Duminică, 21 Octombrie 2018
Duminică, 21 Octombrie 2018


Călimară



Otilia Marchiș Bölöni – oh, ce femeie puternică și talentată! Nu e de mirare că și Anatole France și Ady aveau momente când simțeau pentru ea un pic mai mult decât prietenie... Cu ce ușurință scria în maghiară, română și franceză! Ca fondatoare a unui nou gen de reportaje literare semi-monografice, sălăjanca Otilia Marchiș Bölöni – poate cel mai mare admirator al lui Ady Endre, Anatole France, Auguste Rodin și Antoine Bourdelle – a lăsat în urma sa nu numai mici capodopere literare ci și un îndemn etern pentru femeile intelectuale ca să se simtă puternice, bune la suflet, iubitoare de artă și viață și luptătoare pentru libertatea alegerii.



Pentru cititorul român, Tilda cea „devorată de instinctul erotic, atrasă irepresibil de un alt Petre Petre care o va ucide” poate constitui o prefigurare a Nadinei (Liviu Rebreanu – Răscoala), în timp ce anumite personaje amintesc de „lumea de ratați, aventunturieri, sinucigași a lui Cezar Petrescu”, iar dacă acesta (cititorul) își are rădăcinile în Ardeal, atunci cu siguranță va zăbovi mai mult decât o clipă asupra următoarelor rânduri: „Tinerii (români din Gărda Națională n.n.) rămaseră nemișcați, privindu-se în tăcere, semnificativ. Domnul Polutaș se apropie încet de pat și puse mâna pe creștetul lui Endre. – Nu mai plânge, domnule conte, zise el. Vin și zile mai bune... Are Dumnezeu grijă de Ardeal ...”



Paginile din cele două volume dedicate supraviețuitorilor Holocaustului sunt un interesant document al acelor vremuri. Fără să acuze, fără să se scuze, autorul descrie ca un cronicar conștiincios, cu lux de amănunte evenimente le din acele vremuri, cu bune și cu rele.



Autorul nu precizeazӑ dacӑ și abajurul verde a fost luat în bagaje, dar putem bӑnui cӑ da, pentru cӑ în Hawaii e mult soare. Și încӑ ceva: fericirea poate apӑrea oricând, chiar atunci când deschizi șifonierul!



Putem numi Galeria cu vița sălbatică ca precursor al romanului Cel mai iubit dintre pământeni? Sau această oglindă direcționată spre anii 50 este un fel de noblesse oblige al scriitorilor cu ținută morală, cu scopul diluării anxietăților colective datorate acelor vremuri staliniste? Interesant: răspunsul ar putea fi nu la Preda și nici la Țoiu ci la Augustin Buzura, care a publicat romanul Orgolii în 1977, deci după Țoiu și înainte de Preda.



Ideea este valabilă și pentru universal cultural maghiar, unde denumirile arhaice ale fânațelor, de exemplu, ar putea să fie punctul de pornire pentru studii ”pseudo-botanice”, căutând originile acestor denumiri în istorie (stepă, popoare migratoare), în artă, în literatură și, de ce nu?, în psihologia maselor. Odobescu! Ce minte strălucită!



Biblioteca Orășenească din Cristuru Secuiesc este pertenerul tot mai activ al Bibliotecii Româno-Maghiare Corbii Albi. În aceste zile a a vut loc la Cristuru Secuiesc prima masă rotundă pe tema cititului încrucișat, adică proiectul care încurajează românii să citească literatură maghiară tradusă în română respectiv maghiarii să citească literatură română tradusă în maghiară.




Sus