Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Călimară



Nici unguroaica din roman, Irmuska, nu-și prea găsește locul. Se ceartă ungurește cu fiul unui proprietar de mină, zburând apoi ca un fluture obez de pe scena teatrului în patul ciocoilor din Văleni. Ea nu face altceva decât să coloreze lumea creată de Iosif Rodean, o lume care altminteri nu este nici aurie, nici neagră, ci pur și simplu incoloră, cam ca și saliva.



Discuția de la castel are un final pe care îmi permit să nu vi-l spun. Credeți-mă, această carte merită săfie citită! Sigur, că ar fi de dorit să avem ceva de învățat după fiecare carte pe care o citim, mai direct spus, să rămânem cu ceva pentru noi, cititorii, după ce memoria noastră selectivă își va face datoria și multe din amănuntele cărților citite vor fi șterse. „ Lumânările ard până la capăt” ne învață că „există lucruri mai cumplite decât moartea și suferința..., atunci cand omul își pierde respectul față de sine.”



În fața casei, se află o tablă informativă pentru cei care cunosc acțiunea romanului și zâmbesc când văd gardul văruit, mai ales că în fața gardului se găsește o găleată cu două bidinele. Stând cu bidineaua în mână, mă gândesc la traducerea în maghiară a romanului, care poartă titlul de Tamás úrfi kalandjai, fiind poate singura traducere din lumea asta, unde inclusiv numele personajului principal – Tom Sawyer – este tradus. Am la mine romanul și îl răsfoiesc:



Spectatorii și-au făcut cunoștință cu scena despre geto-daci în care au fost împletite tradițiile românești autentice, moștenirea culturală carpato-danubiană și universul shakespearian. Artiștii teatrului au lăsat în Cernăuți emoții plăcute și spectatori încântați. Vă așteptăm cu drag la următoarea ediție.



Și ne încântă gândul, că cineva vrea să citească literatura noastră în limba română și că operele scrise de autori români și traduse în limba maghiară vor fi citite și ele la rândul lor. Consider că în totalitate inițiativa Corbilor albi este extraordinară, "instituționalizat" oferim unul pentru celălalt câte o parte din cultura noastră, astfel că am început să strâng și eu cărți de la cunoscuți, de la prieteni, din anticariate, ca să-i ofer celor care sunt interesați.



Gelozia este dusă la nivelul artei, autorul reușind să descrie în amănunt trăirile pe care sentimentul i le dă permanent. „Adevărurile” atent demostrate sunt spulberate însă în cele din urmă de realiate. “Povestea nevestei mele” este o carte potrivită pentru cei care caută să cunoască sufletul oamenesc din cât mai multe perspective și poate fi o lecție pentru toți cei care cred că sunt deținătorii adevărului absolut.



Trebuie să mărturisesc că sunt iremediabil fermecat de marea literatură maghiară, care pentru cititorul român neavizat pare insuficient de atractivă, deoarece îi lipsește acea sonoritate specifică numelor anglo-saxone sau franțuzești. Însă cine nu a savurat niciodată umorul fin și dramatismul marelui Dickens sau cine nu a văzut, cu ochii minții, străzile Parisului de altădată, atât de frumos pictate în cuvinte de maestrul Balzac, acela încă nu e pregătit să-l cunoască nici pe Kostolányi Dezső.




Sus