Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Călimară



Kocsis descrie cu lux de amănunte o străduță dintr-un cartier, făcând o incursiune în trecutul nu prea îndepărtat, când nechezolul ținea loc de cafea, într-o cafenea numită „pefeleu”, autorul zărește pe stradă un tip – urmează descrierea, despre care știe că e Luchian, pictorul, ”în alt loc, în alt timp, în alt prezent,” și pe care îl petrece cu privirea până dispare după colțul străzii. În ziua aceea – minune – nechezolul i s-a părut cafea!



Degeaba botezăm nume de străzi sau de școli cu numele Kőrösi Csoma Sándor sau îi ridicăm statui dacă nu reușim să traducem în românește dicționarul lui tibetan și să punem bazele unei catedre de tibetologie.



David Flusser, cel mai documentat profesor al tematicii personalității lui Iisus, evreul de rând, a fost tradus de un fost clujean, Borsai Endre, care trăiește acum în Ierusalim.



Ioan Slavici a învățat maghiara încă din copilărie, de la colegii de joacă maghiari din Șiria (Arad). Această cunoaștere a limbii maghiare i-a fost mai mult decât utilă în viață. Scriind mai corect ca și sătenii maghiari, și-a luat curaj în a se scufunda în studiul limbii maghiare, la Timișoara fiind chiar rugat de dascălul Crăciunescu ca să țină ore de maghiară pentru doi tineri români.



Dacă Panait Istrati este considerat sarea literaturii române, atunci Calistrat Hogaș ar trebui să fie ori piperul, ori mesagerul călărind molcom pe iapa sa troiană, înfiltrîndu-se zi și noapte între zidurile cetăților eterne păzite binevoitor de Dino Buzatti (Deșertul tătarilor) și Iwaszkiewicz (Pădurea de mesteceni).



Când am luat în mână cartea lui Karinthy Frygyes, nu știam la ce să mă aștept. Titlul mă făcea să sper la o carte gen Cișmigiu et comp a lui Băjenaru, dar conținutul cărții aici prezentate este de o cu totul altă factură. Autorul se mișcă cu lejeritate de invidiat prin diverse genuri literare, dar satira și parodia, împreună cu alte genuri umoristice, i se potrivesc mănușă. Și folosindu-le se dovedește unul dintre maeștrii genului, păcat că prea puțin cunoscut publicului românesc.



O carte despre cum să iubim sau cum să n-o facem. O carte care ne arată că de multe ori, poate de cele mai multe ori, suntem asemenea lui Pilat. Suntem omul care își spală mâinile zicând: Dar eu am facut totul, eu nu sunt vinovat, am dăruit tot ce este omenește posibil și tot nu este de ajuns!




Sus