Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Călimară



– Unde ați învățat să vorbiți atât de bine românește? – Ei, unde?! La Deva. Acolo m-a trimis Ceaușescu la muncă, acolo am primit repartiție. Acolo l-am cunoscut pe al meu... – N-a fost greu? Adică nu știu... Să treceți de la zona asta la una românească cred că e la fel de difícil cum a fost pentru mine invers. – Cred că pentru tine a fost mai greu. Eu știam românește puțin. Am învățat în câțiva ani. Am avut mulți prieteni români toată viața. – Soțul era ungur? – Da, da. De aici din Zetea era.



Nu știu ce obiecții vor avea cei care cunosc îndeaproape literatura maghiară, nu-mi dau seama dacă li se va părea că am început sau nu cu ce trebuia, dar pentru mine lecturarea unui clasic precum Gárdonyi Géza a fost o experiență pe cât de relaxantă, pe atât de interesantă.



Nagy Orsolya este studentă la Cluj - Kolozsvár. Ceea ce o face diferită față de ceilalți studenți este că ea cântă pe harpă, un instrument neobișnuit, supranumit și instrumentul „îngerilor”. Orsi și-a început studiile la Liceul Vocațional de Artă din Tîrgu-Mureș. În prezent studiază harpa cu profesoara Szabó Kinga, la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Tânăra deosebit de talentată, la doar 21 de ani, a cunoscut și succesul, dar a trecut și prin destule dificultăți. Cu ea am discutat despre relația ei cu muzica, despre greutăți și despre planurile de viitor.



Háry János este eroul care a știut să-și iubească fără limite, total dezinteresat, patria și femeia. "Nu vă puteți închipui cât de frumos și de ordonat fugeam."



Deci e evident că mă raportez total diferit la limba maghiară decât la limba franceză. Din acest punct de vedere îmi e mai ușor să scriu în limba franceză, fiindcă o pot folosi ca pe un material maleabil pe care-l pot forma și mă pot distra cu el, mă simt mult mai liberă când scriu în această limbă deoarece pentru mine ea are mai puțină încărcătură sentimentală. Deci îmi e mai ușor să scriu în limba franceză fiindcă mă pot distanța de ea.



Mă gândesc: oare maghiarii și-ar găsi în Gala Galaction propriul lor moralist și îndrumător spiritual de familie (desigur nu chiar așa de apropiat, ca relația Abel Pavel / Roxana/ Rebeka) sau l-ar găsi pe acest geniu din Teleorman ca un simplu străin interesant. Sunt curios, dacă apar în maghiară Papucii lui Mahmud și Roxana, cum o să-l pomenescă cititorii maghiari pe autor: „românul Grigore Pișculescu” (pe numele real), sau ca “marele Gala Galaction”?



Oare viața franceză a românului și prietenia cu Romain Roland aduceau aminte maghiarilor pe Ady Endre, care tot prin Paris și-a ascuțit pana, pentru a se întoarce și a da un aer mondial plaiurilor natale? Istrati, deci, iubit de români și maghiari. Mai urmează traducerea Naranțulei, ceea ce în maghiară ar avea un titlu mai puțin exotic, în maghiară portocala fiind narancs.Narancsula? Kisnarancs? Oare cine traduce povestea lui Marcu și Epaminonda cu dragostea lor comună, Neranțula?




Sus