Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Civitas / Sárvár – orașul unde națiunile se regăsesc (1.)

Sárvár – orașul unde națiunile se regăsesc (1.)

În urmă cu exact 10 ani am vizitat ultima oară localitatea Sárvár, orășelul din Vestul Ungariei. Apropoul vizitei de atunci l-a dat aderarea țării vecine la Uniunea Europeană, iar cei din orașul de pe malul râului Rába au invitat delegația oficială a Seiniului (jud. Maramureș), sub semnul relației de înfrățire. După un deceniu (17-20. iulie 2014.) din nou am avut prilejul să beneficiez de ospitalitatea celor din Sárvár. Și nu numai eu sau noi, cei din Seini, ci și delegațiile orașelor înfrățite din Austria și Cehia, respectiv cei din Sonntagberg și Uherske Hradiste.
 



Călătoria noastră a început aproape ca în basme, întrucât meșterul brutar din Seini, Czompa Attila – chiar dacă nu ne-a pregătit pentru drum pogăcei rumeniți în cenușă – ne-a copt două langoșe mari cât două pietre de moară, și această comparație nici nu este prea nesimțită.

Puțin somnoroși, dar cu speranța răsăritului de Soare în pupile, am pornit la drum spre Sárvár. Delegația a fost condusă de către doamna primar Tulbure Gabriela Florica, făcând parte din echipă: omul de afaceri Szöllõssy Mihály și soția lui, Elena, consiliera Sike Mária Márta, președintele local al UDMR, Hajdú Ildikó, președinta Organizației de Femei a UDMR, Czompa Mónika, educatoarea responsabilă de relațiile dintre școli, întreprinzătoarea Stauder Agneta, consilierii locali Baltoș Marius, Bud Vasile și Debreczeni Francisc, consilierul personal al doamnei primar, Sabău Dan Sorin și subsemnatul.

Pe drum ne-am oprit câte puțin să ne dezmorțim, nu numai pe autostradă, ci și pe malul lacului Balaton, mai precis la Balatonfüred, unde ne-am limpezit puțin privirile în atmosfera mai mult maritimă decât de lac, am admirat lebedele și rațele sălbatice, precum și yachturile de invidiat, și ne-am răcorit cu câte o înghețată.



Ajunși la Sárvár, gazdele, în frunte cu primarul Kondora István deja ne așteptau în fața Hotelului Park Inn. În holul hotelului am servit câte un pahar de șampanie, în bucuria revederii și am fost salutați de către gazde, inclusiv de către reperezentanta hotelului de patru stele.

Cu acestea încă nu s-a încheiat programul zilei, după servirea cinei am fost invitați să vizionăm un spectacol fascinant, într-un loc inedit, Cetatea Sárvárului. În interpretarea actorilor de la Sziget Színház din Budapesta am vizionat musicalul Matei cel Drept, în interpretarea unor actori de excepție, precum: Papadimitriu Athina, Pintér Tibor, Buch Tibor sau Várfi Sándor.



A doua zi au sosit și delegațiile orașelor înfrățite din Austria și Cehia, în frunte cu primarii Thomas Raidl și Kvìtoslav Tichavskę, astfel discursul a continuat în trei, sau mai precis, în patru limbi în autocarul comod care rula spre Herend. Programul prevedea de altfel, pentru ziua respectivă, o vizită la Manufactura de Porțelan de la Herend, manufactură înființată încă în anul 1826.

Pentru a ne simți mai bine, pentru început am luat masa de prânz la restaurantul manufacturii, unde felurile de mancare apetisante ne-au fost servite în servicii de masă deosebit de scumpe.



După servirea prânzului am vizionat un filmuleț despre istoria manufacturii, după care am vizitat raionul demonstrativ al celei mai mari manufacturi de porțelan din Europa. Acolo, printre altele, am aflat că nu este prea ușor să devii angajat al fabricii, care are în jur de 7-800 de angajați. Aspiranții trebuie să susțină un examen riguros, printre altele verificânduli-se și trăsăturile psihologice. Este bine dacă 10% dintre candidați trec cu succes de toate probele, fiind admiși la școala patronată de fabrică. Un lucru este cert pentru mine: văzând prezentările și cunoscându-mi propriile limite, cu siguranță aș pica examenul.



