Joi, 18 Iulie 2019
Joi, 18 Iulie 2019


Civitas / Rudolf Palocsay, povestea din spatele numelui

Rudolf Palocsay, povestea din spatele numelui

„Rudolf Palocsay – Biolog, Laureat al Premiului de Stat, Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice, Director al Stațiunii Experimentale Horti-Viticole Cluj; Telefon: 1 14 16; Cluj, Str. Horticultorilor 3”.

De la patina timpului, cartea de vizită a prins o paloare de fildeș. Dacă o ții suficient de aproape, simți parfumul discret al obiectelor puse la păstrare în sertar.



Literele subțiri, tipărite pe carton lucios, sunt aplecate ușor spre dreapta, ca niște flori sub o boare de toamnă.

Dreptunghiul de carton lucios, cu numele frumos tipărit al lui Rudolf Palocsay, este o părticică din masiva colecție de fotografii, albume, cărți, desene și obiecte personale pe care legendarul grădinar al Clujului a transmis-o mai departe fiului său, poetul Palocsay Zsigmond, pentru a ajunge acum în custodia nepoatei sale, Palocsay Kisó Kata, cadru didactic la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj.

Din fotografiile de arhivă mai recente, te privește un domn de modă veche, înalt, cu părul pieptănat pe spate și o mustață îngrijită. Are un aer blând dar în același timp puternic. Din pozele mai vechi, te privește un tânăr drept ca un steag, cu obrazul neted și o privire ușor melancolică.

„Mi-a rămas în amintire ca un om foarte calm. Mergeam cu el în grădina familiei și îmi povestea foarte răbdător și blând despre flori și vietăți. Avea un zâmbet liniștit și era foarte grijuliu”, își aduce aminte nepoata sa.

Despre Rudolf Palocsay se știe că s-a născut exact la începutul secolului trecut, în anul 1900. Tatăl său era orfan iar mama sa provenea dintr-o familie de hoștezeni. Casa familiei se afla undeva în zona unde acum este Parcul Rozelor, pe malul Someșului, sub grădinile Mănășturului. Rudolf, cel mai mare dintre cei șase frați ai unei familii nevoiașe, s-a obișnuit de mic cu munca. Școală a făcut mai puțină, fiindcă la 12 ani a trebuit să lucreze deja ca ucenic zidar, pe lângă tatăl său, pentru a ajuta la susținerea familiei. „A fost un practician autodidact, a învățat totul în grădină”, rezumă nepoata sa.

Primul contact cu florile și răsadurile, Rudolf l-a avut în grădina directorului școlii, pe când avea 8-10 ani, dar un rol important l-a avut învățătorul său, care avea o vorbă: „Cine nu știe să altoiască, e ca și când nu ar ști să citească”.

Primele plante de care s-a îngrijit cu atenție și pe care le studia în amănunt, de fiecare dată când avea ocazia, au fost doi peri primiți de la un alt grădinar celebru al Clujului, pe nume Shulz, care mai târziu avea să-i devină mentor. „Au fost doi peri, unul din soiul «Ducesa d’Angoulême», celălalt, din soiul «Favorita lui Clapp». I-a plantat în curtea casei și, cum avea timp, se ducea la ei să îi studieze”, povestește nepoata sa.

Tânărul Rudolf Palocsay nu a avut o viață ușoară. După 1914, cât timp tatăl său, Sandor, a fost plecat la război, el a lucrat zilier la o moară, apoi la o cramă. Poate această perioadă i-a format tăria de caracter și dorința de a face orice lucru temeinic. „Avea o vorbă: «dacă mă apuc eu să pun mâna și să fac…» și nu mai termina fraza, pentru că știam toți ce voia să zică, și anume că va face acel lucru așa cum trebuie”, explică Palocsay Kisó Kata.



                         Cartea de identitate a grădinarului, la vârsta de 31 de ani

Vraful de obiecte lăsate de Rudolf familiei este o mărturie a temeiniciei cu care făcea orice lucru. Fie că e vorba de un trandafir portocaliu desenat cu minuție de artist, deși Rudolf nu avea studii de desen, fie că e vorba de un elegant album foto prins între coperți mozaicate de mucava, care redă pas cu pas vizita delegației române la Expoziția Floricolă Internațională de la Trieste în 1960, sau de un caiet pătrat, voluminos, în care a notat cu migală observații despre fiecare plantă pe care o îngrijea, toate denotă un cult pentru lucrul bine făcut.

