Joi, 16 August 2018
Joi, 16 August 2018


Călimară



Când am luat în mână cartea lui Karinthy Frygyes, nu știam la ce să mă aștept. Titlul mă făcea să sper la o carte gen Cișmigiu et comp a lui Băjenaru, dar conținutul cărții aici prezentate este de o cu totul altă factură. Autorul se mișcă cu lejeritate de invidiat prin diverse genuri literare, dar satira și parodia, împreună cu alte genuri umoristice, i se potrivesc mănușă. Și folosindu-le se dovedește unul dintre maeștrii genului, păcat că prea puțin cunoscut publicului românesc.



O carte despre cum să iubim sau cum să n-o facem. O carte care ne arată că de multe ori, poate de cele mai multe ori, suntem asemenea lui Pilat. Suntem omul care își spală mâinile zicând: Dar eu am facut totul, eu nu sunt vinovat, am dăruit tot ce este omenește posibil și tot nu este de ajuns!



Citind Taurul mării (A tenger bikája), cei care fac cunoștință cu Histria de odinioară și răscoala sclavilor din împrejurările acestei colonii grecești, parcă simt empatia traducătorului Korda István, care în Mlaștinile se apără (A mocsarak visszaütnek) descria asemănător pregătirile de luptă a celor care își doreau cu orice preț libertatea. Iată cum se leagă cu fire istorice două lumi: limba română și cea maghiară, respectiv Histria și Florida.



Melindei Varga îi priește această stare generalizată de transfrontalizare a lumilor sale interioare: singurătatea (cu diferite adâncimi), natura observabilă (pipăit vizualizat) și haosul organizabil al sentimentelor inutilității (decadență în diferite stadii).



Cei patru sunt legați unul de altul prin lanțurile fine ale universului descoperit de Freud și Jung; sexualitatea primind o frumusețe tristă, palpabilă la propriu și la figurat, alcoolul dizolvând și rezolvând misterele vieții unor intelectuali de marcă, iubitori ai artei și al dialogului tăcut.



Măciucă, Dom’ Doctor și Rugină, cunoscuți drept Duhovnicii, poreclă generată în urma unor divergențe cu doi matrozi francezi care au crezut că e mai cu folos pentru ei să păstreze și banii și marfa furată încredințată lor de cei trei pentru vânzare. N-a fost așa, deși a trecut un an de la ispravă, întrebările au fost atât de dure încât unul dintre matrozi și-a dat obștescul sfârșit. Astfel, ajungându-se la porecla de Duhovnicii.



Un lucru este sigur, noi românii, atât din Ungaria cât și din România avem extrem de multe lucruri în comun despre care puțini știu că există, dar omul cât trăiește învață, sau nu?




Sus