Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Călimară



Nuvela pentru Ady e doar ”un alt gen de poezie”. Povestirile scurte în care Ady abordează problema femeii, a familei și a dragostei, problema națională, sau întâmplări din Bihorul natal, au un stil aparte, personal.



Pe 22 iunie 2018 la Sala Dalles, Adriana Dinulescu s-a decis să debuteze în pictură. Pentru pregătirea expoziției Adriana a plonjat într-un veritabil maraton artistic pictând 25 de tablouri în două luni. O prezentă emoționantă a fost bunicul artistei, Ion Dobran, generalul de aviație, în vârstă de 99 ani.



Acestea de fapt sunt jurnale de călătorie, care spre suprinderea cititorului din România se termină în Delta Dunării și dincolo de ea, cu viziunea unei bătrâne îmbrăcate în straie populare ce vâslește, la Mila 23, e mama lui Patzaichin, canoistul cu renume mondial, genialul lipovean, după cum îl numește Esterházy.



Scriitor cu faimă, apreciat, își joacă rolul provocându-i pe ceilalți să-și etaleze invidii, naivități și câte ale slăbiciuni. Ușor, ușor, textul se concentrează pe drumul descoperirii efectelor avansării în vârstă. Sunt etape, sunt puncte de control în acest parcurs. Totul începe de fapt făra nicio avertizare, cum se întâmplă adesea. Simbolic, chiar cu fiul său, Tamás. “Era deja măricel puștiul când, într-o seară, în timp ce stăteam lângă patul în care dormea și încercam să deslușesc pe chipul său trăsăturile maică-sii, am băgat de seamă că deasupra pântecului său plapuma ușoară de vară începe să se înalțe. Mi-au trebuit câteva minute până să-mi vin în fire și să ies din cameră.”



Ei vin din trei zone diferite ale țӑrii: Erika Mӑrginean din Transilvania, Silviu Mӑcrineanu din Dobrogea, iar Marius Dobrin din Oltenia. Cu toții au ceva în comun: empatia fațӑ de cel de altӑ limbӑ maternӑ, de altӑ confesiune religioasӑ, de altӑ culturӑ. La „Corbii Albi” și-au gӑsit locul unde se pot manifesta din plin. De data aceasta, au scris o carte, un triptic – trec peste sensul pictural al cuvântului – literar din care îi putem înțelege mai bine pe ei, ne putem înțelege mai bine și pe noi și putem fi mai toleranți cu cei de lângӑ noi care, chiar dacӑ vorbesc altӑ limbӑ, pe care nu o înțelegem, nu neapӑrat au ceva cu noi.



Erzsi (Bözsi) este fata unui pădurar (gornic) maghiar, care este atrasă de tânărul Lucian. Studiind și mirându-se de tot ce este natură, Lucian se apucă de colectarea insectelor, folosind metoda acului ars, care străpungând toracele insectelor, ”le mumifică din interior”.



Cartea a apӑrut în limba maghiarӑ și apoi a fost tradusӑ în românește. Poate cel care a tradus-o nu stӑpânește topica propozitiilor, rezultatul fiind: „N-am aprins nici lumina [...]”. Oare în afarӑ de luminӑ, se putea aprinde și altceva? Focul? Dacӑ am fi citit „Nici n-am aprins lumina”, de exemplu, ar fi fost ceva la care comentariile ar fi fost inutile.




Sus