În perioada vitregă a primului război mondial, Rudolf se perfecționează, lucrând în grădina orașului, alături de șeful acesteia, pe nume Zobatz. Uimit de talentul tânărului, el i-a spus într-o bună zi: „Ești băiat iscusit, Rudi, tu vei fi grădinar.

Pe lângă pasiunea pentru flori, Rudolf Palocsay a avut și numeroase hobby-uri. A fost fotbalist la KAC (foto), a fost vânător, a cântat la vioară, i-a plăcut să deseneze. „Cred că a fost un om extraordinar de liber, în gândire și în tot ceea ce făcea”, spune Palocsay Kisó Kata.

După un scurt stagiu militar la Mediaș, Rudolf Palocsay se întoarce la Cluj în 1918 și citește asiduu cărți de specialitate, pe care le cumpără de pe Oser. La 23 de ani, se angajează ca pompier și îl convinge pe comandant să amenajeze o grădină în curtea unității.

În această perioadă, participă la stingerea incendiilor și la alte misiuni de salvare, dar în timpul liber are grijă de grădina pompierilor și începe să lucreze la altoiri și încrucișări.

În 1933 creează o primă floare, pe care o numește „Lia Roșescu”, după numele fetei comandantului unității de pompieri, dar lovitura o dă după ce amenajează în curtea unității un rondou de flori în formă de cască de pompier. Originalul aranjament floral face valuri în presa interbelică din țară și crește notorietatea grădinarului clujean.

Neobosit, acesta continuă să creeze noi soiuri de flori, trandafiri mai ales, care sunt tot mai căutați, dar începe să se ocupe și de gladiole. Bătrânii grădinari ai orașului privesc uimiți reușitele „ucenicului vrăjitor”, și, morocănoși, spun că totul se datorează unui mare noroc pe care acesta îl avea.

Nepoata „norocosului” deschide o cutiuță dreptunghiulară, în care se află mai multe lame și două mânere cilindrice, subțiri, de lemn, fiecare cu câte o fantă pentru lame. Sunt primele cuțite de altoit pe care le-a folosit Rudolf Palocsay. Muncite de mâinile dibace ale stăpânului, acum acestea se odihnesc pe un raft din sufrageria familiei. Ele au fost, de fapt, „norocul” său.

„A muncit enorm. A făcut 20.000 de altoiri în zece ani. Dar a fost și un om norocos, poate și pentru faptul că era încăpățânat ca un catâr și continua, când alții îl sfătuiau să se oprească”, crede nepoata sa.

Încăpățânat ca un catâr a fost Rudolf Palocsay și în 1935, când a cumpărat terenul de lângă șoseaua spre satul Borhanci, în zona care acum îi poartă numele. Pe atunci, locul era departe de oraș, și cei care aveau terenuri în jur i-au spus să nu cumpere pământ acolo, pentru că nu au dat de apă de irigat nici după ce au săpat 20 de metri. Rudolf nu i-a ascultat, a cumpărat terenul și a săpat un puț, dar de apă nu a dat. „Își făcuse un obicei să arunce cu o piatră în puțul sec, când trecea pe lângă el. La un moment dat, a aruncat cu piatra și a auzit clipocit de apă. Prima dată s-a înfuriat, crezând că cineva face glume și i-a aruncat apă în puț, ca să râdă de el. Dar, nu, a dat cu adevărat de apă și a folosit-o pentru grădină”, povestește nepoata sa.



Rudolf Palocsay (al treilea din stânga), în curtea unității de pompieri. În spate se poate vedea aranjamentul floral de forma unei căști de pompier

Lui Palocsay, grădinarul norocos și „dat dracului” (cum îi spuneau, pe un ton admirativ-invidios, confrații) de la Cluj, îi mersese deja faima în toată țara. În 1938, Carol al II-lea îl cheamă să aibă grijă de grădinile regale, dar refuză, motivând prin ceea ce i-a fost o veritabilă profesiune de credință: de o plantă trebuie să te ocupi ani de zile, și, dacă te apuci de ceva, atunci trebuie să duci acel lucru cu bine până la capăt. Or, el avea prea multe plante de îngrijit la Cluj, ca să plece la București.

