Marţi, 22 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018


Călimară



Era fericită. Numai că la nici o zi după mutare, telefonul a zbârnâit scurt. N-a înțeles nimic din prima discuție cu omul care-și zicea Jassim. Iar din acea zi, seară de seară până spre miezul nopții, telefonul suna cu încăpățânare și fiecare convorbire o aducea pe Ana mai aproape de disperare. Explica că nu-i Irina și închidea; telefonul suna iar și iar, înnebunind-o.



Mă gândesc că pe zona Maramureș ar trebui făcută cât mai multă reclamă, directă, chiar dacă se face și pe la TV, ziare... tot mai mult prinde jocul LIVE... să se organizeze cât mai multe turnee, de antrenare, prezentare a jocului, s-ar putea face prezentare power point, că tot suntem în era informaticii, era vitezei, pe Facebook, cât mai multa reclamă, să se vada că se joacă, adică, nah, mă gândesc ca la fiecare prezentare de joc să se facă fotografiii să avem ce posta, să se joace des, cât de des posibil...



Ajuns acasă, am încercat să schimb impresii cu diverși cunoscuți. Majoritatea s-au arătat indiferenți, dar au fost și dintre aceeia ce oftau după Antonescu... Dar după cum spuneam nu mă mai mir de nimic, nici măcar de faptul că mocnește atâta ură în inimile unora. În loc să ne preocupăm de felul în care trăim, de faptul că după cum merg lucrurile s-ar putea să rămânem fără pensii, ne bucurăm că romii își fac veacul mai la apus.



Să nu-și facă nimeni iluzii: ura nu are naționalitate. Ura o găsim înfiptă adânc atât în sufletul unor români, cât și în sufletul unor maghiari. Ura nu are nici religie, nici rasă, nici sex.



– Nu-l mai admira atât de tare! E țigan!, m-a repezit Tes, fata din anul doi repartizată în cameră cu noi, puștoaicele din anul întâi. – Hai, măi! Cum să fie țigan? – Așa cum auzi. Tu n-ai văzut ce păr negru are? – Și ce? Că n-or mai fi români bruneți! Are tenul alb și ochii verzi. De unde știi tu? –Păi știe tot Complexul. - Oricum, tot frumos și elegant e, chiar și de-ar fi țigan, i-am răspuns, fără să mă las impresionată de amănuntul neașteptat.



A recomandat Institutului Balassi să propună zece titluri ale unor autori maghiari, iar partea română să propună în atenția editurilor maghiare la fel zece titluri din literatura română, iar ambele părți să facă totul ca cele 20 de volume propuse să fie traduse în limbile română, respectiv maghiară.



Desigur, după toate aceastea nu aveam cum să nu-mi pun întrebarea la sfârșitul evenimentului: chiar suntem în fața unui nou trend al apropierii politicilor literaro-editoriale ale celor două lumi culturale, sau am fost de față la o încercare mai mult ca lăudabilă din partea unor personalități marcante, români și maghiari? Sau problema se pune altfel: nu toți vedem aceleași lucruri reale în spatele oglinzii lui Carroll? Matematica convețuirii are formule încă necunoscute?




Sus