Joi, 26 Aprilie 2018
Joi, 26 Aprilie 2018


Călimară



Mi s-a părut interesant de punctat acest aspect, tocmai acum când ne apropiem de Crăciun și fiecare își va împodobi bradul în casă sau în curtea casei. Diferența dintre pomul de Crăciun și cel de Armindeni e excelent reliefată de autor într-o frază: „Copacul ăsta păgân nu-i împodobit într-o cameră închisă, printre oglinzi, ci pe stradă, în loc deschis, oferind tuturor darurile vieții.”



Dacă aș fi obligat să fac o gamificare – împingerea problemelor de rezolvat pe eșichierul jocului - aș alege cuburile de lemn, așezând cartea lui Buzura la mijlocul unei formațiuni simetrice, între Camil Petrescu (Patul lui Procust), Marin Preda (Cel mai iubit dintre pământeni și Vâltoarea), iar din partea maghiară romanele lui Szilágyi István.



Dar indiferent de nivelul social la care a ajuns, indiferent de poziția de proximitate a puterii absolute și de potența financiară, bucuria pură și multumirea supremă vin din lucrurile simple, care, în pofida dilemelor morale pe care le generează, acaparează în sensul dominant calea de urmat, îmbrățișată fără regrete ulterioare deciziei si fără întoarcere.



Pe când eram copil și citeam "Stelele din Eger", m-a prins în mrejele ei acțiunea eroică, dar și romanțată a lui Gárdonyi Géza. De la joaca în râu a lui Gergely cu Éva și pînă la apărarea eroică a cetății în 1552 povestea este spumoasă ți dulceagă, asemeni vinului roșu care se face în cramele din zonă. Iar când, peste ani, am ajuns în cetatea Eger, am putut trăi clipa, rememorând evenimentele lângă statuia lui Dobó István.



A, da. Missouri era mai alb, decât Mississippi. Hmm. Prietenul român avea probleme de exprimare, și mi-a spus așa: ”a kind of sexual miracle”, adică un fel de minune sexuală. Peninsula își lua rămas bun de la postura de teren așezat între rîuri, dând din mână spre puterea supremă a naturii, care râdea de peninsulă și de oameni maghiari și români, care minute întregi se gândeau la trecutul lor personal, la momentul în care și-au stricat viața. Dar și la momentul când au refăcut-o, ca și doctorul Cristian, din romanul lui Augustin Buzura.



Cartea surprinde modul de viață al nobilimii ardelene, dar și al țărănimii locale, felul cum se conviețuia în Transilvania secolului al XIX-lea, felul în care maghiarii și românii au știut să treacă peste deosebiri, făcând din patria lor, un tărâm al conviețuirii și al respectului recipoc.



Romanul este unul dintre cele mai reușite scrieri ale lui Jókai, oferind deopotrivă virtuți artistice și, la fel, obsesii descriptive elaborate. Capitolele care ilustrează luptele literare-artistice din deceniile anterioare reformei sunt printre cele mai frumoase pagini. Dacă s-a spus că doar în „Fiii omului cu inima de piatră” bogăția pictoriala a stilului său a ajuns la atât de înalt nivel, e bine să știți că această caracteristică de stil a marelui prozator maghiar se regăsește și în acest roman.




Sus