Al doilea război mondial l-a prins pe Palocsay bolnav, lucru care l-a ajut să scape de mobilizare. Anii de război i-a petrecut izolat, ca un pustnic pe „insula” sa de lângă șoseaua Borhanciului. Casa pe care și-a construit-o acolo arată la fel și acum. „Ce schimbări am făcut, le-am făcut așa încât să nu-i schimbăm aspectul. Este și pentru noi o insulă, așa cum a fost pentru el”, spune Palocsay Kisó Kata.

În 1949, după instaurarea comunismului, Rudolf Palocsay are șansa să participe la o serie de cursuri la Facultatea de Agronomie. Aici intră în discuție cu mult mai tinerii studenți, care sunt fascinați de simplitatea cu care le explica. În scurt timp, ajunge să țină cursuri practice chiar în grădina lui.

Grădina Palocsay începea să intre sub acest nume în mentalul colectiv clujean și, în anii 50, în oraș deja circula o zicală: „Clujul are două grădini frumoase: Botanică și Palocsay ”.

În 1953 ia naștere Stațiunea Experimentală Horti-Viticolă Cluj, formată prin expropierea deținătorilor de pâmânturi din jurul parcelei Palocsay. Pentru clujeni, numele zonei cu flori și livezi dinspre Feleac rămâne însă tot „La Palocsay”. Rudolf este numit director al stațiunii și se remarcă la o serie de expoziții internaționale, de la Paris până la Trieste.

În 1962, când celebra actriță Shirley MacLaine vizitează România, ea ajunge și la Cluj, unde este dusă să vadă Stațiunea, ca dovadă că locul era unul dintre cele mai frumoase din oraș.

O fotografie imortalizează, în arhiva familiei, momentul în care Rudolf Palocsay, fiul cel mai mare al unei familii de hoștezeni de sub grădinile Mănășturului, îi înmânează un superb buchet de flori starului american.

Alte fotografii îl înfățișează primind o importantă diplomă la Trieste, sau zâmbind mulțumit, la Paris. Primește Premiul de Stat, o importantă decorație a vremii, și este numit membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice. Zona unde și-a cumpărat pământ în 1935 devine stradă a Clujului și primește numele „Horticultorilor”.

Comuniștii au avut suficient tact cât să nu-l expropieze pe Rudolf Palocsay. I-au lăsat parcela sa de pământ în proprietate până în 1978, când a decedat. Apoi, au luat pământul de la urmașii săi, lăsând familiei doar grădina din preajma casei. După 1990, au început procesele de retrocedare a terenurilor și Stațiunea a ajuns o ruină, dar aceasta este altă poveste.

„Numele lui rămâne un reper pentru Cluj, atâta vreme cât orice taximetrist știe unde să te ducă dacă spui «la Palocsay», deși nu mulți mai știu povestea vieții lui”, încheie nepoata sa.
 


                             Ultima fotografie cu Rudolf Palocsay în viață

Pasiunea lui Rudolf Palocsay pentru plante s-a transmis mai departe în familie. Fiul său, poetul Palocsay Zsigmond – care a compus un amplu poem la moartea tatălui său -, a abordat în opera sa natura, ca temă majoră. „A fost un ecologist înainte de a se cunoaște acest cuvânt. Natura a fost cea mai importantă temă din creația sa”, spune fiica sa.

Alături de trusa de altoit, un barometru pe care l-a folosit Rudolf și un halat al acestuia sunt printre cele mai dragi amintiri ale familiei. Și, bineînțeles, grădina casei. „Mai sunt și acum în grădină pomi vechi pe care i-a îngrijit și pe care nu-i tai, chiar dacă nu mai au rod, pentru că o plantă nu o tai, atâta vreme cât ea trăiește”, spune nepoata grădinarului.

Rudolf are de la ea trei strănepoți. Cel mai mare merge la facultate, al doilea este la liceu. Amândoi au avut în grijă câte o grădinuță când erau mai mici. Acum, este rândul mezinului, Tamas, în vârstă de opt ani. „Azi dimineață am mâncat roșii din grădinuța lui și au fost foarte bune”, zâmbește mama sa.

Originalul vezi AICI




Sus