Duminică, 25 Februarie 2018
Duminică, 25 Februarie 2018


Călimară



Omul de aur m-a impresionat, m-a făcut să mă gândesc la unele lucruri, să mă împac cu ele și să ajung la concluzia că nu toți oamenii sunt la fel, că suntem diferiți, că avem scopuri și țeluri diferite în viață, dar mai ales, prejudecăți și principii diferite. Dar fiecare persoană poate ieși în evidență cu o calitate a sa, chiar și cu un defect, iar oamenii pot fi în stare să-i judece și să lovească pe spate.



Cartea este densă, compactă, complexă, profundă, Móricz Zsigmond ne arată o personalitate în formare, care sunt jaloanele care devin pietre de hotar pentru adultul de mai târziu. El sondează și aduce la suprafață elemente pe care nu le-ai bănui cu ușurință ca fiind posibile în sufletul unui copil. Sigur, nu este orice fel de copil, dar păstrând proporțiile (atât ale timpurilor, vremurilor expuse în carte, cât și ale situației particulare descrise) vom identifica la toți copiii această lipsă de ascultare din partea adulților. Pentru un copil este liniștitor să știe că un adult îl poate auzi, că se poate refugia în brațele ocrotitoare ale unui adult, că un adult îl respectă.



Șirul întâmplărilor extraordinare povestite de Mikszáth continuă. De asemenea, și ironia fină a autorului in legatura cu concepțiile despre viață, despre nivelul (redus) de cultură pe care-l aveau mulți dintre semenii săi. Un primar dintr-o nesemnificativă localitate se laudă: “Sub primariatul meu încă nu s-a pierdut niciun cercel în afară de acesta și iată că s-a găsit. Asta înseamnă, după părerea mea, o bună administrație.”



Așa se face că din străfundurile universului o carte ateriză pe noptiera patului meu, așteptând să fie citită. Una din operele scriitorului maghiar Jókai Mór, Voievodul țiganilor, așteaptă o scurtă recenzie din partea unuia care recunoaște cinstit, n-a mai citit nimic de Jókai.



Cititorii de limba română pot face cunoștință cu o parte din opera lui Ady Endre, într-o excelentă traducere realizată de poetul Eugen Jebeleanu. Cei care au citit poeziile lui Ady în varianta originală, nu au cum să nu aprecieze cu câtă fidelitate a reușit Eugen Jebeleanu să transpună versurile lui Ady în limba română.



Prietenia intimă dintre Creangă și Eminescu – cei doi tineri nărăvași – seamănă însă mult cu prietenia dintre Petőfi Sándor și Arany János. Pe acest fir găsim, iată, multe similitudini între fenomenul Creangă/Eminescu și fenomenul Petőfi/Arany, amândoi fiind fiii poporului, care încercau să-și ajute neamul în domeniul cultural și social. Până ce Creangă scria (la îndemnarea lui Titu Maiorescu) cărți metodologice pentru învățători, Petőfi – rezonând parcă la faptele dascălului-preot Creangă –, scrie lui Arany János: ”Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol...” Da, toți patru nărăvași erau fiii secolului 19, unii dintre ei fiind fiii revoluției din 1848 (Petőfi și Arany), alții fiii Junimii (Creangă și Eminescu).



Numele lui Jókai Mór nu spune mai nimic românilor, și cu atît mai mult celor tineri. Dar dacă, cel puțin acestora din urmă, li s-ar povesti despre un roman care are scene în care apar personaje fantomatice sau lumi miraculoase, cu eroi de geniu, interesați să schimbe lumea în bine, dar și cu personaje malefice, că mai sunt acolo dueluri, morți înscenate, căsătorii între fete sărace și bancheri ambițioși, că povestea e complexă, pe mai multe planuri, dar are totuși un happy-end, ei bine, probabil că în aceste condiții ar apărea o doză de interes față de romanul ”Diamantele negre” al scriitorului și jurnalistului Jókai Mór.




Sus