Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Călimară



În urma unei discuții care a avut loc la sediul Bibliotecii Româno-Maghiare Corbii Albi, în prezența Roxanei Tudor, manager marketing din București - o profesionistă în domeniul promovării - a început Proiectul 1.4.0. MÓRICZ ZSIGMOND, care vizează prelucrarea tuturor operelor traduse în limba română ale acestui autor maghiar clasic. Proiectul este dedicat aniversării a 140 de ani de la nașterea scriitorului (1879).



Parcă, parcă acest roman s-ar apropia mai mult spre studiul involuntar al dimensiunilor afective, decât de acel love story, pentru care această carte a ajuns vestită. Poate că această încercare în sine – instinctul explorator al savantului etern – stă și la rădăcinile disputelor ulterioare legate de reala Maitreyi Devi, care s-a simțit nevoită să scrie un anti-Maitreyi, considerând că cea a lui Eliade a șifonat reputația sa.



,,Asta e cu adevărat un conac boieresc! exclamă oaspetele și cuvintele îi țâșniră cu ... admirație din adâncul sufletului.” Acolo la fermă are loc după vizitarea holdelor, un chef boieresc cu ,,pahare de vin boierești, bondoace, de sticlă groasă, ca să poți da liniștit cu ele de pământ”, iar vânzătorul îi fascinează pe oameni la un pahar de vin cu înțelepciunea lui, iar ei semnează abonamente pentru ... cărți.



Să citesc Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu, volum tradus în limba maghiară de Maria Kacsir a fost o experiență interesantă. Am citit volumul cu câțiva ani în urmă, când s-a cerut la școală. În limba română, desigur. La acea vreme mi-a plăcut, a fost o lectură captivantă, cu elemente de basm, însă între timp mi s-au schimbat gusturile.



La sfârșitul operei Scala din Milano a aplaudat opt minute (!) premiera, Corriere della Sera notând că sunetul aplauzelor era să ajungă până în Budapesta, unde vârstnicul maestru (92 ani ) urmărea evenimentul internațional alături de soția sa (criticul său cel mai aprig), la radio.



O tăcere apăsătoare la început, privirile actorilor încremenite într-ale spectatorilor, o poveste personală, chiar și o disociere de real. Adică o lume văzută prin prisma sufletului actoricesc, mult mai sensibilă și receptivă la mișcările tectonice din spectrul dinamicii interetnice transilvănene. O viziune cu mișcare, muzică, cântec, confesiune, umor așternut în cele mai neașteptate momente și stiluri, fin și stratificat. Un teatru devised, o piesă de teatru bazată pe o structură non-ierarhică, interetnică: actorii fiind români, maghiari, chiar și fele apă, fele víz. #Reactor de creație și experiment: 99,6%



Așa ar fi dat bine în anul Centenarului, dacă Rebreanu ar fi creat acum și ar fi dorit să-și înscrie manuscrisul pentru obținerea unui premiu. Rebreanu nu face asta, pentru că prin structură nu era nici demagog și nici șovin. Ilona va rămâne curând văduvă, pentru că dezertorul Bologa (care vrea să treacă în tabăra românilor – dușmanii istorici ai ungurilor) va fi prins și spânzurat. În fața Morții care abia așteaptă să-l cuprindă în brațele sale de plumb, socrul său Vidor plânge continuu.




Sus