Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Călimară



Traducătorul romanului, Csiki László, a recunoscut într-un interviu că acest roman s-a dovedit mult mai greu de tradus decât părea la început, în primul rând datorită limbajului proceselor verbale ale Securității, o bună parte dintre departamente, grupări și formațiuni din cadrul acesteia neavând variantă maghiară.



Situația lipsei bărbaților valizi face ca cei cu beteșug să fie priviți deodată într-o altă lumină. Parcă nu mai sunt așa de disprețuiți, parcă pot ține loc și ei de bărbați în putere, pentru unele lucruri. Și așa un pitic ajunge birău, iar Toma porcarul devine birjarul boierului, primind uniformă și biciușcă. Situația evoluează în a-l transforma pe Toma într-un fel de Don Juan local, pentru că ani de zile fără bărbat o femeie cu greu poate sta.



Traducerea în limba maghiară este semnată de Kolozsvári Papp László și a văzut lumina tiparului în Budapesta, la Editura Európa, 1987. Cartea, cu aspectul său elegant, a fost și este prețuită de cititorii din Ungaria, unii dintre ei găsind multe elemente care par a fi transmutate din sistemul socialist maghiar.



CSONTVÁRY KOSZTKA TIVADAR (1853-1919) a fost unul dintre pictorii reprezentativi ai Ungariei, bucurându-se de apreciere și pe plan european. La editura bucureșteană “Meridiane”- a apărut (în anul 1974) traducerea în limba română a vieții și operei sale, autor fiind Németh Lajos.



Este vorba de perioada de început a comunismului în România. Cartea este populată cu personaje care te resping, te apasă.. Sunt oameni de care îți este milă; sunt săraci, nefericiți. Alții sunt însă trufași, aroganți, răi la suflet.



Revin la cartea celui care a primit Premiul Herder în 1979, care-și descrie mama astfel: „În șuvița de păr strecurată de sub basma s-au așezat fire albe ; ochii s-au decolorat și ei ca o pânză prea mult spălată și când te gândești că au fost cândva căprui, că au avut odată nuanța castanelor timpurii...”



Ani de zile am trecut pe strada Ecaterina Varga din Constanța, mai ales când mergeam la o librărie prețuită, sau la unul dintre localurile Primăriei. Sincer, nu mi-am pus niciodată întrebarea cine a fost femeia respectivă, și pentru ce fapte deosebite i s-a păstrat numele pe indicatoarele stradale. Declicul s-a produs când am văzut în Brașov, pe undeva prin spatele magazinului Universal (Star, în vremurile actuale), același nume de stradă. Ca două străzi aflate la 400 km distanță, în două provincii istorice diferite, să poarte același nume, înseamnă că trebuie să fi fost vorba de cineva special..




Sus