Marţi, 23 Octombrie 2018
Marţi, 23 Octombrie 2018


Civitas / Oceanul văzut din cărucior de la Andrid (Érendréd)

Oceanul văzut din cărucior de la Andrid (Érendréd)

Diminețile au devenit mai reci, și parcă soarele și-a lăsat un locțiitor pe la noi, în sătucul meu Andrid (Érendréd) din jud.Satu-Mare, unde curge pârâul lui Ady Endre, Eriul.


Grea, somnoroasă apă-i Eriul,

Cu mîl și trestie înaltă.
Dar Crasna, Someșul și Tisa
Și Dunărea-n Ocean o saltă.

Eriul. Parcă acest pârâu ar fi făcător de minuni, transformând primele fumuri ale caselor în ceață grea. Însă mireasma strugurilor și a fructelor, căruțele gălăgioase trecând cu recoltele hotarului șterg parcă această ceață fumurie. Așa cum stau în cărucior, parcă aud cum se umple cămara satului.

Bate inima gospodăriilor – se aude până la mine.

O bucurie a noastră, a celor din Andrid (Érendréd) este ceaunul. Ceaunul în curte, în jurul căruia se adună oamenii satului, prieteni și vecini – îngândurați și poate puțin anxioși, văzând ceața Eriului, o ceață care cară din greu pe spinare toamna târzie.

Cei care nu ne cunosc, povestesc în lumea mare, că la Andrid (Érendréd) se simte ceaunul și gulyásul ardelenesc (la care maghiarii noștrii spun bográcsgulyás) până la capătul satului. Ei, așa și este.



Gulașul se simte până la tăblița de la intrarea satului, dar veselia din jurul ceaunului... se aude până la capătul satului.

Se vorbește, se cântă, se glumește când în românește, când în maghiară. Copii mai mici amestecă limbile, discutând între ei „jumate apă, jumate viz”, adică „fele apă, fele viz”...



Aceste momente familiare sunt acelea, care mă ajută să trec cu căruciorul peste zecile de greutăți cu care viața mea „zburdalnică” este împăiată. Aceste după mese cu prietenii și vecinii din sat mă fac să simt săltarea spre o nouă zi, spre o nouă speranță. Da! Vreau această speranță!


Toți cei de sus de-ar da în mine,

Blesteme de m-ar potopi,
Mii de soboli de-ar crește stavili,
În ocean, tot voi păși.

Când sosește ziua următoare, și sunt așezată în căruciorul meu, farmecul dimineții mă copleșește. Sunete familiare din curtea vecinilor – primele vorbe dinspre stradă: Bună dimineața lume! Felkeltél szomszéd? Kész-e már a kávé?- se întreabă, deși vecina stă deja cu ceașca în mână în capătul curții.

Vă mărturisesc, că mai trag cu urechea, și „răspund” și atunci, când nu eu sunt cea întrebată. Dau sfaturi, îmi dau cu părerea. Așa trece timpul molcom până la clopote. Și clopotul e ca și schimbul: când încurajarea Eriului slăbește – micile valuri fiind deja departe de satul nostru -, sosește clopotul...

Știu că „textul” clopotului este de încurajare, dar nu pot să nu mă gândesc la sfârșitul lucrurilor. Toamna, iarna – viața. Și desigur oceanul – oh ce departe e Oceanul de la Andrid (Érendréd)...


O vreau, că-i îndrăzneală tristă,

O vreau, că-i o minune mîndră :
Din Eriu cineva pornește,
Și-n sfîntul Ocean s-afundă.







Sus