Chiar vârsta m-ar descalifica din start, căci selecția este asemănătoare unui film a cărui vizionare este condiționată de etate, doar că în acest caz se stabilește nu limita minimă, ci cea maximă de vârstă – ești exclus dacă ai mai mult de 20 de ani.
Oricum, vă avertizez: dacă treceți pe la Herend, să nu pășiți în stare de ebrietate pe teritoriul manufacturii, în magazinul de prezentare sau în cel de marcă! Celor din Herend nu le plac „elefanții”.

În cea din urmă locație amintită însă, pe langă faptul că trebuie să ai capul limpede, ai nevoie și de un portmoneu supraponderat sau de un card bancar cu chipul „greu”. Cei ca mine, care îndeplinesc doar prima condiție, pot cumpăra, eventual, cu vreo 2-5 mii de forinți un mic magnet pentru frigider sau o amuletă minusculă.



Ca să vă faceți o idee despre foștii și actualii clienți ai manufacturii, iată câteva nume celebre: Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, regina Victoria, regina Elisabeta, Frantz Iosif I., contele Apponyi Albert, prințul Esterházy Antal, țarul Nicolae al II-lea, prințesa Diana, Elisabeta a II-a, împăratul Akihito, prințul Carol de Wales, prințul William, dr. Habsburg Ottó, Tony Curtis, Arnold Schwarzenegger, Lewis Hamilton ș.a.m.d. Un lucru este cert: la finalul vizitei în manufactură toți vizitatorii conștientizează de ce este atât de faimos și scump porțelanul de Herend.

Luându-ne rămas bun de la Herend, încă nu știam că șirul surprizelor plăcute nu s-a terminat. Cina am servit-o la un beci din apropierea Sárvárului, unde gazda deja ne aștepta la poartă cu o coșarcă de specialități proaspăt scoase din cuptor, care – după cum la doar câteva minute distanță am realizat – serveau drept cuibușoare gastrice pentru ceea ce urma.

Nu mi-a trebuit o inteligență ieșită din comun să-mi dau seama că în localul respectiv de fapt funcționează o așa-zisă farmacie de pălincă (având pe stoc vreo 40 de feluri de pălincă), iar în adâncul beciului trăgeau cu ochiul către vizitatori cel puțin 14 feluri de vin de viță nobilă.

Ce să vă spun, „farmacistul șef” s-a uitat la mine și a dat verdictul: sufăr de o lipsă acută de alcool pur în aerul expirat, așa că fără să-mi mai ceară reteță mi-a și administrat un tratament de urgență cu vreo 4-5 feluri de pălincă. Cei drept, nu i-am mărturisit că și la Herend mi-au mai administrat – doar așa, în stil șarlatan – un mic tratament simptomatic.



Ce să mai lungesc, atmosfera s-a încins repede, grație și „formației” cu asociat unic Vagabika. Acest muzician de excepție a interpretat printre altele Für Elise-ul într-un mod atât de original, încât nici Beethoven nu cred că și-ar fi recunoscut propria operă. Dar ce-i al lui e al lui, avea în repertoriu diverse melodii, cânta una după alta cântecele în limbile celor patru națiuni prezente la petrecere, spre bucuria noastră și a vecinilor din jurul beciului.



La un moment dat nu mai conta că ești ungur, austriac, ceh sau român, muzica și voia bună a spulberat toate granițele. De altfel acesta a fost și scopul gazdelor noastre: să-i apropie pe toți frații Sárvárului. Atunci, acolo s-a realizat cu adevărat dezideratul Uniunii Europene: națiunile s-au regăsit între ele și s-au regăsit pe ele însele.

(Călătoria continuă)





Sus