Luni, 26 August 2019
Luni, 26 August 2019


Călimară



Prima mea reacția la citirea Șatrei a fost un sentiment de deja vu, impresiile culese din acest roman superb punându-mă călare nu pe caii, măgarii și urșii șatrei conduse de Him bașa, ci pe... cămilelele lui Csingiz Ajtmatov, ducându-mă cu dorul nu spre ”Est”, așa cum fac Goșu,Lisandra, Buș, Ariston, Him, Matahala și ceilalți din cele 30 de căruțe țigănești, ci spre cimitirul străvechi al kirghizilor, spre care se îndreaptă caravana de cămile cu corpul neînsuflețit al lui Kazangap.



Rar se întâmplă cu mine, că intrând într-un salon de expoziție să mă opresc în ușă și să rămân fără cuvinte. Așa s-a întâmplat în aceste zile în Holul Expo al Radio Cluj, unde doi oameni deosebiți – care s-au întâlnit în viață datorită cine știe cărui miracol – și-au expus viziunile pe văzul tuturor, riscând întrebări și nedumeriri care oricând ar fi putut răni.



Nuvelele, chiar dacӑ sunt scurte, nu înseamnӑ cӑ n-avem ce povesti dupӑ ce le-am citit. Prima nuvelӑ, „Nimic nou”, ne poartӑ de la o fazӑ horror... simpaticӑ, o doamnӑ iese din mormântul în care „intrase” în 1848 . Brusc, învie și începe sӑ discute cu viii aflați în acel moment în cimitir. Dupӑ ce se dichisește (cere un pieptene și se piaptӑnӑ), se intereseazӑ ce s-a mai întâmplat în lume în timpul lungului ei „somn”. Nimeni n-are nimic altceva de zis – deși „doar” douӑ rӑzboiaie mondiale au schimbat fața lumii între timp -, doar cӑ în Budapesta apa are prea mult clor.



Să sărbătorești Ziua Prozei Maghiare în cercul scriitorilor tineri, care bat la Poarta Literaturii cu primele volume, te obligă la curaj, deoarece noua și cea mai noua generație a tinerilor scriitori se găsește la ani lumină de celebrul Jókai Mór, al cărui zi de naștere (18 februarie 1825, Komárom) este considerată ziua prozei maghiare.



Traducătorul, Paul Drumaru, a reușit să fie la înălțimea celor mai ridicate exigențe în ceea ce privește traducerea poeziei unui mare poet maghiar. Și nu numai poet a fost Babits Mihaly, ci și prozator, eseist și traducător, la rândul său. Redactor la celebra revista Nyugat (Apus), care în interbelic era un forum al ideilor moderne, europene, în viața literară maghiară. Când a publicat Cartea lui Iona, în 1938, era deja un nume în literatura țării vecine.



”Raiul găinilor” nu este o carte pe care să nu o poți lăsa din mînă. O poți. Pe urmă, o vezi tot acolo, o mai iei și mai citești din ea, zîmbești, îți amintești vremuri de odinioară. Este genul de carte care te provoacă să îți amintești și lucuri plăcute și lucruri neplăcute, te duce înapoi în timp cîteva decenii, doar ca să te readucă apoi în realitate. E ca o mașină a timpului ce îți asigură un ”du-te - vino” aparent inofensiv, dar care reușește să îți genereze meditații de ordin metafizic: despre libertate, suflet, existență, locul tău în centrul acestora. Incomod pentru existența de astăzi ce își pune întrebări futile despre libertățile sexuale sau alte chestiuni strict hedoniste.



”Am citit o carte și de Jokay Moor, dacă nu mă înșel am văzut și filmul, îmi cer scuze dacă nu am transcris corect al doilea nume. Ce țin minte din carte [Omul de aur] e că era vorba și de un pașa turc care lasă averea și fiica în grija unui prieten maghiar. Cartea chiar m-a impresionat.”




Sus