Vineri, 22 Noiembrie 2019
Vineri, 22 Noiembrie 2019


Civitas / Andrei Sebastian Csiplo: Paștele la românii din Ungaria

Andrei Sebastian Csiplo: Paștele la românii din Ungaria

Sărbătorile Pascale la românii din Ungaria sunt și reprezintă unele dintre principalele perioade când cu toții ne amintim de faptul că suntem români, oriunde ne-am afla noi în lume. Majoritatea românilor băștinași din țara vecină sunt de religie ortodoxă, fiind singura confesiune care sărbătorește Învierea Domnului cu o săptămână mai târziu față de Paștele catolic.

Fiind o comunitatea restrânsă din punct de vedere numeric, majoritatea decid de a-și petrece sărbătorile acasă, în familie, formându-se un așa zis spirit ,,familial’’, care se poate vedea mai ales în noaptea învierii, când majoritatea acestora se adună la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie.


                

Românii din Ungaria, spre deosebire de cei nativi din România au numeroase aspecte și obiceiuri în comun, dar de asemenea și anumite obiceiuri adaptate sau preluate de la populația majoritară maghiară.

Printre cele mai însemnate tradiții premergătoare acestei sărbători se numără, ținerea Postului Mare de 40 de zile până în duminica Paștelui. În noaptea învierii oamenii se duc la slujbă în biserică, iar după aceasta, oamenii o vor înconjura de mai multe ori, asemenea obiceiului românesc.

O zi extrem de importantă înainte de Paște o reprezintă Joia Mare, când conform datinilor mormintele morților, porțile iadului și ale raiului se dechid pentru a lăsa sufletele morților să petreacă cu cei vii, până la sărbătoarea Rusaliilor. Această zi mai poartă denumirea și de ,,Paștele Morților’’, sufeletele celor morți fiind întâmpinate de membrii sau cunoscuții familiei, cu bucate care mai de care( cozonaci simpli sau împletiți, cornulețe, sarmale etc ș.a.) ce le sunt destinate ,,moșilor’’ de Joia Mare, cărora în același timp li se vor curăța și sfinți mormintele, iar după ritual mâncarea sfințită se va împărți între membrii prezenți la ceremonie( ori lăsate pe morminte), obicei preluat de la maghiari din mijlocul secolului al XX-lea. 

                    

Pe lângă acest aspect se mai aprinde și focul, dar doar după ce persoanele cu suflet pur( în general fetele nemăritate, copiii) adunau diferitele plante cu efecte magice pe care le treceau prin foc, iar împreună cu familia înconjurau focul cu apă și tămâie, în jurul acestuia aflându-se scaunele pe care să se așeze sufletele celor răposați. Astăzi se mai practică doar aprinderea lumânării. Tot la acest eveniment se făcea pomenirea celor de pe lumea cealaltă.

În Joia Mare se mai practica ,,Strigarea peste sat’’, când oamenii își spunea-u păcatele de față cu tot satul, obicei care actualmente din motive etice nu se mai practică.

,,Joimărița’’, pe alt nume femeia terifiantă, cu capul mare, păr lung și despletit, dinți lungi și gura căscată infiorător de mult, un fel de duh al răului, zmeu necurat, era o femeie mitică care pedepsea fetele nemăritate și femeile leneșe în Săptămâna Patimilor. Ea era adevăratul justițiar al satului care mergea din casă în casă pentru a verifica dacă fetele și femeile așezămâtului au tors toată cânepa sau dacă nu cumva au rămas fuioare netoarse în casele oamenilor. În cazul în care existau acestora li se ardeau părul, mâinile sau vârful degetelor, alături de fuioarele, cânepa și inul rămase netoarse.

Mai înspre seară, flăcăii se urcau în turnul bisericii unde cu ajutorul unui ciocan din lemn băteau ,,toaca’’, instrument cu ajutorul căruia își luau rămas bun de la morți începând din Joia Mare până la Paște. Se mai spunea că toaca ocrotește semănăturile, protejează animalele, alungă spiritele rele din jur și stimulează fertilitatea. Aceasta trebuia bătută ritmic, iar în general era asemănată cu un joc de rime de către copii. 

Cel mai important obicei Pascal îl reprezintă și până în zilele noastre, vopsirea ouălor de Paște, simbol al începutului vieții. Vopsirea ouălor are loc în Săptămâna Patimililor( în Cenadul Unguresc de azi, miercuri), oul fiind jertfit și mâncat în zilele de Paște. Se consideră în credințele creștine că oul înfrumusețat și îcondeiat este simbolul Mântuitorului Isus Hristos, care și-a sacrificat viața pentru păcatele ispășite de noi, dar care va părăsi mormântul, iar ulterior se va întoarce la viață.

La românii din Ungaria se practică vopsitul ouălor cu coji de ceapă ce le conferă o culoare roșie închisă-brună, fiind decorate cu diferite simboluri florale, geometrice, specifice zonei. Se practică vopsirea cu ajutorul ciorapilor și a frunzelor de pătrunjel care lasă oul nevopsit în locul unde este amprentată frunza.

Ciocnitul ouălor din cele două zile de Paște era mai mult un joc public, tinerii satului deseori ciocneau ,,pe luate’’, oul spart al adversarului era luat de câștigător. Își umpleau buzunarele cu ele, iar după slujba în prima zi de Paște urma duelarea. Bineînțeles să nu uităm că mereu existau și vor exista trișori care foloseau ouă de pirchițe (bibilici), cu coaja mai tare, din lemn, sau umplute cu nisip și smoală. La aflarea trișorilor deseori se isca cu ceartă până la bătaie.

Alături de ouăle vopsite, și gospodinele românce din Ungaria se pregătesc chiar și cu o săptămână inainte de venirea Paștelui pregătind diferite bucate precum: cozonaci simpli sau împletiți cu nucă, mac, cacauă, mai nou rahat, cornuri de diferite sortimente, prăjituri care mai sofisticate, sau cele mai harnice chiar și torturi ca și deserturi. La categoria supelor nu prea mai se ia în considerare tipul ei, iar ca și fel 2 obișnuitele sărmăluțe sau șuncă fiartă asortată cu soia și hrean( preluat de la maghiari), friptură de porc sau pasăre, dorbul de miel sau carnea de acest gen fiind puțin prezentă pe masa de Paște a românilor din aceste zone. 

În a doua și a treia zi de Paște se practica udatul, fiind un cult al fertilității (semănăturilor și animalelor), dar se practică și la copiii sau tinerii în prag de căsătorie. Pentru tineri era un adevărat ritual de ,, încredințare’’ unul altuia, de înțelegere reciprocă, persoanele stropite presupunând că vor rămâne sănătoase, iar fetele și femeile nu se vor ofili( îmbătrâni), precum se spune în zilele noastre. Astăzi acest obicei este practicat la românii din Ungaria doar de tinerii feciori și bărbați, care stropesc fetele în scopul de a rămâne mulți ani de acum încolo tinere și frumoase, obicei preluat de la maghiari. Tot în această perioadă copiii confecționau coroane din salcie sau flori, cu care împodobeau casele sau animalele, astfel prevestind venirea primăverii și renașterea naturii, a vieții în sine.

Sărbători Pascale binecuvântate vă doresc tuturor celor care sărbătoriți în acestă perioadă!

Hristos a Înviat! 






Sus