Sâmbătă, 25 Mai 2019
Sâmbătă, 25 Mai 2019


Civitas / Nasturele – legături umane în Târgu Mureș

Nasturele – legături umane în Târgu Mureș


„E așa de important să ai oameni de nădejde alături...altfel nu reușești. Mulțumim tuturor celor care au contribuit ca această zi să ne amintească faptul că suntem ÎMPREUNĂ, o comunitate unită!” – citeam mesajul postat pe rețeaua de socializare Facebook sub profilul Siguranța Mureșenilor la începutul lui octombrie și mă uitam la pozele făcute cu polițiști și elevi mureșeni în ziua respectivă.




Crearea acestui profil de către Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității din cadrul Poliției Județene Mureș a fost un pas important în apropierea poliției de cetățenii mureșeni, devenind cel mai simplu și mai rapid mod de a trimite mesaje, a cere sfaturi poliției și invers, iar posibilitatea postării informațiilor utile adresate cetățenilor din partea acestei instituții publice a devenit mult mai rapidă și dinamică.

Pentru administratorul contului această sarcină înseamnă ore, nopți întregi peste programul de lucru, dar rezultatele sunt pe măsură. După cum mi-a relatat comisarul de poliție, Gabriela Pîncă, acest cont de Facebook a fost creat ca urmare a unei campanii împotriva violenței, în care elementul simbol a devenit nasturele.



Stăm față în față cu coordonatoarea campaniei respective în biroul de la etajul trei din stada Călărașilor și admir desenele, cadourile expuse pe rafturi pe care le mângâie cu degetul să nu se deteriorizeze cumva de la atingerea-i firavă. Toate au fost făcute de copiii, elevii participanți la activitățile organizate de către instituția pe care adulții, șoferii mai ales nu o prea agreează – uniformele, radarele, sancțiunile pe drumurile publice se plimbă mână-n mână.

Totuși, copiii au dăruit cu drag lucrurile realizate manual, ornamentele făcute de ei reprezentantului instituției, în același timp absolventă a Liceului Pedagogic, care pentru ei poartă numele de Siguranța Mureșenilor. Depănându-și amintirile încearcă să-mi povestească despre „campania de suflet”, cea a nasturilor, dar apar și lacrimile pe care încearcă să le stăpânească „bărbătește”. Aștept până-și revine, să putem continua.

– De ce tocmai nasturele?

– Nasturele era cel mai la îndemână, devenind simbolul elementului de legătură, care ține împreună familiile, cetățenii, națiunile, promovând ideea că putem supraviețui doar dacă ne pasă de cel de lângă noi, să nu trecem nepăsători pe lângă cei nevoiași, iar acea campanie a fost mai ales o campanie împotriva violenței. În cele 16 zile parcă s-a activat o adevărată rețea printre oamenii care nici nu se cunoșteau. Scopul devenise același, iar campania a atins un punct sensibil, „rezervorul” sufletelor noastre a fost reâncărcat. Astfel ne-am convins că nu am lucrat degeaba – ceea ce explică și lacrimile de bucurie, de satisfacție al unei campanii prin care au reușit să mobilizeze și instituții de învățământ din localitățile mai îndepărtate ale județului.



Acestea erau începuturile Siguranței Mureșenilor. După acea campanie am devenit prieteni virtuali cu foarte multi mureșeni: școli, licee, elevi, profesori, învățători, care după activitățile respective reacționează la toate solicitările noastre. Satisfacția ar fi deplină dacă și cadrele didactice de la secțiile maghiare ni s-ar alătura într-un număr mai mare, deoarece aceste campanii de informare și prevenire îi privesc pe toți cetățenii comunității noastre indiferent de limba vorbită.

– Începând de 1 noiembrie v-ați alăturat și campaniei Academia Velo, finanțată de Heineken pentru Comunități si coordonată de Fundația Comunitară Mures. Care sunt bazele colaborării instituționale cu ONG-uri?

– Avem relații foarte bune cu ONG-urile din județul Mureș. Colaboram de mult timp cu Fundația Comunitară Mureș/Marosszéki Közösségi Alapítvány, cu Clubul Rotaract Téka, Pro Biciclo Urbo, Centrul pentru prevenirea violenței în familie, Salvați Copiii etc. Unele firme private ca brutăria Eldi, Herlitz sprijină activitățile noastre, copiii primesc pachețele cu cadouri datorită managerilor acestor firme, toate acestea fiind gesturi de a face ceva pentru comunitate fără să se aștepte în schimb altceva. Este important să ne găsim unii pe altii, parteneriatul vizează atât compartimentul de prevenire și analiză cât și circulația rutieră.



Noi avem multe domenii în competență, dar este firesc să avem parteneri care au contactele, resursele pe care noi nu le avem, astfel fiecare își aduce propria contribuție. Poliția face parte din comunitate, iar aceste parteneriate cu organizațiile civililor arată că avem aceleași scopuri. Prin evenimentul Critical Mass, organizat anual, un loc important ocupă atenționarea conducătorilor auto de a-i respecta pe ceilalți participanți la traficul rutier, pe cei care circulă pe două roți, sensibilizarea autorităților pentru necesitatea creării pistelor pentru bicicliști, în același timp bicicliștii să fie conștientizați asupra respectării normelor de circulație rutieră.



De aceea în cadrul Academiei Velo prin intermediul unor cursuri teoretice și practice se vor putea însuși regulile de circulație, precum și deplasarea corectă cu acest mijloc de transport. Ideea este reducerea numărului de accidente în care victimele sunt bicicliștii, și conștientizarea necesității mișcării, a deplasării cu biciclete în mediul urban.

Poliția din Mureș a fost numită centru model pe plan național pentru abordarea violenței în familie, având partener Centrul pentru prevenirea violenței în familie din Tg-Mureș. Suntem deschiși oricăror ONG-uri pentru colaborări, dacă acțiunile vizează interesele cetățenilor – ne-a explicat comisarul de poliție Gabriela Pîncă.



 




Sus