Luni, 23 Iulie 2018
Luni, 23 Iulie 2018


Civitas / Lengyel Erika: Nu-i ușor să fii Simona Halep

Lengyel Erika: Nu-i ușor să fii Simona Halep

De câțiva ani urmăresc ascensiunea mondială a unui ”fenomen”, marca România. Da, este vorba despre Simona Halep. Urmăresc, cum am urmărit-o încă de mic copil pe Nadia Comăneci, o altă stea românească, care a făcut o adevărată revoluție pe pământ.

Evident, atunci nici vârsta, dar nici sursele de informare extrem de reduse nu mă ajutau să trăiesc fiecare moment de glorie a fetiței care a luat prima notă de 10 în istoria gimnasticii feminine. Situația diferă în schimb în cazul Simonei, este mult mai simplu acum: o putem urmări la tv, la radio, pe Instagram, pe Facebook și alte rețele de socializare, curge și din robinet...

Am văzut marile ei bătălii cu alte jucătoare de talie mondială, cum ar fi Sharapova, surorile Williams, Pliskova, Ktitova... etc. Am văzut și bătăliile cu propriile ei emoții, am văzut-o câștigând și pierzând, rezistând față de emoțiile necruțătoare ale publicului, față de miile de reproșuri atunci când din fața televizorului ni se părea că ar fi fost simplu să câștige, dar ea, vezi-Doamne, nu și-a dat interesul ori ni se părea că simulează câte o accidentare ca să iasă onorabil din câte un meci al cărui soartă era decisă în favoarea adversarei.


Nu-i așa că totul pare să fie extrem de simplu pe Facebook, pe net în general sau pe o terasă ori piață de unde se urmărește câte un meci de grand slam.

Într-una din zile, pornind de la premisa că e simplu să fii numărul unu mondial, am zis că încerc și eu să mă joc cu racheta, evident la un ”grand slam” de nivelul cunoștințelor mele în domeniul tenisului.

Marea partidă s-a încheiat în mai puțin de un sfert de oră, nu pentru că jucătorii erau așa de grozavi... ci pentru simplul fapt.. în viața reală, indiferent dacă vorbim de sport sau orice alt domeniu este mult mai complicat decât în spațiile virtuale în care, hai să recunoaștem suntem tentați aproape toți să evadăm aproape zilnic.

Rezultatul final al meciului, căci despre asta am vrut să vorbesc este o entorsă forte la genunchi și la gleznă, plus un diagnostic complex, format din coduri și cifre.

Așadar, nu este ușor să îmbraci haina unui lider mondial, pentru că prea puțin se poate vedea ce e în spatele cortinei. Nu se văd eforturile fizice, psihice, financiare, orele de antrenament, atacurile vehemente ale publicului.

Toate astea trebuie luate în considerare când vrem să ne trezim în lumea reală, altfel trei luni suntem forțați să stăm pe tușă... Ceea ce ar fi o lovitură extrem de grea, dacă am fi și noi de talia Simonei Halep. Așadar succes la tenisul și la alte provocări din viața reală!

P.S.: Pentru că suntem în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, tot ce am scris mai sus, ar putea fi valabil și pentru microbiști ;)






Sus