Joi, 16 August 2018
Joi, 16 August 2018


Călimară



Se numește George Asztalos. S-a născut la țară, undeva lângă Sighișoara, unde pe vremea aceea nu exista școală cu predare în limba maghiară. Așa se face că nepotul de frate al bunicului său, scriitorul Asztalos Istvan, ale cărei scrieri au fost traduse până și în limba chineză și al cărui roman „Așa s-a călit oțelul” într-o vreme se afla printre subiectele de la română, la examenul de Bacalaureat, a urmat școala în limba română! „Și pe tata îl chema Gheorghe, mie mi se spune George, G.G.” , îmi explică de unde a apărut al doilea G în numele său „ca să nu se confunde cu scriitorul și publicistul cu același nume, recent răposat la Paris.”



A ajuns – cum s-ar spune – „doamnă” la București și a absolvit liceul și Facultatea de inginerie și management în alimentație publică și agroturism din cadrul Universității de Studii Agronomice și Medicină Veterinară din București. Anii petrecuți la țară au învățat-o cu munca grea pe Manuela, dar i-au născut în suflet și o dragoste față de frumusețile naturii care în 2015 a erupt, pur și simplu, astfel încât a ajuns să debuteze în poezie.



Așadar, din datele prezentate, se profilează ca plauzibilă această versiune: sașii (germanii) care au sosit din Transilvania în regiunea în care, la 1359, a fost format statul moldovenesc, au denumit râul local după denumirea unui râu din Boemia – Moldau. De la versiunea maghiară a denumirii acestuia – Moldva – s-a ajuns la denumirea contemporană Moldova. Este de remarcat faptul că marca înființată de germani este cea în care regele ungar l-a numit cneaz pe Dragoș, iar pe la 1359, prin sosirea voevodului Bogdan, care s-a răzvrătit în Maramureș împotriva suveranului ungar, aici a început să se constituie statul moldovenesc. Deci, începuturile statalității, care avea să fie denumită moldovenească, sunt pe la 1200, căci denumirea Moldau a fost utilizată pe respectivele meleaguri încă de atunci, e adevărat, de către sași.



Una dintre surprizele vernisajului celui mai titrat festival-tabără al artiștilor maghiari – este vorba de tabăra de creația din Zsobok (Jebucu), un sat al zonei etnografice Kalotaszeg (Țara Călatei), nu de mult încă majoritar maghiară – a fost apariția unei artiste de 13 ani, Kasabian Kamilla.



– Am mai descris eu tehnica cuiva și… mi-a furat meseria așa că prefer sa n-o mai fac! Glumesc! Prin utilizarea coajei de ou se obține o textură a suprafeței ce îmi permite obținerea unor efecte pe care o suprafața plană nu mi le-ar permite. Îmi place să mă joc nu numai cu culoarea, ci și cu suprafața. Nu prefer ceva anume să pictez. Sunt profesor de matematică, dar iubesc pictura: este o relaxare, o stare deosebită, este ceea simt că trebuie să fac pentru că vine din însăși ființa mea! Încerc să evidențiez ce este frumos în preajma mea, indiferent ca este o floare, un pom, chipul lui Iisus sau al Maicii Domnului.



Valahii l-au rugat pe pictor s-o refacă, ceea ce acesta a și făcut în câteva rânduri, însă scenariul s-a repetat deși icoana era păzită de acum zi și noapte. După o vreme, oamenii s-au resemnat cu ideea că Sf. Paul/Pavel și-a întors privirile de la satul lor și în replică, nu și-au mai botezat copii după numele său.



– Îi place sau nu, are o fiică lesbiană undeva în lumea asta – spune una dintre personajele nuvelelor din carte*, la care tatăl îi răspunde, că expresia ca atare „o zgârie pe timpan”. (...) Anca Spring gravează pe oglinzi prin contraste reci – albastre, poate – prezentând lumea care ne înconjoară și ne sufocă prin clișele și preconcepțiile sale în... alb și negru. Autoarea nu caută scuze pentru cei care vor să trăiască altfel – fiind vorba aici și despre oamenii însetați de scandaluri și despre tinerele fete care nu încearcă să explice părinților decizia lor de a trăi alături de o altă femeie. Un redactor experimentat ar putea avea poate sentimentul că autoarea singură a simplificat tonusul muscular al volumului, pentru a încuraja cititorii să facă un pas spre peretele despărțitor. De a se uita în oglindă. În oglinda de pe acest perete despărțitor – „zgâriată”.




Sus