Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Călimară



Ce păcat ar fi fost ca un titan al literaturii universale, precum Sándor Márai, să nu fie redescoperit spre finalul secolului trecut și să nu primească recunoașterea care se impunea. Ce destin interesant pentru acest autoexilat al convingerilor anticomuniste, acest om care a suferit enorm departe de Ungaria, sfârșind în mod tragic, nemaisuportand dezamăgirea.



În zilele ce au urmat trecerii în neființă a poetului Kányádi Sándor, întâmplarea a făcut ca să găsesc o poezie postată pe pagina de socializare, intitulată ”Al meu Tatăl nostru”(Az én Miatyánkom). Mi s- a părut atât de ușor de înțeles încât, inexplicabil, o și vedeam în română!



Poetul iconic al maghiarilor a dorit ca discursurile de rămas bun să se țină nu în public și în lumina reflectoarelor, ci în grădină, sub pomii săi, în umbra bătrânului păr cu miez roșu, care îi amintea poetului peste tot în lume pământul natal, națiunea și puterea renașterii spiritului uman. Părul iubit însă a îmbătrinit mai repede ca poetul, astfel în ziua înmormântării sutele de participanți puteau vedea numai ”urmașul” părului, o vergea altoită.



Pusta maghiarӑ, un loc deosebit al Ungariei, prezent în multe descrieri ale scriitorilor. Hortobágy, fiindcӑ despre acest ținut care se întinde „din apus și pânӑ unde-i rӑsӑritul”, e vorba în poemul lui Petőfi Sándor, are o suprafațӑ de 82 de mii de hectare de ierburi și multӑ apӑ, unde efectul mirajului e ceva frecvent. Simbolul Parcului Național Hortobágy este cocorul.



”Este vorba de cartea ”Băieții din strada Pál” de Molnár Ferenc în traducerea lui Vasile Micu. O carte ce nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui băiat. A doua bucurie este pentru "trei" cu o frumoasă dedicație din partea unuia dintre autori. Mulțumesc frumos de multe ori! E bucurie cu lacrimi. Mulțumesc! Astăzi sunt foarte fericit!”



Radicalii români de dreapta l-au catalogat drept trădător al românismului, în vreme ce maghiarii de aceeași factură l-au considerat un element infiltrat al Securității, neacceptând ideea că un român ar putea să aprecieze la modul sincer și dezinteresat- ungurimea. În contextul evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, Păteanu a ieșit la rampă, rostind un discurs public (la Albești, pe 15 martie 1990), în care-și mărturisea dragostea pentru poporul maghiar și cultura sa, precum și convingerea nestrămutată, că atâta timp cât se vor cunoaște cât mai bine sub aspect cultural, românii și maghiarii nu mai pot trăi altfel, decât în relații de prietenie și solidaritate.



Eu am citit întreaga carte în format digital, pusӑ la dispoziția tuturor de Corbii Albi. Toate povestirile adunate sub titlul „Șapte creițari” au tristețea lor care pare a nu avea margini. Impresia pe care o am e aceea cӑ, așa cum mama din povestirea mai înainte analizatӑ „râdea așa cum puțini se pricep sӑ râdӑ”, la fel de bine se poate spune despre Móricz Zsigmond: puțini știu sӑ scrie despre sӑracii lumii așa cum o face scriitorul maghiar.




Sus