Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Civitas / Tocană din ciuperci „ciudate”

Tocană din ciuperci „ciudate”

La sfârșitul lunii iulie s-a încheiat un eveniment inedit la Stana (jud. Sălaj), a XV-a ediție a taberei organizată de Asociația de Ciupercari László Kálmán (1873–1925) din Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), organizația civilă din țară, care și-a propus printre altele educarea în domeniul ciupercilor mari, cât și organizarea evenimentelor științifice legate de această temă neglijată de societate.



Trebuie să mai amintim că asociația înființată în anul 2000 în decursul anilor a ajutat și alte grupări să organizeze controlul ciupercilor în piețile agroalimentare din țară dar în lipsa sprijinului din partea autorităților doar în orașul de reședință s-a putut menține această prestare în mod continuu. În același timp asociația editează și o revistă denumită Moeszia - Erdélyi Gombász, organizează și cursuri de perfecționare în cunoașterea ciupercilor, educând controlori de ciuperci, cei care din păcate din lipsa cadrului legal nu pot să-și desfășoare activitatea atât de benefică în combaterea otrăvirii cu ciuperci.



Trebuie menționat că în anul 2006 a fost aprobată de Parlamentul României legea (nr. 30) privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană, lege inițiată și propusă de asociație, care nu funcționează nici azi fiindcă întârzie să apară reglementările de aplicare a legii.



Ediția din acest an a taberei a găzduit optzeci de persoane din țară și din străinătate. Legile forestiere din Europa reglementează și sancționează culegerea ciupercilor ocrotite. Deși se poate spune că cei interesați pot fi considerați ciupercari profesioniști, adică cu cunoștințe mult peste cele media generală de 5 până la maxim 10 specii cunoscute, în tabără pe lângă ei au fost prezenți și doctori în micologie, profesori ai universităților din Ungaria. Ca să se poată percepe dimensiunile reale ale lumii ciupercilor mari, trebuie știut că în habitatul nostru din aproximativ 600 de specii frecvente, cam zece pot fi considerate mortale față de cele aproximativ două sute comestibile. De această dată au fost analizate și catalogate 278 de specii culese din regiunea Călata/Kalotaszeg



Fiindcă scopul taberei nu este doar recreerea, ci și munca științifică, în cursul anilor locațiile erau în așa fel
alese, ca să poate fi studiat specificul de ciuperci al diferitelor zone din Ardeal. O zi obișnuită de tabără în general începe cu excursii în zonă, participanții împărțindu-se în grupe diferite și astfel se deplasează în pădurile din zonă unde culeg orice ciupercă vizibilă inclusiv pe cele pe care nu le cunosc. Reântorși în tabără cu coșurile pline, ciupercile sunt preluate de specialiști micologi care notează fiecare specie și pe cele încă nesemnalate până atunci le etichetează în latină și maghiară și le clasifică în funcție de comestibilitate, necomestibilitate, sau ca otrăvitoare. După masă urmează diferite prelegeri și prezentări.

Anul acesta am putut asculta printre altele despre ciupercile medicinale, despre cum se face un preparat de ciupercă în scopul studierii științifice, sau despre obiceiurile legate de ciuperci din regiunea St. Gallen și Appenzell din Austria, cât și despre viața și activitatea micologului Pázmány Dénes. Totodată a fost decernat și premiul Veress Magda pentru merite în dezvoltarea mișcării de ciupercărie în Ardeal. Titlul a fost acordat lui Téglás Zoltán din Tg. Mureș.


 




Sus