actualizare, vocative atractive și pertinent accentuate, de tipul „dragi copii, acum facem cu toții asta și asta”.

Îi spun copilului pe numele mic de acasă mai ales în momentul în care rostesc imperative negative (Dragoș, nu scoate limba la colegul tău/ nu mai arunca jucăriile/ nu mai striga etc.), iar nu în scopul de a-l îndruma într-o activitate cu sarcină dată. Copilul simte indiferența adultului și răspunde cu aceeași monedă.




Sus