Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019


Călimară



Adrian Hamzea și A.I. Brumaru, care ne oferӑ neștiute „picӑturi” de istorie. Ei precizeazӑ, de exemplu, cӑ niște versuri sunt începutul unui cântec al românilor din oastea lui Rákoczi Ferenc. Desigur cӑ pierderea iminentӑ a Ardealului incitӑ spiritele unor personaje care încep sӑ-și imagineze scenarii: ce-ar fi fost dacӑ ungurii i-ar fi expediat-o președintelui american Wilson „mӑcar pe câteva sӑptӑmâni” pe Fedák Sári, o actrițӑ celebrӑ, generalului francez Berthelot i-ar fi dat cadou „o moșie cât o pustӑ, cu un castel mai acӑtӑrii”, sau dacӑ la negocierile de pace Károly Mihály nu s-ar fi prezentat în costum de vânӑtoare.



Cartea lui Kuncz Aladár se citește încet, ca orice mărturie personală a cuiva care a trăit un fapt istoric reprobabil. Autorul are un talent descriptiv rar întâlnit, tablourile create de el au ceva din virtutea unei fotografii bune, genul care pare că a oprit timpul în loc, pentru a putea surprinde cel mai mic amănunt. Portrete de prieteni, de neprieteni, descrieri de situații sau locuri înconjurătoare, toate au darul de a te transpune în atmosfera apăsătoare a detenției.



Ne mai mirӑm cӑ Europa se uitӑ cu un ochi critic, emanând suspiciune, la noi? Niciun om nu-și alege locul unde sau timpul când sӑ se nascӑ. Țara în care s-a nӑscut Hollósy se numea Ungaria, acum se numește România. Care-i problema? Evident, problema e doar în mințile unora...



De fapt, bӑșcӑlia autorului se îndreaptӑ spre regimul comunist în care trӑia când a scris „Marele coordonator”. Nu știu cum a scӑpat de cenzurӑ aceastӑ carte, apӑrutӑ în 1978! Din când în când, Bajor Andor mai face câte o „înțepӑturӑ” la adresa fostului regim. Îi atrage atenția lui Homer cӑ „Odiseu, care deține un cal de lemn atât de mare, este în fond un chiabur, fapt care, de altfel, explicӑ pe deplin și motivul intrigii”.



Pentru cei din familie, folosirea limbii materne, prima limbӑ pe care trebuie s-o audӑ László înseamnӑ o responsabilitate acceptatӑ și transmisӑ mai departe, din generație în generație: „Pe noi apasӑ rӑspunderea moștenirii, a cuvintelor deci, cu care – în numele acestei duble nașteri – îl vom ajuta pe László sӑ vinӑ pe lume pentru a doua oarӑ și definitiv”.



Da, este o mic eveniment din roman, care face trimiteri la omenie și groaza de război. România, țară neutră în război, invitată de Ungaria la popice și bere, la frontieră… Idee simplă, umană, înălțătoare. Mai târziu însă, când România atacă prin surprindere Ungaria, acești prieteni devin peste noapte inamici de moarte.



Până ei mă găsesc, eu voi fi departe alături de singurii mei prieteni adăvarați, Orce, Joana Carda, Anaico, Maria Guavaira, Joachim Sassa – pe o căruță trasă de caii Pig și Al, în frunte cu câinele, în spate cu măgarul lui Lozano.




Sus