Duminică, 21 Octombrie 2018
Duminică, 21 Octombrie 2018


Călimară



'Ruleta maghiară' este însă, mai presus de orice, pentru mine dar cred cu tărie că pentru majoritatea românilor, o excelentă poartă spre cultura maghiarilor din Ardeal. Și asta pe o cale inedită și salutară totodată: aceea a indicelor de nume, cu scurte note bio-bibliografice. Apar astfel 90 de intelectuali din cultura maghiară, în bună parte necunoscuți, ignorați, firav amintiți de români. Este astfel o panoramă impresionantă de personalități ale acestui pământ încât nu rămâne altceva de făcut decât să ne cunoaștem unii pe alții cât mai bine și armonia consistentă va veni de la sine.



"Mama-i cumană, tata-i jumate / secui, jumate român ori de tot. / Gura mamei mi-a dat dulci dumicate, / într-a tatii adevăru-și găsea loc" (...) Lectura scrierilor lui József Attila arată o poezie originală cu metafore uluitoare și o încărcătură lirică de neconfundat. Așadar, dragi cititori, căutați poezile acestui poet depresiv, mai ales că depresia este și boala vremii în care trăim. Acest poet chinuit de tristețe va aduce poete cred un strop de alinare și speranță celor frământați de tristețe cotidiană.



Chiar îi trece prin gând sӑ-și ucidӑ fratele, dar rațiunea și încrederea cӑ va veni și ziua judecӑții fratelui cel rӑu îl determinӑ sӑ n-o facӑ. „Dacӑ ți-ai ucide fratele,-nțelegi?/ Ți-ai ucide, Miklós, viața ta de veci! / Nu te teme ! Domnul vede toate, toate./ Lasӑ-i Lui pedeapsa pentru nedreptate!”



Cine a fost Miklós Bánffy? (...) Acel ultim conte a cărui plecare forțată a închis pagina istoriei de 500 de ani a unei binecunoscute familii transilvane. Acel conte care a crezut că singura salvare a maghiarimii după Trianon se face numai prin cultură.



Ce păcat ar fi fost ca un titan al literaturii universale, precum Sándor Márai, să nu fie redescoperit spre finalul secolului trecut și să nu primească recunoașterea care se impunea. Ce destin interesant pentru acest autoexilat al convingerilor anticomuniste, acest om care a suferit enorm departe de Ungaria, sfârșind în mod tragic, nemaisuportand dezamăgirea.



În zilele ce au urmat trecerii în neființă a poetului Kányádi Sándor, întâmplarea a făcut ca să găsesc o poezie postată pe pagina de socializare, intitulată ”Al meu Tatăl nostru”(Az én Miatyánkom). Mi s- a părut atât de ușor de înțeles încât, inexplicabil, o și vedeam în română!



Poetul iconic al maghiarilor a dorit ca discursurile de rămas bun să se țină nu în public și în lumina reflectoarelor, ci în grădină, sub pomii săi, în umbra bătrânului păr cu miez roșu, care îi amintea poetului peste tot în lume pământul natal, națiunea și puterea renașterii spiritului uman. Părul iubit însă a îmbătrinit mai repede ca poetul, astfel în ziua înmormântării sutele de participanți puteau vedea numai ”urmașul” părului, o vergea altoită.




Sus