Luni, 26 August 2019
Luni, 26 August 2019


Călimară



Diriginte i-a fost pe perioada colegiului profesorul Kincs Gyula, care peste câțiva ani va deveni director al acestuia. În clasa sa Iuliu Maniu a fost printre elevii model, unul dintre cei pasionați mai ales de lecturi și desen. Stăpânind bine limba maghiară, era un participant activ la dezbaterile cercului de creație și literatură, unde colegii l-au ales în funcția de secretar al cercului. A fost printre primii trei premianți ai clasei, ceea ce ne ajută să ne facem o părere despre seriozitatea cu care aborda instruirea.



Sunt multe motive pentru care îți poate plăcea cartea asta (eu o am în traducerea Luciei Nasta și a lui H. Gramescu, prefațată de Nicolae Balotă) dar mie îmi place să cred că-mi oferă senzația de bonomie a autorului. Tonul liniștit al relatării te poartă pe nesimțite prin locuri descrise minuțios și te surprinde cu sclipiri de spirit. Multe sunt paginile din care sunt tentat să citez pentru că povestea este condusă cu măiestrie încât să mențină tensiunea motivațională, să fascineze prin detaliile fiecărui tablou și să provoace delicioase interpretări ale unor situații și întâmplări.



În noaptea de Revelion l-a întrebat: ”Rajna,…tu ai să mă scoți de aici? – Eu.– Voi fi greu de cărat. – Nu-i bai.” Peste câteva ore a vorbit din nou. ”Apoi…Din marele roman nu va mai fi nimic. Deși …e scris. Aici, înăuntru, înțelegi. Numai că…degeaba…știi și tu, degeaba”. Acestea au fost ultimele lui cuvinte. În zorii zilei de 1 ianuarie deja era mort!



Groful își ține promisiunea și tot satul participӑ la festin. Prea târziu pentru János, dupӑ atât de mult „post”, nu poate mânca ce i se oferӑ. Omul sӑrac „se saturӑ cu zeama. Când sӑ vinӑ rândul cӑrnii, s-a isprӑvit cu el. Carnea o înfulecӑ alții”.



Fiind vorba de valuri, de mare și de impresii interculturale sculptate cu acuratețe și răbdare de briza mării, proiectul Filialei din Constanța a Bibliotecii Româno-Maghiare Corbii Albi a fost botezat în incinta elegantă a Librăriei Dorian Gray de pe Bulevardul Ferdinand ca și ”Biblioteca Rejtő Jenő – Cristian Teodorescu”.



Cristian Teodorescu readuce sub lumina reflectoarelor lectura ca atare, așa cum este ea: interesantă, opium pentru suflet, bucurie pentru minte, cauză și reușită personală. Face acest lucru nu bătrânește, raportat la ritmul pașilor lui Neruda spre Hradul Pragăi din secolului 19, ci într-un stil modern, potrivit timpurilor pre-postmoderne, cu fragmentare textuală minimă și evitarea intelectualizării abundente, caracteristic literaturii românești contemporane.



Traducerea în românește a romanului lui Kós are unele „efecte speciale”, spectaculoase și sugestive. Personajul care vrea sӑ-și construiascӑ o așezare în munți, se gândește și la modul în care-și va asigura existența pe viitor: „Iacă, în primăvara asta vreau să sparg ogor și să semăn ovăz și apoi grîu.”




Sus