Luni, 20 Mai 2019
Luni, 20 Mai 2019


Civitas / Cultura balneară a Transilvaniei – Institutului Maghiar de Istorie din Cluj își atinge scopul

Cultura balneară a Transilvaniei  – Institutului Maghiar de Istorie din Cluj își atinge scopul

In sala festiva a Facultății de Istorie și Filosofie din Cluj miercuri, 29 martie a avut loc prezentarea volumului intitulat Tradiția balneară din Ardeal, editat în limba maghiară. S-a realizat din dorința Institutului Maghiar de Istorie din Cluj de a porni o serie de anuare care să reflecte munca instituției ajunsă la al șaptelea an de existență.
 
       
Proiectul seriei de anuare este un exemplu elocvent pentru maturizarea acestei instituții, care iată, după 5 ani de la formarea sa, reușește să-și atingă scopul principal, de a coordona activitatea breslei istoricilor maghiari din România, realizând legături pragmatice cu instituțiile similare din Ungaria.

Sala a fost arhiplină, tineretul maghiar spunând „prezent” la această manifestare, iar prezența academicianului maghiar Romsics Ignác precum și a decanul facultății de istorie, Ovidiu Ghitta a conferit manifestării un caracter internațional.

In deschiderea evenimentului, decanul facultății de istorie Ovidiu Ghitta a salutat inițiativa ca un prilej de mândrie a muncii depuse de profesorii și studenții facultății, apoi ca oaspete de onoare Romsics Ignác, membru al Academiei de Științe al Ungariei a prezentat conținutul cărții redactate de prodecanul facultății Rüsz-Fogarasi Enikő.

     

Studiile apărute nu cuprind toate zonele balneare ale Ardealului, dar prin prezentarea în mod atractiv a câtorva aspecte ale vieții din stațiunile balneare ne invită la o excursie virtuală înapoi în timp și ne ajută să realizăm importanța temei abordate.
 


Reconstrucția arheologică a băilor romane, însemnătatea îmbăitului în evul mediu sau cum este prezentat obiceiul prin memoriile celor din secolul al 18-lea, dar și istoria dezvoltării băilor de statul maghiar cît și formarea stilului de viață balnear a clasei de mijloc din timpul monarhiei sunt teme abordate în carte.

Cartea mai cuprinde și două studii cu teme diferite respectiv despre moștenirea spirituală al lui Bernády György, primarul edificator al orașului Tg. Mureș și istoria nobilimii secuilor din comitatul Ciuc al secolului 16-17 cât și recenzii de cărții de specialitate.






Sus