Marţi, 19 Septembrie 2017
Marţi, 19 Septembrie 2017


Catalog / Méra – satul de lângă Cluj, cu marele șef de trib al curții școlare

Méra – satul de lângă Cluj, cu marele șef de trib al curții școlare


La câțiva kilometri de Cluj, satul maghiar Méra a avut întotdeauna o stimă deosebită față de școală. Tânărul și dinamicul director Pálfi József are în custodie 170 de copii, din care 50 sunt la grădiniță. Locuitorii satului Méra sunt maghiari, astfel procesul de învățare se desfășoară exclusiv în limba maghiară, secție română neexistând de decenii. Curtea modernă este dominată de o bufniță din lemn – simbolul acelei științe, care așteaptă să fie absorbită de vesela populație a recreațiilor.


– Când am preluat această funcție de la vestitul director Varga György, eram convins că nu o să am viață ușoară, însă când mi-am dat seama că în România a fi director nu înseamnă să-ți pui energiile în elaborări de strategii, ci să... completezi fișe, rubrici, hârtii, ștampile, „conform cu originalul”, m-am pus pe gânduri – spune zâmbind tânărul director. – Apoi mai e o problemă: școala noastră mereu a avut un caracter aparte de polarizare. Când spun de această polarizare, cuvânt mai bun pentru acest fenomen nu găsesc acum, mă refer la cele două laturi ale monedei: copii care învață foarte bine, și asaltează olimpiadele, iar de partea cealalaltă copii foarte foarte slabi. 


Profesorii se plâng des de această provocare de a „ține clasa” în aceasi ritm... Vă mărturisesc însă, că toți pedagogii concep această provocare ca una binevenită. Nu știu dacă ați observat, dar la noi e o relație foarte familiară între elevi și dascăli. Școala e mică, elevii sunt mulți, recreațiile sunt observate și păzite de Bufnița de Lemn, marele șef de trib ai copiilor... – continuă zâmbind directorul.

– Am văzut Bufnița de Lemn, dar pe mine m-a impresionat o altă „polarizare” , ca să folosesc expresia Dvs. Mă uimește această duplicitate pragmatică a tablourilor școlare pe coridorul școlii. Unele îmbrăcate în culorile foclorului inimitabil al maghiarilor din Méra, altele moderne, cu aspecte de graffiti.


– Da, este interesant cum se combină la noi tradiționalul cu modernul. O să vedeți în sat, că foarte mulți umblă în haine tradiționale, cel puțin cu baticul caracteristic satului Méra. Și este interesant și altceva... Vedeți, copii romi ce bine se integrează în comunitatea din Méra? Să știți că cei doi „olimpici” de ai noștri, la matematică și religie, sunt elevi romi foarte sârguincioși...

– Peste tot scade numărul copiilor. Pe la Dvs. cum de nu există aceste probleme? 170 de copii într-un sat în umbra Clujului... Este oare un miracol?

 Povestind la un moment dat cu fostul director Varga György, mi-a spus că acest număr de 170 este constant... 


Cei din Méra sunt buni gospodari, bivolii lor le asigură o bună „poziție” pe piață. Posibilitățile de navetă la Cluj sunt bune, toată lumea încearcă să clădească ceva pentru viitor. Ba mai mult, încep să vină încet cu încetul și din Cluj familii cu copii mici, bucurându-se de această atmosferă bucolică, dar... preorășenească. 


Aici viața socio-culturală a fost întotdeauna vie. Acum, când festivalurile maghiare sunt tot mai multe în zona Clujului, organizatorii ne implică și pe noi în strategia de găzduire. Nu de mult s-a terminat la noi Festivalul de Șură World Music... Un festival internațional... Deci nu ne simțim nici izolați, nici acaparați de Cluj. Vedeți, o altă duplicitate de-a nostră, a celor din Méra: și varza și capra. Poate această atitudine sănătoasă stă la baza supraviețuirii acestui sat maghiar.


– Copii știu românește? Într-un mediu maghiar e greu să înveți limba statului...

– Ei... Mai știu... Unii mai bine, alții mai slab. Ca la școală... Nu pot să aibă toți 10. Nu pot să aibă toți ora preferată limba și literatura maghiară sau limba si literatura română. Aici copii adoră natura, alergatul, mingea. Și în astfel de condiții limba este comună: cea a veseliei și a optimismului tineresc.
                                                          
                                                                       ***
În prima clasă din stânga se ține oră de biologie. Copii sunt îmbrăcați frumos, curat. Învață părțile vertebrei. Cunoscând acest lucru încă din primul minut petrecut pe coridor – elevul de servici învăța despre vertebra iepurelui –, pun și eu niște întrebări. Copii romi toți ridică mâna, numai Esmeralda stă mai tăcută. Speriată, încearcă să-și adune gândurile despre aparatul locomotor și funcția de relație a organismului. Nu prea merge răspunsul. 

– Care e ora ta preferată, Esmeralda?

– Educația fizică... 


Csaba Szabó




Sus