Luni, 21 Octombrie 2019
Luni, 21 Octombrie 2019


Călimară



Volumul ”Nepermisele iubiri” cuprinde mai ales balade: despre vreme, despre macii sălbatici, despre ocrotire, cu ploi și narcise, cu pumnul de lut, cu mesteceni, cu rugăciune. Balada judecății, a liniștii și-a păcii, a incertitudinii și a clipei pe drumuri, a jalbei către zei.



Mihailo Koțiubynskyi construiește cu minuțiozitate accentele grave ale intermezzo-ului sӑu literar, pe care, fascinați de excepționala muzicalitate a prozei sale, la început, nici nu le simțim. Încet, într-un adevӑrat crescendo, autorul spune ce-l doare.



Ei bine, a devenit dragoste la prima vedere. Pe de-o parte este vorba de o lume pe care o pot înțelege și prin detalii de epocă, anii '50-'60 din comunism având o amprentă unică. Apoi personajele sunt, parcă, dintre cele pe care le-ai întâlnit în viață. Scriitura are farmecul unei istorisiri la un taifas, povestitorul fiind un hâtru ce te scrutează ager, citindu-te pe tine atunci când te invită să-l asculți.



Și parcă nu poate fi un nume mai frumos decât Áprily... Chiar dacă e pseudonim. Și cum la maghiari se scrie mai întâi numele de familie și abia apoi prenumele, apoi taman bine că acesta-i predestinat începutului. Unde mai pui și că poetul cu acest nume a fost profesor timp de trei ani la Aiud. El, cel născut la Brașov, care mai apoi va ajunge la Cluj, ca să închei jocul de abecedar.



Pentru cititorii maghiari Thalassa lui Macedonski rămâne o enigmă plăcută și pentru acea comparație, pe care autorul o face, între actul sexual și... ceardașul maghiar.



Desigur că am remarcat, cum altfel, vitrina cu cărți a anticariatului din colțul stâng. A fost nevoie de Corbii Albi să mă opresc în dreptul anticariatului Röser pentru a saluta un om despre care a fost de-ajuns să-i ascult o poveste din copilărie ca să-l prețuiesc.



Da, este foarte urât cum scrie Romain Roland despre mârșava și nespălata familie Botilescu – cu fete care pregătesc râzând tentativa de viol al tatăl lor. Și este dureros cum scrie despre ”mocirla Estului” (promovând o imagine groaznică – la un ”nivel de Nobel” – despre România obișnuită cu ploșnițele din conace). Însă ar trebui să vedem și partea cealaltă a medaliei. Mai exact acel Romain Roland care promova o serie de intelectuali din acea perioadă, ajungând doar o scrisoare de a sa adresată cuiva, ca să-l facă celebru pe respectivul.




Sus