Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Călimară



Ca orice minoritate trăitoare la confluență de drumuri, de imperii și de neamuri, ceangăii au o istorie aparte și controversată. Ceea ce nimeni nu poate tăgădui în ceea ce îi privește este faptul că vorbesc o maghiară arhaică, de ev mediu transilvănean probabil, și că sunt în majoritate de rit catolic. Cât despre originea lor, rar mi-a fost dat să întâlnesc o mai mare adunătură de ipoteze și teorii, mai mult sau mai puțin susținute de argumente. Teorii ce-i definesc drept rămășițe ale hunilor lui Atila, sau ale maghiarilor din Etelköz-ul originar, ca neam turcic maghiarizat, sau ca secui, cumani sau pecenegi.



Cele 32 de bucăți de ziar aveau marginile negre, dovedind că cel care a realizat această capodoperă de lagăr GULAG, a trăit în apropierea minelor de cărbune. Cusătura făcută cu grijă, materialul rezistent arătau că această mică traistă avea o valoare ridicată în lagăr.



Desigur, cititorii maghiari, care au citit schițele lui Barbu Ștefănescu Delavrancea - este vorba de volumul apărut în 1955 cu titlul: Novellák és elbeszélések (Nuvele și povestiri) -, își pun întrebarea: de ce lui Vlahuță îi este dedicată povestirea? De ce nu altora?



Cea mai autentică observație pe marginea acestei mite zilnice se leagă chiar de persoana lui, recunoscând în schița Dincă C. Buleandră, că lucrează în avocatură, după ce-și cumpără o diploma cu 60 de lei.Tot în această schiță superbă, definește Târgoviște ca o fabrică de avocați, unde cu 12 galbeni puteai cumpăra diploma. Ba mai mult, recunoaște, că are chiar „chitanță” referitoare la această afacere.



Cărțile Cireșele Tomnatice (Októberi cseresznye) și Desculț sunt greu de citit, mai ales dacă știm istoria adevărată din anii 50, dar efortul este necesar spre a vedea cum scriitori înzestrați au fost nevoiți să semneze legământul miniciunii și să scrie ode pentru un regim totalitar. Din nefericire, nu lipsec nostalgicii care regretă acele vremuri totalitare



Povestea a doi tineri care se căsătoresc din interes , poate fi transformată în cele din urmă, într-o mică bijuterie a descoperirii reciproce, într-un context în care, inițial, toate indiciile mergeau către cea mai desăvărșită banalitate.



10 zile a stat Heinrich Böll în Sfântu Gheorghe primind îngrijiri medicale, fapt despre care în scrisorile sale nu scrie cu mare entuziasm. – Nu o să uit frumosul parc din Sfântu Gheorghe, nu o să uit plimbările mele între civili, de care puteam să mă bucur zilnic în perioada de învoire de la spitalul militar, între orele 14-19. Vizitam des un brutar sas din oraș, unde am băut ceai și cafea, discutând îndelung cu familia lui – scrie Heinrich Böll într-o scrisoare trimisă familiei din Sfântu Gheorghe.




Sus