Miercuri, 26 Septembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018


Civitas / Nature Cool/Corbii Albi − Cum am descoperit Grota Mitului cu argila roșie

− Vezi?
− Ce sa văd?
− Acolo! Oare aceea e?

Fugind către o pată închisă la culoare, pe care am observat-o în peretele de stânca după o oră de căutare, aceasta a fost conversația care a schimbat scopul expediției.


Pornind de la o amintire vagă, ce mi-a povestit-o Corbul Alb acum câțiva ani, cu detalii ambigue, am pornit spre Munții Apuseni, unde Corbul Alb a descoperit acum 30 de ani o peșteră nedocumentată până atunci. Nimeni nu s-a mai ocupat de investigarea ei. După cum ne-am adus aminte, peștera era înfundată cu substrat și moloz și tot ce a adus vântul și ploaia, asta însemnând că trebuia să săpam și să curățăm.

În weekend-ul pentru care erau anunțate Perseidele, am pornit în căutarea peșterii, luând Perseidele ca și un semn de noroc. Conform amintirilor noastre locația era simplă: te urci până la peretele de stâncă, iar când privești în jos vezi o curbă și pârâul. Acolo trebuie să fie peștera. Ajungând însă acolo, am observat că aproape fiecare loc unde există stâncă la înălțimea respective, rezultă în priveliștea menționată: vezi o curbă și vezi pârâul. Bun! Parcă ai căuta acul în fân.

Demoralizat și obosit am urcat împreună cu prietena și Corbul Alb la fiecare zonă potențială, fără să găsim însă peștera. Am fost escortați de doi căței, mai optimiști decât noi, care s-au plimbat prin zonă, iar când noi ne-am oprit ei au dormit un pic, după aia au reluat ‘escortarea’.


Cum am văzut o stâncă de pe potecă, cum ne-am urcat ... spunând de fiecare dată: ”asta e ultima! Dacă nu găsim peștera, nu găsim! Asta e!” Corbul Alb a mers în față, și a luat-o la dreapta analizând peretele de stâncă. Eu cu prietena am rămas în spate și căutam în partea stânga. Nu am găsit nimic interesant. La un moment dat însă, mă uit la o stâncă înaltă de 20-30 metri și văd o pată mai închisă la culoare. Oare e din cauza oboselii? Eh… poate nu. Apropiindu-mă, am văzut că nu e o iluzie. Chiar e ceva acolo.

− Vezi? − am întrebat strigând, arătând cu degetul spre pata suspectă.
− Ce sa văd? – a întrebat prietena, puțin speriată că am început să urlu.
− Acolo! Oare aceea e? - și fără să aștept vreun răspuns, am început să urc spre locul suspectat.


Era un urcuș cam de 7-8 metri, plin de vegetație și o înclinare infernală, aproape de 70 de grade. Ajungând sus am observat o intrare. Am găsit peștera!


− Am găsit-o! − urlu și pornesc camera de filmat pe telefon, lanterna și încep expediția. Intrarea avea un diametru cam de 50 cm. M-am pus pe burtă și am început lucrul de pionier: să fiu primul care documentează peștera asta uitată de lume.


M-am târât pe burtă cam 3-4 metri, și după un colț gata. S-a terminat. Noroi care semăna cu lutul bloca restul drumului de acces. A ajuns și Corbul Alb, și se mira cum de nu a găsit peștera până acum, deoarece a trecut chiar pe lângă ea. Și ca să fie totul în regulă, am aflat că NU asta e peștera pe care o căutam.


Așadar ne-am ales cu haine murdare, urme de lut peste tot, o sete groaznică și obosiți, fără peștera căutată, dar am găsit ceva nou, o peșteră nedocumentată, sau cel puțin așa credem noi. Am și denumit-o peștera Mitului, și ne-am propus să ne întoarcem într-o zi, când se văd iar Perseidele, să mergem mai departe, poate - poate lutul și noroiul din capăt ascunde o încăpere.




Sus