Marţi, 18 Decembrie 2018
Marţi, 18 Decembrie 2018


Călimară



Și în decor, unul dintre noi, care predă cheia, predă ultima carte de vizită, cu un zâmbet înțelept : să folosiți amintirile, cărțile și umbrele noastre cu sănătate. Și să nu uitați să udați plantele, dacă dintr-un anumit motiv nu le veți arunca afară, odată cu rafturile de cărți (spălând bine pe jos și pe rafturi după noi).



Cartea asta m-a făcut să mă gândesc la câte au fost în sufletul acestui admirabil scriitor (născut la Baia Mare, mort la Budapesta) a cărui soție se numea Ella și poate nu doar numele a fost sursă de inspirație pentru roman. Au avut șase fete dintre care doar patru au trăit mai mult decât pruncia. Într-un mediu feminin, a avut deschiderea de a recepta sensibilități de reflectare a vieții. Și îmi pare trist că pe mormântul soților Németh la ea nu apare numele ci, într-o veche tradiție a locului, doar postura de soție a lui László. Un scriitor mare și soția lui anonimizată.



La început părea o schiță a diverselor naționalități care conviețuiesc după primul război mondial în acest colț de țară, dar mai apoi a apărut fata tătarului. A „izbucnit” și o dragoste nebună între cei doi, dar autorul nu a încetat să prezinte, în anumite locuri în amănunt, obiceiurile tătarilor din Dobrogea.



Cartea scriitorului Méray Tibor, acest scriitor care este considerat cel mai bun documentarist al revoluáiei maghiare din 1956, a fost o lectură specială. O revelație. Știam foarte vag despre revoluția maghiară antisovietică și despre ecoul acestuia în România. Am înțeles astfel mai bine și decembrie 1989 din România.



Arany János este cel mai mare poet epic al maghiarilor, tradus în 17 limbi, printre care și în limba română, încă din 1887. Cartea pe care am primit-o de la Csaba Szabó este o traducere de Petre Șaitiș din 1982, editura Dacia Cluj-Napoca. Despre traducerile lui Petre Șaitiș se spune că sunt atât de fidele încât un maghiar care nu știe deloc limba română ar recunoaște originalele după o simplă ascultare a versiunii românești, scrie Gavril Scridon în cuvântul înainte al ediției din 1982.



Mie însă îmi aduce aminte de un alt ”roman puzzle”, cel scris de Liviu Rebreanu având titlul de Adam și Eva – o operă care nu este arhicunoscută nici în rândurile celor care îl iubesc pe Rebreanu. Aceeași revelație a deja vu-ului istoric, aceeași atmosferă a repetabilității eternului, fie că e vorba de smaraldele lui Culianu sau de dragostea fără început – o noțiune care se leagă direct de romanul lui Rebreanu.



La rândul lui, Fănuș Neagu, într-un dialog peste timp, îi spune că el, Benő Karácsony, nu a trăit această dramă dezmăgitoare a îmbătrânirii decât în roman, deoarece după ce a trecut prin bucuria nașterii a ajuns la un sfârșit nemeritat și prematur într-un lagăr nazist: ,,el cel îndrăgostit nebunește de viață avea înscris în steaua lui o moarte pe care nu o merita”




Sus