Marţi, 23 Octombrie 2018
Marţi, 23 Octombrie 2018


Civitas / Omul unidimensional


                                              Despre o publicație multidisciplinară


Omul pe care filosoful german Herbert Marcuse a început sa-l cheme în a doua jumătate a secolului trecut „unidimensional”, se numește astăzi – și încă cu un respect deosebit și afișat – „profesionist”. Spre deosebire însă de analizele profunde și cu veritabile valențe de diagnostic ale gânditorului, termenul „profesionist” proliferează în prezent în- și printr-o incultură, nu numai lipsită, dar parcă și scutită deja de orice fel de avertisment. Fără a ști deci că, de fapt, există o ruptură fundamentală între etimologia și între istoria lui.

Căci, istoric vorbind, termenul de „profesionist” provine și își dobândește pentru prima oară faima publică tocmai pe... terenurile de sport și, mai ales, în arenele pugilistice. El se referea deci – începând cam din al doilea deceniu al secolului XX – la practicarea plătită și concurențială a unor activități care până atunci se desfășurau mai ales pentru delectarea și dezvoltarea fizică, personală și socială a oamenilor. Care deci – de atunci – au devenit de fapt meserii practicate la nivele și performanțe concurențiale mereu mai ridicate și ... specializate, îngustate. Iar împreună cu procesele care-l preluau și-l purtau, termenul a trecut în semnificația lui – la început treptat apoi parcă în avalanșă – în mai toate domeniile și ariile activităților umane.

Știința nu este, nu a putut și nici nu a vrut să fie scutită sau ferită de această avalanșă. Chiar dacă aici profesionalizarea a devenit asociată cu specializarea. Specializarea care, de regulă, se înțelege pe sine drept „aprofundare” inevitabilă și chiar binefăcătoare. Numai că, dacă privim mai în profunzime, nu vom putea totuși constata altceva, decât faptul că în orizontul – oricât de îngustat – al vreunei „specializări” de acest gen, nu vom găsi altceva decât conexiuni (de regulă neexplicitate) cu numeroase alte „specializări” deja la fel de... „profesionalizate”.

Tot istoric vorbind, prima conștiința și primele eforturi mai responsabile ale acestor confluențe aflate în adâncuri, se numeau și se numesc și astăzi „inter-disciplinaritate”. Dar care, născându-se în malaxorul, în vârtejul profesionalizării și specializării generalizate, în curând nu s-au dovedit totuși a fi altceva decât ante-camere pentru noi și noi specializări ale noilor îngustări teoretico-profesionale.
În aceste condiții, șansele unor eforturi mai largi, adică de-a-dreptul multi-disciplinare sau chiar trans-disciplinare, au fost și sunt (dar și „par”) extrem de reduse – și poate tocmai dubioase, suspecte – în posibilitățile manifestării și „impunerii” lor.

Chiar dacă în zilele noastre se pot depista contururile – destul de vagi – ale unei noi „mode” sau politici în acest sens din partea unor instituții importante de acreditare cum ar fi Thomson-Reuters, Scopus (Elsevier) sau – mai neconturat – European Science Foundation (de ex. în ERIH), în România, din păcate, încă nu se poate vorbi de așa ceva.

Revista Philobiblon – care poartă acum în subtitlul ei Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities – editată în întregime în limba engleză de una dintre cele mai mari și importante biblioteci din Europa Centrală, adică de către Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj (în colaborare cu editura Presa Universitară Clujeană) – „lucrează” de șaisprezece ani contra acestei tendințe și împotriva acestui „curent”. (Vezi: www.philobiblon.eu și/sau www.philobiblon.ro )


Fiecare volum/număr al revistei – în majoritatea lor tematice până acum – întrunește contribuții substanțiale din partea diferitelor specialiști din diferite „discipline” științifice extrem de variate, volumele ei ajungând de regulă la dimensiuni impresionante de 5-600 de pagini.

Nu este asta nici astăzi altfel, când, datorită „neîncrederii” forurilor ce dictează peste tot politicile științei, publicația a fost nevoită ca – fără să se rupă de intențiile sale inițiale – să se focalizeze mai conturat pe domeniile numite în mod tradițional „umanioare”. Pe care însă noi le articulăm în mod particular, adică în așa de încât interesul revistei se extinde de ex. și asupra a ceea ce se numește „umanioare medicale” (medical humanities).

Revista a fost și este astfel – volum de volum – un forum particular al sondării sensurilor lumilor și a existenței noastre umane, problematizate prin cercetări multidisciplinare de istorie, filosofie, antropologie, etică, comunicare umană, lingvistică, de teorie și critică literară, de teoria și critica artelor, cât și prin investigații aparținând acelor aspecte ale științelor care implică perspective deopotrivă filosofice, istorice, antropologice și culturale. În orizontul cărora intră însă – cum am spus – și cercetări care aparțin mai nou domeniilor numite și „umanioare medicale”.

Pe parcurs publicația a atras și colaboratori „naționali” și internaționali prestigioși, ea fiind astfel cuprinsă cu texte integrale și în importanta bază internațională de date produsă de EBSCO Publishing Co., și încă în două sub-baze a lor, adică în cea mai selectă, Academic Search Complete (din 2005...) și în Library and Informațion Science with Full Text (1996--...), ProQuest și, mai nou Scopus.

Iar la „noi acasă” Philobiblon s-a dovedit a fi singura revista științifică umanistă din România care a obținut acreditarea CNCS în categoria B., practic în ȘAPTE discipline umaniste. (Arte vizuale; Filosofie; Istoria Artelor-Arhitectură; Istoria Științelor; Istoriografie; Limbă și literatură Română; Limbă și literatură Străină).În majoritatea acestor „categorii” nu exista în România reviste clasate mai bine decât Philobiblon! Și asta în ciuda faptului că – în mod desigur simptomatic – în „formulele de acreditare”, aici nici nu au fost prevăzute posibilități pentru aplicarea unor publicații multi-disciplinare, cum de fapt este revista noastră. Iar de „domeniul” unamioarelor medicale nici nu vorbim...


În ciuda acestora, revista Philobiblon așteaptă contribuții de orice fel care problematizează sensurile medicinii și a diferitelor sale discipline, sensuri aflate astăzi – în mod contradictoriu poate – pe de o parte în permanentă ascundere, neexplicitare, dar, pe de alta parte, în permanentă reinterogare și reformulare.

István Király V.
Redactor șef Philobiblon







Sus