Duminică, 25 Februarie 2018
Duminică, 25 Februarie 2018


Călimară



Calvarul continuă pentru Anna Báthory, care se recăsătorește a treia oară, deși al doilea soț trăia în exil. Ura ei față de soția lui Bethlen, pe care-l iubea și de care fusese refuzată, avea să-i atragă sfârșitul. Suzana Bethlen se îmbolnăvește grav, și îl convinge pe soțul ei că acest lucru se datorează vrăjilor Annei și prietenelor sale. Un proces se deschide, Anna este arestată din mijlocul unei șatre de țigani pe care-i adăpostea în castel, și cu bulibașa cărora trăia. Acuzațiile sunt grele: vrăjitorie, pruncucidere, incest, poligamie, atentat la viața primei doamne a principatului. Chiar dacă unele dintre ele se susțin greu, un Bethlen disperat, convins că boala soției e prilejuită de vrăjitoriile Annei, și tulburat că un bun creștin ca și el aproape cedase farmecelor acesteia, forțează pedeapsa capitală.



Așa cum și directorul editurii, H. Szabó Gyula a menționat această apariție a necesitat costuri de redactare deci nu poate fi considerată un câștig material fiindcă autorii au dorit ca aceasta să fie liber accesibilă publicului larg pe internet.



Pipă Pipescu, adică Felméri Kázmér și fiul său, căruia tatăl îi zice Marele Perceptor, au o serie întreagă de piedici în concretizarea visului lor despre reîntoarcerea și reintegrarea tatălui în locurile natale. Piedicile vin de la oameni (baronul locului), sau de la natură. Râul e cel care, umflându-se, a luat cu el moara, dar ce superbă personificare găsește autorul... „Râul ne-a furat moara, abject ca o slugă rea care șterpelește ultimul cearșaf al stăpânului. Părea o apă mică și jucăușă care se hârjonește cu libelulele [...].”



Am în față un exemplar din volumul Cele două suflete ale Oliviei, apărut în faimoasa colecție 'Biblioteca Pentru Toți' a Editurii Minerva, în 1970. E ca o imersiune spre adâncuri, uimit fiind și de faptul că traducătorul, Aurel Buteanu, îl cunoscuse, pe când era foarte tânăr, pe Karinthy, dar și de comorile ce dăinuie acolo, comori perene.



Moartea personajului principal duce la finalul cărtii: "Kagur simți doar atât că o putere necunoscută îi oprește din zbor trupul în plină săritură. Lumea se isprăvise. A murit Kagur cel groaznic, a murit l-a ucis omul cu pușca."



Forfotă mare la Corbii Albi. Cărți sosesc, cărți pleacă... Azi au pornit spre cititori trei cărți: 1.Kemény Zsigmond: Văduva și fiica ei (Özvegy és leánya). 2.Makkai Sándor: Căruța dracului (Ördögszekér).3-4.Márai Sándor (Moștenirea Esterei); Szabó Dezső (Istoria funiei). Direcțiile: Călărași, Constanța, Turnu Severin...



Sincer să fiu nu știam la ce să mă aștept, în momentul în care am luat în mână cartea lui Dezső Kosztolányi numită „Nero, poetul sangeros”. Cunoștințele mele în materie de literatură maghiară se cam reduceau la Petőfi și Jókai Mór, dar și aceștia citiți în perioada adolescenței. Așa că m-am aplecat cu precauție asupra cărții sus-pomenite, cu speranța unei surprize plăcute, dar și cu teama unei dezamăgiri pe măsură. Din fericire prima variantă a fost cea care s-a impus, și am descoperit un scriitor profund, ușor predispus spre filozofie, bun cunoscător al naturii umane, pe care reiese din carte că a studiat-o temeinic, cu real talent de psihanalist.




Sus