Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Călimară



Am în față un exemplar din volumul Cele două suflete ale Oliviei, apărut în faimoasa colecție 'Biblioteca Pentru Toți' a Editurii Minerva, în 1970. E ca o imersiune spre adâncuri, uimit fiind și de faptul că traducătorul, Aurel Buteanu, îl cunoscuse, pe când era foarte tânăr, pe Karinthy, dar și de comorile ce dăinuie acolo, comori perene.



Moartea personajului principal duce la finalul cărtii: "Kagur simți doar atât că o putere necunoscută îi oprește din zbor trupul în plină săritură. Lumea se isprăvise. A murit Kagur cel groaznic, a murit l-a ucis omul cu pușca."



Forfotă mare la Corbii Albi. Cărți sosesc, cărți pleacă... Azi au pornit spre cititori trei cărți: 1.Kemény Zsigmond: Văduva și fiica ei (Özvegy és leánya). 2.Makkai Sándor: Căruța dracului (Ördögszekér).3-4.Márai Sándor (Moștenirea Esterei); Szabó Dezső (Istoria funiei). Direcțiile: Călărași, Constanța, Turnu Severin...



Sincer să fiu nu știam la ce să mă aștept, în momentul în care am luat în mână cartea lui Dezső Kosztolányi numită „Nero, poetul sangeros”. Cunoștințele mele în materie de literatură maghiară se cam reduceau la Petőfi și Jókai Mór, dar și aceștia citiți în perioada adolescenței. Așa că m-am aplecat cu precauție asupra cărții sus-pomenite, cu speranța unei surprize plăcute, dar și cu teama unei dezamăgiri pe măsură. Din fericire prima variantă a fost cea care s-a impus, și am descoperit un scriitor profund, ușor predispus spre filozofie, bun cunoscător al naturii umane, pe care reiese din carte că a studiat-o temeinic, cu real talent de psihanalist.



Mă găsesc prima dată în situația de a aștepta să recitesc romanul în traducerea maghiară, cu titlul És kiáltott az angyal – o traducere ce se leagă de numele scriitorului ardelean Fodor Sándor, un intelectual romano-catolic cu o credință adâncă. Probabil prin traducerea lui și acel Fănuș Neagu se va lumina în fața mea, despre care criticii vorbesc ca despre un Faulkner românesc.



Orice sertar al acestui roman ar deschide, cititorul descoperă personaje și tabieturi specifice acelei epoci în care aristocrația budapestană își trăia ultimii ani într-o atmosferă de plictis și melancolie după vremurile mai dinamice de altădată, pe care le regăsește în principal din lecturile la modă în acea perioadă. Toate personajele, aparținând aristocrației sau nu, când ajung să-și compare propriile idei cu realitatea, întotdeauna sfârșesc prin a fi dezamăgite, de unde s-ar putea deduce și concepția despre acea lume a scriitorului însuși.



Romanul reprezintă o lectură indicată pentru o generație de părinți care-și văd copiii plecați, dar și pentru copiii care, mai devreme sau mai târziu, ajung, inevitabil, să-și evalueze propriile investiții în carieră, familie, viață socială, neratând nici momentul întâlnirii cu experiența bătrâneții, bolii și morții celor care le-au dat viață.




Sus