Miercuri, 23 Ianuarie 2019
Miercuri, 23 Ianuarie 2019


Călimară



Au trecut zece ani. S-au petrecut atâtea, multe s-au schimbat. Dar ‘SpectActor’ durează în ceea ce și-a propus: să fie o voce care să rostească pentru publicul larg replici din spectacolul fără sfârșit al teatrului, să fie prin ea însăși artă.



Înainte de a fi politician și personalitate publică, Markó Béla a fost și a rămas un remarcabil poet, eseist și traducător, inclus de mine în antologia Efectul admirației. Poeți maghiari din Transilvania, în care i-am creionat un scurt portret liric și-i stabileam un loc în fenomenul cultural maghiar din România prin însuși gestul selecției, care n-a ținut seamă de poziția publică dobândită de el.



Ce mi-a atras atenția încă de la început a fost varietatea: numeroase lucrări (aproximativ 90 la număr după cum aveam să aflu ulterior), toate realizate într-o manieră unică, originală. Pictură și scupltură, grafică, arte decorative și instalație, toate se regăsesc adunate în această galerie care însuflețește un mic colțișor al orașului.



Sărbătorile Pascale. Ce multă nevoie avem de sărbătorile sufletului. Simt că pacea venită din interior se răsfrânge și asupra minții, al intelectului atât de obosit, atât de solicitat în marea vâltoare a vieții, a sarcinilor de îndeplinit.Și dacă altă dată mă înfiora gândul de a nu rămâne cu nimic (nimic palpabil) după ce mă zbat să rezolv atâtea și atâtea lucruri, acum pot accepta acest lucru văzând în cozonacul de sărbători magia grăuntelui de grâu transformat în pâinea cea de toate zilele, în ouăle încondeiate frumusețea curcubeului, a luminii lumii răsfrânte asupra tot ceea ce există. Noțiunea de nimic primește alte valențe. Întotdeauna există ceva cu care rămânem.



Eu am trăit la sat în Secuime, cu mai puține instituții de cultură, decât în marile orașe. În 1982, într-un ziar am citit despre limba esperanto. Ultima fraza mi-a stârnit cel mai mult intersul: că prin această limbă mi se vor deschide ferestre către lume, că aș putea citi cărti și reviste venite din toată lumea... Am început să mă interesez, cine cunoaște această limbă, unde aș putea găsi un manual? Așa am reușit mai întâi să fac rost de o broșură veche, mai târziu de manual și de dicționare. În 1983, Congresul Mondial de Esperanto s-a ținut la Budapesta. Acolo am avut prima dată ocazia să vorbesc cu cineva în esperanto.



Artiștii, comparați de prof. Margareta-Maria Catrinu cu cei patru evangheliști din pictura lui Albrecht Dürer, au împărțit încăperea, și, alegându-și fiecare un spațiu personal de desfășurare, au împodobit-o cu felurite lucrări artistice.Această organizare oferă o plăcută senzație de echilibru, lăsând impresia unei transportări ușoare prin patru lumi diferite, cuprinse într-un mare întreg: cel al frumosului artistic.



La 1848, caracterul multietnic al Banatului s-a reflectat și prin participarea cetățenilor aparținând diferitelor naționalități bănățene la evenimentele ce se profilau. Pe atunci, burghezia constituită mai ales din germani, dar și din maghiari, reprezenta majoritatea populației orașelor bănățene. Datorită dezvoltării economice ce luase avânt, toți aceștia și-au manifestat atașamentul față de Revoluția maghiară, fiind preocupați de relaxarea relațiilor cu statul, în timp ce sârbii, mânați de aspirații naționale, au fost dușmani înverșunați ai acesteia. Românii, numeroși în mediul rural au avut o atitudine nuanțată. Astfel, grănicerii bănățeni, ca de altfel toți grănicerii români s-au opus cu armele Armatei revoluționare maghiare, în timp ce populația civilă a manifestat un soi de neutralitate, preferând expectativa. În plus, pe lângă neîncrederea mai mult sau mai puțin mascată cu care priveau spre partea maghiară, românii bănățeni erau îngrijorați de acțiunile sârbilor.




Sus