Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Civitas / Despre salvarea lui Vass Zoltán -2.

Dincolo de etnie, calitatea de om

Zilele toamnei, tot mai reci și mai colorate urmează necontenite mersul lucrurilor.

Povestea unui om bolnav și ajuns de toate necazurile vieții îmi dă parcă alarma demult tăcută. Un alt caz nefericit, un alt om ajuns în stradă. Când ajungi așa, demult nu va mai fi conta etnia sau religia ta. E bine dacă-ți mai amintești cine ești și unde te-ai născut.

Cazul despre care discutăm este al unui nene, Vass Zoltán Dénes pe numele lui, ajuns om al străzii în împrejurări necunoscute. Găsit pe malul Oltului într-un adăpost improvizat de nylon, Zoli bácsi nu e prea vorbăreț. Are alături o familie de câini Husky, care-i țin atât de urât cât și de cald, în nopțile reci. Nu e un stil de viață pe care să-l invidiezi... Ajutat de cei de la Observatorul de Covasna și Székely Kutya Klub, povestea cu omul neajutorat a ajuns și la mine.



Soluția salvatoare mi-a încolțit repede în minte! Anume să-l iau la cabană, sus la Șugaș Băi. Ș-așa omul a fost fochist toată viața lui, deci ar fi făcut ce știa mai bine să facă. Foc în centrală. Plus că primea un pat curat și cald, câinii îi putea păstra alături, eu aveam pe cineva care să „miște” ceva când nu sunt prezent și toată lumea era fericită. Mno, dar similar cu proverbul care zice că un drum prea „ușor” cel mai adesea nu duce nicăieri, tot așa ne-am pomenit și noi în ziua trei cu un Zoli bácsi bolnav, cu grave probleme de igienă, sictirit parcă de viață.



Deși ne știam de o săptămână, nimic nu ți-ar fii dat de bănuit că omul e bolnav de o afecțiune psihică. Orice interacțiune cu el se desfășura mai mult decât normal, adesea mai uman decât cu un om oarecare, fără probleme. Dar iată că dacă rămânea singur, probabil tulburat de afecțiunea lui, făcea prostii, involuntar. Sau inconștient.

Soluția? Deocamdată o nouă mutare provizorie la un centru unde e primit în fiecare noapte. Este oare de ajuns? Cu siguranță, nu! O cauză pierdută... este vreodată cu adevărat pierdută? Până-n a cât-a linie să aruncăm lupta?

Fericirea... o stare de bine atât de relativă în rândul oamenilor. Cum e ca-n visurile tale o cameră călduță și o farfurie de mâncare să fie atât de așteptate ca Dumnezeu? Dacă n-ai imaginația necesară, intră într-un adăpost de noapte.



 Zilele acestea sus la Șugaș la cabană, nu te mai saturi să privești jocul culorilor (Foto.Andrei Poștoacă)

Ai curajul și privește în ochi mai mult de 2 secunde oamenii de acolo. Vei înțelege ce vorbesc! Cum se vede viața de la cel mai de jos nivel, dincolo de drapele și denumiri de străzi, scandaluri și partide politice, oamenii străzii știu. Cât de important e să fi om, și nu român sau maghiar? Pe o scară a omeniei de la ce nivel în sus ar trebui să ne punem problema identității? (Sau dacă ar trebui să ne-o punem). Sunt multe întrebări, ce mă freacă insistent la cap să le găsesc un răspuns.

Până atunci, ultima experiență cu acest nene neajutorat m-a făcut să-mi dau seama că suntem, la nivel colectiv, mult prea departe de ceea ce pretindem că vrem să fim. Întregul sistem, societatea, modul de viață în sine, bazat mai mult pe binele propriu decât pe cel colectiv determină un mod de acțiune și judecată subiectiv.

Cu alte cuvinte, general vorbind, simți o mare durere-n...cot. Ție să-ți fie bine, capra vecinului să crape. Vecinul aruncă gunoiul pe jos, vecinul taie pădurea, vecinul spală mașina-n râu, vecinul ascultă muzica tare. Toate astea pentru că pe vecinul îl doare-n cot. Și pe tine la fel, din moment ce reacția ta întârzie să apară. Sau poate că și tu faci la fel.

Desigur că pe lumea asta nu toate sunt albe și nu toate sunt negre. Mai sunt și gri. Gri închis sau deschis. Ideea ar fi că ar trebui să fim mai păsători, mai atenți cu cei din jurul nostru, mai implicați și mai responsabili. (Și nu doar de Crăciun, cum suntem sfătuiți prin reclame).

Morala ar fi că dacă pe ăla de lângă tine îl doare ceva, ajută-l. Că poimâine s-ar putea să vă doară pe amândoi. Și răspoimâine pe noi toți.

Cu o deosebită frustrare, un cetățean.




Sus