Duminică, 21 Octombrie 2018
Duminică, 21 Octombrie 2018


Călimară



Ioan Slavici a învățat maghiara încă din copilărie, de la colegii de joacă maghiari din Șiria (Arad). Această cunoaștere a limbii maghiare i-a fost mai mult decât utilă în viață. Scriind mai corect ca și sătenii maghiari, și-a luat curaj în a se scufunda în studiul limbii maghiare, la Timișoara fiind chiar rugat de dascălul Crăciunescu ca să țină ore de maghiară pentru doi tineri români.



Dacă Panait Istrati este considerat sarea literaturii române, atunci Calistrat Hogaș ar trebui să fie ori piperul, ori mesagerul călărind molcom pe iapa sa troiană, înfiltrîndu-se zi și noapte între zidurile cetăților eterne păzite binevoitor de Dino Buzatti (Deșertul tătarilor) și Iwaszkiewicz (Pădurea de mesteceni).



Când am luat în mână cartea lui Karinthy Frygyes, nu știam la ce să mă aștept. Titlul mă făcea să sper la o carte gen Cișmigiu et comp a lui Băjenaru, dar conținutul cărții aici prezentate este de o cu totul altă factură. Autorul se mișcă cu lejeritate de invidiat prin diverse genuri literare, dar satira și parodia, împreună cu alte genuri umoristice, i se potrivesc mănușă. Și folosindu-le se dovedește unul dintre maeștrii genului, păcat că prea puțin cunoscut publicului românesc.



O carte despre cum să iubim sau cum să n-o facem. O carte care ne arată că de multe ori, poate de cele mai multe ori, suntem asemenea lui Pilat. Suntem omul care își spală mâinile zicând: Dar eu am facut totul, eu nu sunt vinovat, am dăruit tot ce este omenește posibil și tot nu este de ajuns!



Citind Taurul mării (A tenger bikája), cei care fac cunoștință cu Histria de odinioară și răscoala sclavilor din împrejurările acestei colonii grecești, parcă simt empatia traducătorului Korda István, care în Mlaștinile se apără (A mocsarak visszaütnek) descria asemănător pregătirile de luptă a celor care își doreau cu orice preț libertatea. Iată cum se leagă cu fire istorice două lumi: limba română și cea maghiară, respectiv Histria și Florida.



Melindei Varga îi priește această stare generalizată de transfrontalizare a lumilor sale interioare: singurătatea (cu diferite adâncimi), natura observabilă (pipăit vizualizat) și haosul organizabil al sentimentelor inutilității (decadență în diferite stadii).



Cei patru sunt legați unul de altul prin lanțurile fine ale universului descoperit de Freud și Jung; sexualitatea primind o frumusețe tristă, palpabilă la propriu și la figurat, alcoolul dizolvând și rezolvând misterele vieții unor intelectuali de marcă, iubitori ai artei și al dialogului tăcut.




Sus