Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Călimară



Este o carte care poate reprezenta oricând literatura modernă românească pe standurile expozițiilor aferente. Cititorii maghiari au primit cu căldură traducerea (una perfectă, notată de Koszta Gabriella), pe paginile de resort găsindu-se numeroase comentarii laice despre carte, ba mai mult, o sumedenie de citate din carte.



Elevilor mei le-am spus de Eugen Jebeleanu, care traducea poemul lui Petőfi Sándor: János vitéz (Ianoș viteazul) și de alți translatori, care își îndreptau atenția asupra literaturii maghiare, dar - mărturisesc faptul - că de Gelu Păteanu știam foarte puțin: a fost profesor în Secuime, și că are o traducere manuscrisă, poemul Toldi...



Pe paginile ”celor care citesc cu bucurie” din Ungaria, Cărtărescu este cvasi-divinizat. Fiecare carte de-al lui tradus în maghiară are cel puțin zece comentarii, una mai autentică decât alta. Să nu mai vorbim, că toate cărțile traduse în maghiară sunt puse pe lista de așteptare, stocurile fiind epuizate.



Cele două femei frumoase care au puterea de a domina prin bărbații din anturajul lor soarta unor regiuni întregi, iată, este o româncă: prințesa Cathrine născută la București, și o unguroaică focoasă: contesa Hédervári Rózsi. Ele două dirijează soarta Versailles-ului polonez, Zamosce.



”De ce n-am avut oare curajul s-o iau de lângă părinții ei? Mama ei sigur ar fi lăsat-o! În septembrie anul următor, în vara indiană, am revenit acasă, crezând că viața va rezolva ceea ce nouă ni se părea de nerezolvat.”



Români și maghiari uniți în perioada 1430-1437 de aceeași nӑzuințӑ; de a scutura nedreptatea care apӑsa asupra lor. Români ca: „Marin, un om cu păr cărunt, cu mustăți pleoștite, crunt la privire și puțin șchiop de un picior”, „Cardoș Iacob, românul acela cu plete lungi și obraz zâmbăreț din Șomtelec.”, maghiari ca „acest popă Bálint, împreună cu preotul Tamás din Pécs, [...] găsiți vinovați de erezie și chemați înaintea Prea Sfîntului Tribunal al Inchiziției”, ca hotnogul Vajdaházi Nagy Pál și conducӑtorul tuturor, Budai Nagy Antal, au luptat cu un adversar mult prea puternic, au fost înfrânți și crunt pedepsiți.



Căutând în arhiva de poze am dat peste o imagine surprinsă într-o zi toridă de vară. Ancorat de acoperiș, între cerul albastru și asfaltul încins, un om lucra ceva la nivelul etajului 7 al unui bloc proaspăt vopsit. Trecătorii, făcând parasolar din căușul palmelor, îmi amintesc ce se minunau, văzându-l călare pe o bucată de scândură, cu găletușa de vopsea într-o mână, cu pensula în cealaltă, lucrând liniștit când ți se putea face rău numai privindu-l. Potrivit Clasificării Ocupațiilor din România temerarul era un alpinist utilitar. N-a ajuns acolo întâmplător. Omul își făcea meseria. Vrând să aflăm mai multe despre această ocupație interesantă, l-am rugat pe târgumureșeanul Portik András, alpinist utilitar, să ne explice din experiența proprie.




Sus